Linkuri accesibilitate

Renato Usatîi: „Dodon e azi parte din SRL-ul lui Plahotniuc” (VIDEO)


Renato Usatîi: „Dodon e azi parte din SRL-ul lui Plahotniuc”
Așteptați

Nici o sursă media

0:00 0:20:47 0:00

Renato Usatîi: „Dodon e azi parte din SRL-ul lui Plahotniuc”

Vasile Botnaru în dialog cu liderul formațiunii Partidul Nostru.

De la Moscova, unde s-a refugiat anul trecut de teama arestării sale la Chișinău, primarul orașului Bălți Renato Usatîi l-a sprijinit în turul doi de scrutin al alegerilor prezidențiale pe Igor Dodon. A spus că nu o poate sprijini pe Maia Sandu pentru că e pro-occidentală, și pentru că ar fi un proiect „american”. Dar Usatîi, care face politică de la distanță mai mult online, spune astăzi că Dodon nu-i mai este aliat și că, dimpotrivă, își dorește cooperarea cu Maia Sandu și alte forțe pentru boicotarea viitoarelor alegeri parlamentare. Într-un interviu cu Vasile Botnaru pe Skype de la Moscova, liderul formațiunii Partidului Nostru spune că scopul său e acum înlăturarea de la putere atât a guvernării democrate cât și a fostului său aliat socialist.

Europa Liberă: Domnul Usatîi, Sofia Rotaru, asta-i tot ce are nevoie acum cetățeanul de la Bălți cu ocazia sărbătorii independenței? Cândva asta era original, era cadou de la Usatîi. Acum credeți că asta e ceea ce vă caracterizează, are nevoie cetățeanul?

Renato Usatîi: „Haideți să vorbim așa: Eu am spus foarte clar, la mine nu s-a schimbat poziția în comparație cu alți politicieni în ultimii ani. Eu am spus, când e Hramul orașului, iată, cât nu m-ar fi de greu, în orașele unde avem primari și în satele din Republica Moldova, când e Ziua orașului și când e Ziua independenței, mă rog, se fac activități. Eu aveam să vă înțeleg pe Dvs., dacă, nu știu, primăria ar fi cheltuit un milion și jumătate de lei pentru acest concert. Din bani publici, din buget, primăria e preconizat că cheltuiască 40.000 de lei pentru Ziua independenței. Deci, banii care-i avem în buget. Înțelegeți? Eu nu o fac așa cum o făceau comuniștii în Bălți, da? Că adunau oameni de afaceri… Pentru mine este important să fac lucruri frumoase în Bălți, cu aceiași bani s-a mărit volumul ceea ce ține de reparația drumurilor, adică, tot cu banii care-i aveau comuniștii noi reparăm cu 40 la sută mai mult. Înseamnă că aceștia 40 la sută…”

Europa Liberă: Eu vă întrebam, pentru că ați intrat, în felul acesta, în competiție cu Ilan Shor.

Renato Usatîi: „Nu, eu nu mă întrec nici cu Shor, nici cu alții. Uitați-vă, Shor face ce face, știți cum, să furi câteva sute de milioane și să cheltui cinci milioane pe Orhei, eu voi spune: Asta-i cei mai tare șmecherie economică în istoria mondială. Eu pot doar așa să spun. Eu ce am făcut în Bălți din banii proprii au fost și sunt banii declarați, banii din care achit taxe și dacă Ziua independenței, eu nu caut orice pretext cum unii politicieni, adică Ziua independenței, sărbătoarea de Crăciun, de Revelion și Ziua orașului tot timpul au fost în centrul atenției în Bălți și vin nu doar bălțenii, vin oameni și din alte orașe. Înțelegeți? Și nu văd în asta nimic rău.”

Europa Liberă: Vreau să vă întreb altceva: Poate e devreme să faceți un bilanț, dar, totuși, cine s-a apucat să lupte cu Plahotniuc, deocamdată, n-a câștigat nimeni. Dvs. ați dat senzația sau ați vrut să înțeleagă lumea că sunteți un adversar care îl veți doborî, pentru că „sila v pravde”, spuneați Dvs., adevăru-i de partea Dvs.

Renato Usatîi: „Corect, da!”

