Linkuri accesibilitate

Invitata rubricii este Silvia Rotaru.

„Citiți astăzi pe Sănătate.info scrisoarea unui medic din Moldova, care a ținut să rămână sub anonimat. Scrisoarea este mai mult un strigăt de disperare al medicului, care s-a săturat de toate nedreptățile ce se fac în sistemul actual de sănătate. „Demult am vrut să scriu despre nelegiuirile din sistemul sănătății, dar trebuie să recunoaștem: suntem fricoși, pe undeva indiferenți, pe unde complici la tot ce se petrece. Mă urăsc pe mine și tot acest sistem care ne-a creat",.. scrie acesta.

Tot pe Sănătate.info citiți despre cazul medicului bătut de un pacient până i-a rupt coastele. Ala Valenga este medicul bătut de soțul unei paciente care a decedat subit din cauza unei boli de inimă. Femeia spune că a rămas cu sechele din urma loviturilor și se teme pentru viața sa. Administrația instituției unde a avut loc conflictul nu știe ce ar putea face pentru ca să-și protejeze angajații. Ala Valenga este șefa secției Terapie 2 de la Spitalul Municipal nr. 1. Femeia a povestit pentru Sănătate.info că scria la masă indicații pentru un pacient atunci când bărbatul violent s-a năpustit asupra ei. Așa cum ea stătea cu spatele spre ușă, nu a reușit să înțeleagă ce i se întâmplă.

Cazul doctoriței a sensibilizat mai mulți doctori, unii dintre ei trecând prin situații asemănătoare. În semn de solidaritate, aceștia și-au legat la mână panglici de diverse culori. Medicii vor astfel să atragă atenția responsabililor din sănătate asupra situației degradante din sistem și cer condiții de muncă decente. Îndemnul la solidaritate vine din partea unui doctor traumatolog, care a trecut prin aceeași situație cu ceva timp în urmă. Andrei Olaru spune însă că deși a fost deschis un dosar penal, persoana care l-a agresat nu a fost nici până astăzi pedepsită. Mai multe detalii despre acest protest aflați din interviul publicat astăzi pe Sănătate.info.

Cei peste 1.500 de angajați ai Agenției Naționale de Sănătate Publică ar putea primi în afară de leafa lunară un spor salarial de 80 la sută, după ce statele de personal au fost reduse aproape în jumătate. Sporul de 80 la sută ar însemna o creștere așteptată, însă în continuare prea mică. De creșteri salariale se vor bucura și angajații Serviciului de transfuzie a sângelui, pentru care a dat indicații să se intervină însuși prim-ministrul”.

Aplicația pentru mobil/tabletă

XS
SM
MD
LG