Linkuri accesibilitate

Un ziar în fiecare seară: „Expresul” din Ungheni


Invitata emisiunii este Lucia Bacalu.

Așteptați

Nici o sursă media

0:00 0:01:24 0:00
Link direct


„Până la finele anului, Ungheniul va avea un nou scuar - Scuarul Europei. Și asta datorită ajutorului pe care îl vor acorda consiliile județene Arad și Neamț. Declarația a fost făcută pentru „Expresul” de președinta raionului Ungheni, Ludmila Guzun. Potrivit ei, cele două autorități publice de peste Prut vor oferi Ungheniului, pentru amenajarea scuarului respectiv câte 20 de mii de euro. „Sunt bani suficienți pentru a realiza ceea ce ne-am propus”, a subliniat președinta. De notat că județele Arad și Neamț sunt înfrățite cu raionul Ungheni.

Au parcurs peste 4000 de kilometri cu bicicletele și au traversat șapte țări, pentru a ajunge la Zberoaia, raionul Nisporeni. Este vorba de cinci tineri francezi, care au pornit spre satul nisporenean acum trei luni, din Toulouse. Acești tineri, cu vârsta cuprinsă între 23 și 25 de ani, sunt sportivi pasionați de călătorii. Timp de o lună ei se vor afla la gimnaziul din Zberoaia și îi vor ajuta pe elevi să învețe mai bine limba franceză. În plus, au oferit instituțiuei 3000 de euro pentru achiziționarea echipamentului sportiv necesar și a unor mărfuri de cancelarie.

Un bust al lui Dimitrie Cantemir va fi oferit în dar orașului Ungheni. Cadoul vine din partea sculptorului Ion Zderciuc, care s-a născut și a crescut aici. Bustul, turnat în bronz, va fi instalat în scuarul din preajma bibliotecii cu același nume. În prezent, aici se desfășoară ample lucrări de amenajare, valoarea totală a cărora este de 400 de mii de lei. Ulterior, cu sprijinul financiar al consiliului raional, va fi realizat un postament impunător din piatră de Cosăuți, pe care își va găsi locul bustul lui Dimitrie Cantemir.”

  • 16x9 Image

    Tamara Grejdeanu

    Sunt parte din echipa Europei Libere din 2012 și în cei mai mulți ani de când sunt aici am povestit la radio despre oameni și preocupările lor, am scris despre educație, justiție și drepturile omului. În 2022 am trecut în departamentul digital și alături de cei mai faini colegi, sper că facem o treabă bună la moldova.europalibera.org.

XS
SM
MD
LG