Europa Liberă: Acum în ce fază se află această confruntare cu Plahotniuc și ce atuuri credeți că aveți Dvs. în comparație cu dânsul care este la guvernare?

Renato Usatîi: „Aveți perfectă dreptate. Toți cei care, cum spun moldovenii, au deschis gura contra lui Plahotniuc, toți au avut probleme și le au și la moment – cineva mai mare și cineva mai mic. Cineva problemele o încercat să le coloreze în Plahotniuc. Eu mă mândresc că nu am admis să fiu opoziție de buzunar, în limba rusă mai este o vorbă, „rucinaia oppoziția”, da? Din cauza asta, eu am probleme, nu mari, dar am probleme foarte mari. Știți cum? Mă uit ce arată ei pe la televizor – Usatîi, mafia rusească, omor oameni, fur, nu știu ce mai fac acolo… Domnule Botnaru, înțelegeți, ei nu mai știu ce să născocească… Eu mă mândresc de faptul că, iaca, IDIS Viitorul a făcut un studiu în Bălți, în timp de șase luni, și a arătat 84% de transparență. Noi suntem unicul oraș din Republica Moldova care a primit, să-i spunem așa, nota „A+”. Nu există niciun oraș în categoria A sau B; după noi merge Cahulul cu 40 la sută cu „B-”. Înțelegeți? Eu mă mândresc…”

Europa Liberă: Deci, dacă să recapitulăm, un atu al Dvs. este sprijinul popular? Așa înțeleg eu.

Renato Usatîi: „Da, sprijinul popular! Eu văd la moment că oamenii au nevoie de această luptă și eu nu pot să-i trădez.”

Europa Liberă: Un atu al Dvs. era sprijinul Rusiei sau al unor cercuri influente din Rusia. Mai este valabil acest sprijin după ce Dodon …?

Renato Usatîi: „Da…”

Europa Liberă: …v-a dislocuit, de fapt, de acolo?

Renato Usatîi: „Dvs. ca și mulți alți colegi care sunt în Republica Moldova și nu doar, iată acum s-a început cu „cercuri influente”, iată, de ce Dvs. nu puteți să înțelegeți un lucru simplu, da? Domnule Botnaru, putem astăzi, cum am fost până în 2014, până a mă implica în politică, eu doar pe Plahotniuc îl cunosc mai mult de zece ani, pe Filat - mai puțin, pe Voronin îl cunosc de vreo 14 ani, pe Urechean – de 15 ani. Toți veneau la Moscova, veneam la Chișinău, mergeam la ei în ospeție, mergeam cu Plahotniuc în clubul lui, da? Eram om de afaceri care veneam în Moldova, care puteam astăzi să am aceleași relații, să nu mă doară capul, să n-am dosare penale, că la mine primul dosar penal a apărut în viață când am apărut în viața politică de la Chișinău. Eu am pus totul în joc, am pus totul pe masă, eu n-am conturi bancare, n-am bani ascunși… Eu am plecat din 2004 în Federația Rusă tot din cauza flăcăilor lui Voronin, pe care nu-i aranja că părinții mei sunt profesori la școală, că n-aveam „crîșă”, cum spuneau ei, că lucram atunci la calea ferată și astăzi, de ce, când eu m-am întors în Moldova, Dvs. susțineți că doar niște cercuri influente puteau să mă?...”

Europa Liberă: Nu eu așa susțin, domnul Usatîi. Când Dvs. ați apărut în Moldova, erați prezentat în presă și Dvs., probabil, vă convenea această imagine, că sunteți un om agreat de Federația Rusă…

Renato Usatîi: „D-apoi, clar lucru, dacă am făcut afaceri în Federația Rusă…”

Europa Liberă: Acum, când nu mai sunteți partener cu Dodon, când Dodon deja a calibrat altfel relația cu Federația Rusă, Dvs. ca și cum ați trecut pe banca de rezervă. Acum, relația Dvs. cu Kremlinul sau cu factori importanți în Federația Rusă care mai este, că dacă înțeleg că ar putea Dodon sau Plahotniuc să ceară extrădarea Dvs. din Rusia, asta s-ar întâmpla foarte repede, dacă ar avea ei influență mai mare decât Dvs.? Faptul că nu se întâmplă asta, înseamnă că mai sunteți un om important în Rusia.

