Linkuri accesibilitate

Un ziar în fiecare seară: „Câmpia Glodenilor”


Invitata din această seară este Victoria Vasilos.

Așteptați

Nici o sursă media

0:00 0:01:24 0:00
Link direct


„Astăzi în orașul Glodeni a fost lansată construcția unei noi case sociale cu 30 de apartamente, în cadrul proiectului finanțat de Banca Europeană de Investiții și Consiliul raional Glodeni. Proiectul de construcție a locuințelor destinat familiilor din categoria social-vulnerabilă se estimează la peste 1 mln de euro, dintre care contribuția Consiliului raional constituie peste 40 la sută.

Conform datelor oferite de Direcția pentru statistică a raionului Glodeni, la 1 ianuarie curent numărul preliminar al populației prezente în raion constituia 55.230 de persoane. Populația rurală număra 45.335 de persoane, restul fiind populația urbană.

Raionul Glodeni se mândrește cu bunei activi și receptivi care s-au implicat activ în derularea proiectului inițiat de Inspectoratul General de Poliție intitulat „Bunicii Grijulii”. În cadrul ceremoniei de lansare oficială a proiectului raionului Glodeni i-a fost înmânată o diplomă de gradul III pentru că a reușit să implementeze cu brio noul serviciu social.

Asistența Parentală Profesionistă este un serviciu relativ nou în raionul nostru însă două familii au avut deja curajul și îndemnul să devină asistenți parentali profesioniști și educă cu multă grijă câte doi copii care au nevoie de susținere.

Cooperarea externă continuă să ia amploare în raionul Glodeni. Recent în cadrul ședinței ordinare a Consiliului raional a fost adoptată asocierea județului Iași, România, cu raionul Glodeni, Republica Moldova. În acest context Glodeni mai are semnate acorduri de colaborare cu județele Prahova și Bistrița Năsăud din România, ținutul Jelgava din Letonia și raionul Piotrkow din Polonia.

Instituțiile de învățământ din Cuhnești și Balatina, raionul Glodeni, au implementat proiectul „Integrarea copiilor cu dizabilități în școlile generale din R. Moldova”. Grantul a fost oferit de Guvernul Japoniei prin Fondul de politici de dezvoltare a resurselor umane, administrat de Banca Mondială și gestionat de FISM.

Aplicația pentru mobil/tabletă

XS
SM
MD
LG