Linkuri accesibilitate

„Civilizaţia de lut şi paie” – cum este numită adeseori civilizaţia românească în contrast cu cea „de fier şi piatră”, occidentală – îşi ia o binemeritată revanşă în albumul Marianei Pagu, Un veac de istorie în imagini. Ciuciuleni, Cartier, 2017, lansat joi seara la Librăria din Centru din Chişinău, în prezenţa unui public numeros. Or, satul e o „civilizaţie de lut şi paie” la pătrat, căreia autoarea îi consarcă mai întâi o monografie cvasi-exhaustivă (de 880 pag.), Ciuciuleni – o istorie a locului și a oamenilor lui, Editura Prut, 2013, ca să revină apoi cu un adevărat iconostas de chipuri, peste 400 de „imagini îmbălsămate” (vorba criticului de artă Vladimir Bulat) ce atestă prezenţa unui neam în istorie. Foarte inspirată, afirmaţia poetului Ion Hadârcă:

„Ființa satului este divina plămadă a înființării unui neam. Așezarea, seliștea, cetatea presupune existența unei primordii adamice. E ca și cum s-ar îndeplini, s-ar prestabili o legătură sacră dintre cer și pământ, adică un legământ ombilical al familiei dintâi cu marele cosmos. Astfel se perpetuează legenda satului. Bătrânii satului povestesc, hrisoavele atestă, iar istoricii și arheologii caută. Și peste tot mapamondul siturile arheologice sunt, de fapt, mărturii ale căutării acestor primordii (…). Tocmai de aceea stă înrădăcinată în credința săteanului, a copilului născut la țară odată cu veșnicia din el, convingerea că locul nașterii sale este centrul lumii și cel mai frumos loc de pe pământ!”

S-au mai scris, la noi, monografii ale satelor – de regulă, de câte-un băştinaş cărturar, nu neapărat istoric; dar este pentru prima oară când cineva pune cap la cap fotografii de epocă & de dată mai mult sau mai puţin recentă, într-o ordine cronologică, spre a perpetua memoria locului: Perioada ţaristă, Perioada interbelică, În timpul celui de-al Doilea Război Mondial, Perioada postbelică, Anii renaşterii naţionale. Uimitoare, chipurile ţăranilor noştri de la începtul veacului XX, când un clişeu costa o mică avere (cum avea să precizele la lansare unul dintre vorbitori) – având fiecare un aer „imperial” (e şi firesc, fiind soldaţi/ofiţeri în armata ţaristă!); cât despre anii interbelici, aş remarca „aşezarea” (răzăşească!) a familiilor, în cadru, dar şi în „bătătura” lor (ce mai – Ciuciulenii era un sat mare, de vreo 10.000 de suflete). Şi cum se schimbă totul odată cu instraurarea puterii sovietice (a se vedea poza de la p. 148, în care un „nacealnic” îmbrăcat în uniformă militară îi dă din deget unui localnic), care aduce cu ea Predarea cerealelor la sat (p. 150), iar în curând şi deportările în masă (p. 157 – 173; absolut zguduitoare, ultima scrisoare a lui Gheorghe T. Borş (1923-1947), redactată cu doar patru zile înainte de moarte, într-un lagăr de muncă silnică, reprodusă la p. 142-143). Cât despre „fericirea colhoznică”, chipul ei este unul şters; noroc că oamenii mai păstrează ceva din moştenirea genetică răzăşească – ceea ce se vede mai cu seamă în pozele anilor ’90, dintre care aş remarca Hora celor mari pe stadionul satului (6 mai 1990) şi Dansul Coasa.

Închei prin a lua aminte la cuvintele autoarei: „Pornind de la ideea că fotografiile vorbesc, uneori, mai bine decât textele, propun o istorie a satului basarabean în imagini. Iniţial, voiam să aduc la lumină doar fotografii foarte vechi ale satului, cele foarte puţine pe care le mai au unii localnici pe-un perete din casa veche a părinţilor sau într-o cutie de lângă ursoaica din pod, ori într-o ladă veche de zestre uitată de vreme într-un şopron dărăpănat. Cum era aproape impsibil să găsesc un an sau o dată la care să mă opresc pe la mijlocul secolului XX, am ajuns la concluzia că este nedrept să las oamenii în toiul războiului sau în timpul foametei, în lagărele din Siberia sau pe întinsurile Kazahstanului. Căci istoria spaţiului basarabean a fost destul de nemiloasă”.

Ei bine, a publica Un veac de istorie în imagini. Ciuciuleni înseamnă, de fapt, a le face dreptate tuturor celor care au sfinţit locul, spre neuitare!

XS
SM
MD
LG