Renato Usatîi: „În primul rând, vreau să vă confirm că și Plahotniuc, și Dodon – și separat, și împreună – au încercat să-mi creeze mai multe probleme în Federația Rusă. Aici aveți perfectă dreptate, dar este un moment din cauza la care mă simt liber. Când a dispărut Uniunea Sovietică, persoanele care se aflau în momentul acela pe teritoriul Federației Ruse automat au avut posibilitatea să obțină cetățenia rusă și eu, fiind minor, aflându-mă taman în perioada aceea pe teritoriul Federației Ruse într-o vacanță, din 1992 am ambele cetățenii – și cetățean al Federației Ruse, și cetățean al Republicii Moldova. După Constituție, Federația Rusă nu-și extrădează cetățenii. Lucrul acesta-i cunoscut cred că în toată lumea, nu am spus ceva nou, nu? De ce Plahotniuc a încercat toamna trecută să mă răpească din casa unde locuiesc cu bandiții lui din poliția moldovenească? (Și actuali polițiști, și foști, că acolo erau implicați diferiți.) Că ei voiau doar să mă scoată în Bielorusia, voiau să-mi bage niște droguri și apare a doua zi în presă că, iaca, l-am găsit pe Usatîi drogat. Aici este altă problemă – procurorii, judecătorii, polițiștii lui Plahotniuc, ei nu mă vor în pușcărie, ca să ajung eu cum a ajuns Filat și alții. Ei vor să creeze o situație, ca eu să nu mă pot niciodată întoarce în Republica Moldova. Sunt anunțat în căutare internațională din octombrie 2016. Așa-i? Acuși avem un an. Într-un an de zile n-a fost făcută, măcar o comisie rogatorie să fie făcută, să vină să mă audieze. Dar ei nu vin, deoarece, venind la mine, ei primesc toate probele pe care o să fie nevoiți să le anexeze la doar. Vă dați seama, să vină la mine, să ia declarații cu probe, nu doar declarații?...”

Europa Liberă: Eu accept asta ca o versiune a Dvs., doar atât și asta-i obligația mea de jurnalist s-o accept ca o versiune. Să trec la alt capitol. Care este viziunea Dvs. asupra stării de lucruri în confruntarea opoziția cu puterea, pentru că, după ce ați fost cumva imobilizat, singura Dvs. șansă este sprijinul popular la care ați făcut trimitere și lupta pe cale legală în cadrul alegerilor parlamentare următoare ca să obțineți un scor bun și să doborâți, eu știu, puterea existentă?

Renato Usatîi: „Nu-i chiar așa. Asta-i varianta lui Igor Dodon – să așteptăm alegerile parlamentare… În primul rând, eu am încercat să port unele discuții, am vorbit cu toată opoziția în afară de Dodon, că Dodon e azi parte din SRL-ul lui Plahotniuc, înțelegeți? El nu-i problema că Igor e președinte fără, cum el spune că „Ia prezident bez polnomocii” (sunt un președinte fără împuterniciri), el ba nu le are, ba le are prea multe. Când trebuie să-i dea pe viață mandat de judecător la vreun judecător de buzunar al lui Plahotniuc, atunci el are „polnomocii” (împuterniciri), cum se spune, dar așa el nu le are. Cunoscând foarte bine ce au ei, dar ei au două planuri, și planul acesta la ei îi stabilit din luna februarie, atunci când am început să-l atac dur pe Dodon.

