Linkuri accesibilitate

Controversata vizită în Germania a președintelui turc Recep Erdoğan


Cancelarul german Angela Merkel şi preşedintele Turciei Recep Erdoğan, Berlin, 28 septembrie 2018
Cancelarul german Angela Merkel şi preşedintele Turciei Recep Erdoğan, Berlin, 28 septembrie 2018

Vizita lui Erdoğan la Berlin a fost însoţită de numeroase proteste, la care s-a cerut respectarea drepturilor omului şi a libertății de exprimare.

Vizita controversată a lui Erdoğan în Germania
Așteptați

Nici o sursă media

0:00 0:04:19 0:00
Link direct


Preşedintele Turciei Recep Tayyip Erdoğan a fost primit dimineață cu onoruri militare de omologul său german Frank-Walter Steinmeier.

Cei doi șefi de stat au avut apoi o întrevedere în care au abordate şi o serie de probleme care au stîrnit tensiuni, nu numai diplomatice, între cele două ţări.

Despre întîlnirea Merkel - Erdoğan care a urmat s-au aflat mai multe amănunte în cursul unei conferinţe de presă despre care nu se ştia pînă-n ultima clipă dacă va avea loc sau nu.

Erdoğan a spus că nu va participa la conferinţa de presă dacă va fi prezent jurnalistul turc Can Dündar.

În cele din urmă, acesta a renunţat din proprie iniţiativă să fie prezent în sală.

Can Dündar este un critic al regimului de la Ankara şi a obţinut azil politic în Germania.

Turcia a cerut extrădarea jurnalistului exilat, considerîndu-l un trădător. Dündar a fost condamnat în Turcia pentru că, în 2015, a publicat informaţii legate de furnizarea de armament unor rebeli islamişti din Siria de către autorităţile de la Ankara.

În cursul conferinţei de presă de circa 25 de minute, serviciul de pază a scos pe un jurnalist turc din sală, cunoscut drept un critic al regimului de la Ankara. Jurnalistul acreditat ca fotoreporter era îmbrăcat într-un tricou inscripţionat cu solicitarea de e respecta libertatea presei.

Merkel s-a ajuns la o înţelegere în ceea ce priveşte eliberarea unor deţinuţi...

Angela Merkel a spus la conferinţa de presă că între Turcia şi Germania există numeroase diferende - mai ales în ceea ce priveşte respectarea principiilor statului de drept. Ea a mai spus că s-a ajuns la o înţelegere în ceea ce priveşte eliberarea unor deţinuţi, fără să spună despre cine este vorba.

Totodată, ea a subliniat apoi că există un interes strategic comun, anunţînd că se pregăteşte o întîlnire la nivel înalt, Macron, Merkel, Putin şi Erdoğan, în vederea soluţionării conflictului din Siria.

Şi Erdoğan a precizat că a discutat cu Merkel despre probleme militare, dar şi despre relaţiile economice, despre puciul din Turcia, despre Siria şi refugiaţii din această ţară, respectiv despre combaterea Partidului Muncitoresc din Kurdistan (PKK).

Răspunzînd unui jurnalist la întrebarea legată de soarta cetăţenilor germani deţinuţi în Turcia, Merkel a spus că, în timpul întrevederii, a nominalizat aceste persoane şi a cerut eliberarea lor. Erdoğan, în schimb, a replicat, afirmînd că justiţia în Turcia este independentă şi că el nu se poate amesteca în deciziile judecătorilor.

Mass-media a aflat că Erdoğan a predat autorităţilor germane o listă cu numele unor persoane, cerînd extrădarea lor pe motiv că aparţin mişcării Gülen. Ankara susţine că lovitura de stat eşuată, din 2016, ar fi fost organizată de mişcarea Gülen.

Numeroşi politicieni germani au criticat faptul că lui Erdoğan i s-a făcut onoarea unei vizite de stat...

Numeroşi politicieni germani au criticat faptul că lui Erdoğan i s-a făcut onoarea unei vizite de stat. Între aceştia se află şi fostul lider al ecologiştilor, deputatul de origine turcă, Cem Özdemir. În mai multe interviuri, Özdemir a atras atenţia asupra acţiunilor de spionaj organizate în Germania de către serviciile secrete ale lui Erdoğan.

Ziarul berlinez „Der Tagesspiegel” a dezvăluit chiar joi, în ziua sosirii lui Erdoğan în Germania, că serviciul secret turc a reuşit să recruteze un poliţist german ca spion. Acesta culegea date despre etnici turci care trăiesc în Germania şi care critică politica lui Erdoğan.

Dacă mai mulţi politicieni au anunţat că nu vor participa la banchetul de stat oferit astăzi în cinstea lui Erdoğan de către omologul său german, deputatul Cem Özdemir a spus că el se va duce. Özdemir a precizat că el vrea să vadă cum reacţionează Erdoğan cînd se află, faţă în faţă, cu cineva care în presa din Turcia este descris ca un soi de inamic public.

Vizita lui Erdoğan la Berlin a fost însoţită de numeroase proteste. Amnesty International a organizat o demonstraţie cerînd eliberarea deţinuţilor politici din Turcia şi respectarea libertăţii de exprimare.

Sîmbătă, Erdoğan se va mai întîlni încă odată cu Merkel, iar apoi va pleca la Köln unde va participa la inaugurarea unei moschee.

XS
SM
MD
LG