Linkuri accesibilitate

Un ziar în fiecare seară: platforma „Sănătate INFO”


Invitata emisiunii este jurnalista Silvia Rotaru.

Un ziar în fiecare seară: platforma „Sănătate INFO”
Așteptați

Nici o sursă media

0:00 0:01:33 0:00
Link direct


„Citiți astăzi pe Sănătate INFO despre investigația publicată ieri de RISE Moldova care scoate la iveală o afacere profitabilă pornită în baza copiilor bolnavi care, conform investigației erau tratați fictiv într-o clinică din Turcia, totul pe banii din donații ale oamenilor. Potrivit RISE, site-ul caritate.md, unde erau plasate cazurile cu copii grav bolnavi, conlucrează strâns cu reprezentanții Medical Park în Moldova. Aceștia sunt Ali Sirikci, care este cetățean turc și soția acestuia, Doina originară din Moldova. Prin intermediul acestora, pacienții bolnavi ajungeau la o clinică din Turcia. Două cazuri investigate de RISE confirmă că acolo nu li s-a făcut niciun tratament. Procuratura a deschis un dosar penal pe acest caz, iar cele două mame au depus mărturii în dosar.

Ministerul Sănătății nu a făcut încă comentarii în privința acestui subiect. Deși în Moldova există o comisie care evoluează dosarele pacienților care pot fi tratați în alte state cu bani publici, informația este secretă, iar Ministerul Sănătății și-a încălcat propria promisiune de a o face publică.

Tot pe Sănătate INFO citiți despre prima vizită a specialiștilor în obstetrică și ginecologie care au mers să le vorbească deținutelor de la Penitenciarul numărul 7, Rusca, despre maladia ce omoară anual viața a sute de femei din Moldova - cancerul de col uterin.

Oamenii de știință britanici și italieni se apropie de dezvoltarea unor teste de sânge și de urină pentru autism, ceea ce ar putea duce la diagnosticarea și tratamentul precoce a afecțiunii. Testele caută anumite proteine, care se dovedesc a fi mai mari la copiii cu tulburări din spectrul autismului. Totuși, experții avertizează că testele sunt departe de a fi disponibile clinic și că trebuie făcute mai multe cercetări.”

[Transcriere: Alla Ceapai]

Aplicația pentru mobil/tabletă

XS
SM
MD
LG