Am avut cu Dodon o înțelegere, la Moscova, deja eram în căutare internațională, atunci Dodon ieșea și spunea că Usatîi are dosare politice și noi trebuie cumva să ne unim. Eu i-am spus în față, zic: Igor, odată am văzut cum te comporți în fața lui Plahotniuc (dar Dodon când îl vede, eu nu că vreau să-l umilesc, să mă înțeleagă toată lumea corect, pur și simplu, el când îl vede, el nu iese așa borzîi (încrezut), cum îl vedeți la tribună, să deie din deget: Nu vă jucați cu focul, nu vă jucați cu cărbunii! El șede ca un motănaș, curge sudoarea de pe dânsul și fața-i ca semaforul – albă/roșie, îi tremură vocea și: domnu Vlad, da, iaca, spuneți, vă rog… Când l-am văzut eu cu domnu Vlad ș.a.m.d., zic, gata, cu aista nu facem nici cașă din topor, nu că cașă cu carne. Înțelegeți? Și i-am spus, zic: Igori, tu nu poți ieși de sub influența lui Plahotniuc și eu cred că în turul doi – eram în față cu turul doi la alegerile prezidențiale – zic, eu o să iau o poziție neutră, zic, mai multă lume, inclusiv eu te-am acuzat că ești omul lui Plahotniuc și, nu că te-am acuzat, dar chestia asta o cunosc mai bine ca mulți alții, eu mă dau la o parte și le spun la oameni să voteze în turul doi așa cumDa, nu, Renato, eu te rog ascultă, da, tu înțelegi că eu într-adevăr am frică de dânsul, eu când eram încă ministrul Economiei pe timpul lui Voronin, da el de-amu era mare și tare… Măi Igori, istoria o cunosc și poate o cunosc mai bine ca tine. Era 4 noiembrie, era ziua mea de naștere… Igori spune: Renato, „ia ne podvedu, ne predam” (nu te voi trăda), dă-mi două-trei luni să mă întăresc. Eu chiar și m-am înțeles atunci că trebuia să merg (la) secretarul Consiliului Superior de Securitate, da? La „Sovbes”, cum spun rușii, sau, dacă nu vin eu în țară, să meargă Elena Grițko, foarte pregătită, juristă foarte bună, a lucrat șefă de direcție la Ministerul Justiției, nu are frică nici de Plahotniuc, nici de țâncii iștia ai lui politici… Ce face Dodon? Promite: Renato, gata, batem palma, trei luni intrăm, ieșim cu oamenii, sunt sigur că o să iasă o poziție de dreapta și eu mă spăl de toate – Plahotniuc ori fuge din țară, ori îl reținem și pe viață la pușcărie. Igori, eu te-am auzit, accept, hai s-o încercăm. El o spus OK. După asta, merge la Chișinău, Plahotniuc îi ia SIS-ul, procurorul de-amu știți, tot Dodon o votat cu dânșii, adică Dodon o cedat condiționat toate pozițiile. Și când ia spus el lui Plahotniuc: Măi, urgent modificați legea cu șeful la „Sovbes”, deoarece vine Grițko, asta a lui Usatîi, dar asta îi ră și o să avem probleme. Și ei repede în Parlament au făcut combinația (puteți s-o găsiți), imediat după ce de-amu Dodon a ajuns președinte, că șeful la „Sovbes”, secretarul la „Sovbes” poate să fie doar o persoană cu experiență de minimum cinci ani în structurile de forță din Moldova, zece ani să nu fie implicată nici într-un partid ș.a.m.d. Adică și aici ne-o fraierit. Și după asta, eu am sunat și i-am spus, zic: Igori, tu nu te supăra, dar eu am crezut că tu ai măcar ceva omenesc. Înțelegeți? El este un hoț politic. A ieșit prin niște oameni influenți și la Leps. De-amu o început Dodon și casă să doneze, și pe Leps îl aduce, repetă… Noi am făcut pe 24 august concert cu Leps…

Europa Liberă: Înțeleg că regretați faptul că ați avut încredere în el?

Renato Usatîi: „Da, sigur. Eu și așa nu aveam, i-am dat o șansă.”

Europa Liberă: Pe Dodon l-ați exclus din ecuație. Acum aveți niște parteneri cu care trebuie să mergeți împreună. Sau nu? Ce aveți de gând să faceți în continuare?

Renato Usatîi: „Corect, domnul Botnaru, dar este o problemă, că astăzi puțini luptă real cu Plahotniuc. Cu Dodon luptă toți, cu Plahotniuc – mai puțini. În februarie ei au decis un lucru foarte important – pentru ei – și trebuie să-l cunoască toată lumea. Deci, Dodon a început să, în Sankt Petersburg să pregătească în luna februarie oameni pentru mixt și când Dodon își pregătește în februarie oameni pentru mixt, vă dați seama că pentru mine era clar că băieții merg pe mixt. Și atunci am început să vorbesc despre asta.”

Europa Liberă: Ce oameni pregătea, în ce sens?

