Linkuri accesibilitate

Un ziar în fiecare seară: portalul Anticoruptie.md


Anticoruptie.md

Invitata emisiunii este jurnalista Victoria Dodon.

Așteptați

Nici o sursă media

0:00 0:01:27 0:00
Link direct


„Citiți astăzi pe Anticoruptie.md despre faptul că judecătorii Curții de Apel Chișinău au menținut sentința colegilor primei instanțe, care l-au condamnat la 18 ani de închisoare cu executare pe omul de afaceri Veaceslav Platon, pentru escrocherie și spălare de bani în proporții deosebit de mari.

Pe portal puteți afla și care sunt averile șefilor agențiilor de dezvoltare regională din Moldova, declarate în 2016. Bunăoară Maria Culeșov, șefa ADR Sud, are în proprietate mai multe imobile, dar şi datorii de sute de mii de lei; Viorel Jardan, directorul ADR Centru, este asociat în două companii, în timp ce Ion Bodrug de la ADR Nord se află în prezent pe banca acuzaţilor într-un dosar de corupţie, fiind suspendat din funcţie.

Citiți pe Anticoruptie.md trei anchete ample despre sponsorii partidelor din Moldova. Deși Comisia Electorală Centrală ține în secret toate informațiile despre cei care care le finanțează, disponibile fiind doar numele și prenumele acestora, reporterii Centrului de Investigații Jurnalistice au depistat cine sunt cei mai generoși sponsori ai zece formațiuni politice. Este vorba de mii de oameni, de la șomeri și activiști de partid, până la prosperi oameni de afaceri, deputați, funcționari și angajați ai întreprinderilor de stat. Unii s-au despărțit și de banii pe care nu-i aveau, donând mult mai mult decât au declarat oficial.”

[Transcriere: Alla Ceapai]

Aplicația pentru mobil/tabletă

XS
SM
MD
LG