Linkuri accesibilitate

Villagers of Ioannina City


Detaliu de pe coperta albumului Riza, Villagers of Ioannina City, 2014
Detaliu de pe coperta albumului Riza, Villagers of Ioannina City, 2014

Deși au straie de rock experimental și psihedelic, sunetele astea par a avea mai degrabă structura și conținutul muzicii de jazz.

Villagers of Ioannina City
Așteptați

Nici o sursă media

0:00 0:12:10 0:00

Sâmbătă 29 septembrie 2018, clubul Flying Circus din Cluj a găzduit concertul trupei care e subiectul filei de azi a Dicționarului de sunete rare.

Un subiect ce mi-a „sărit” absolut întîmplător în față, într-un moment de totală lipsă a inspirației, și îi mulțumesc pentru asta Alexandrei Damian, care a fost la concert și a postat după aceea audio pe Facebook.

Doamnelor și domnilor, Villagers of Ioannina City (prescurtat VIC) e un grup heavy rock experimental, înființat în 2007 în localitatea Ioannina, regiunea Epir din Grecia.

Aflăm din prezentarea de pe pagina lor de Facebook că alături de instrumentele „clasice” ale muzicii rock, adică ghitări electrice cu sunete grele, clape de tip Hammond și Rhodes, plus tobe, Villagers din Ioannina City folosesc și instrumente tradiționale de suflat, cum ar fi clarinet, caval, didjeridoo.

Plus voci parcă bulgărești, adaug eu.

Primul lucru care mi-a venit în minte când am ascultat muzica asta e ceva ce am observat și la alte trupe contemporane: deși au straie de rock experimental și psihedelic, sunetele astea par a avea mai degrabă structura și conținutul muzicii de jazz.

Au lansat un singur album, „Riza”, la Mantra Records în 2014, lucrează la un al doilea, „Age of Aquarius”, și în tot acest tip fac turnee peste turnee, se pare cu foarte mare succes în Grecia și peste tot în Europa.

Așadar, Alex Karametis, ghitări, voce, Akis Zois, bass, Aris Giannopoulos, tobe, Konstantis Pistiolis, clarinet, caval, și Achilleas Radis, claviaturi, asică Villagers of Ioannina City.

Previous Next

XS
SM
MD
LG