Renato Usatîi: „Adică, candidații, mă refer. Îi ducea la niște cursuri speciale în Sankt Petersburg, îi pregătea pentru mixt, în luna februarie, dar despre mixt, dacă vă aduceți aminte, în februarie nu vorbea nici Plahotniuc, nici Dodon. După asta, ei mai iau o decizie: Măi, dacă o să fie probleme, cu europenii, cu americanii, cu oamenii, vreun protest ceva și nu reușim, o să fie prea mare presiunea și nu reușim cu mixtul și mergem pe sistemul vechi, atunci, Igori, tu trebuie să fii gata că, după numărul 5, fiecare al doilea deputat o să fie de la Plahotniuc, acei pe care Plahotniuc i-o pregătit pentru mixt să meargă, spre exemplu, numărul 5 la socialiști pe listă la Dodon, numărul 6 - Plahotniuc, 7 – Dodon, 8 – Plahotniuc, plus primii cinci, eu cred că Plahotniuc poate să mai aibă vreunul-doi, ăsta-i stilul lui de a cumpăra deputați ș.a.m.d. Și se primește că Dodon, de ce Plahotniuc nu se teme amu nici de anticipate, domnule Botnaru? El îl umflă pe Dodon, el încearcă să mă omoare pe mine, că chiar dacă Dodon are majoritatea (dar el n-o s-o aibă, dar să admitem) pe varianta lor, eu vă spun, atunci se primește că jumătate de oameni , adică 30 Plahotniuc de-amu îi are la dânsul. Ei acum… De ce Dodon îi tot mare iubitor al Găgăuziei, în ultimul timp? Dodon înțelege cu Plahotniuc că eu pot să iau mult la nord și la sud. Am încercat să vorbesc, zic, poate să organizăm un boicot? Am înțeles că comuniștii sînt gata, că PLDM-ul e gata, Platforma DA spune că-i discutabil. Maia Sandu spune că-i discutabil. Înțelegeți? Adică, nu poate fi un boicot de un partid sau două. Dacă biocotează toți și rămâne curcanul cu Plahotniuc unu la unu, alegerile astea n-o să fie nici recunoscute și noi trebuie nu că să stăm acasă, noi trebuie să facem campanie, lumea să nu iasă la vot. Și când Plahotniuc cu Dodon decid că țara deja o au împărțită în două și o au în buzunarul comun sau separate, atunci am ieșit și le-am pus capac la ambii. Nu poți să-i lași nici pe unul, înțelegeți? Când a venit doamna Bridget Brink, consiliera Victoriei Nuland la Chișinău, am avut o întâlnire comună, era…”

Europa Liberă: S-a publicat poza asta și tocmai vi se reproșează că stați toți împreună.

Renato Usatîi: „Da, da, d-apoi uitați-vă, era Dodon, Sandu, Năstase, eu și la un moment dat Dodon se scoală și când a tras un speech, apoi Maia Sandu cu Năstase mai nu lăcrimau că, doamnă Brink, transmiteți-i doamnei Nuland că eu mulțumesc poporului american cu care eu am început a colabora și a face drumuri și doar cu conducerea Statelor Unite noi împreună vom face reforme și vom moderniza Republica Moldova și vom scăpa de oligarhi… Eu mă uit la dânsul, dar eu ca eu, știți cum, dar ăștia, proeuropeni, stau alături și nu țin minte, cineva, ori eu, ori Maia Sandu, cineva îi spune: Dodon, dar nu vrei să repeți aceeași frază, acuși chemăm televiziunea, să repeți în cameră ceea ce ai spus tu? Ziua ești pro-rus, seara la întâlnirile mai închise ești, de-amu mai nu ești pro-Statele Unite? El îi de-aista – bicolor. Înțelegeți?

Europa Liberă: Și rușilor le convine așa ceva?

Renato Usatîi: „Știți cum, dacă este un oleacă prezident care iese și spune că Putin îi molodeț (bravo) rușii îs molodțî (bravo) și cu rușii colaborăm… Înțelegeți? Adică, el doar nu… Spuneți, ce a declarat Dodon din ceea ce nu le-ar conveni rușilor vreodată? Nimic n-a declarat. On udobnîi prezident (el e un președinte convenabil), pur și simplu. Înțelegeți?”

XS
SM
MD
LG