Linkuri accesibilitate

Un proiect de acord de Brexit „corect și echilibrat, care ia în considerare interesele britanice”


Michel Barnier înmînează proiectul de acord președintelui Consiliului European, Donald Tusk

Documentul va fi discutat la un summit special al Uniunii Europene pe 25 noiembrie.

Comisia Europeană și Marea Britanie au căzut de acord asupra unui proiect de acord privind Brexitul, care va reglementa ieșirea Marii Britanii din Uniunea Europeană. Un document de peste 500 de pagini care mai are un drum lung până să intre în vigoare.

Dacă este aprobat la Londra și Bruxelles, prevederile sale intră în vigoare la sfârșitul anului 2020, pentru că proiectul de acord prevede o perioadă de tranziție de 21 de luni, de la data de 29 martie 2019, când Marea Britanie se retrage oficial din Uniunea Europeană.

Documentul proiect ce reglează Brexitul
Documentul proiect ce reglează Brexitul

La o conferință de presă joi dimineață, la Bruxelles, Michel Barnier, negociatorul șef al Uniunii Europene, a declarat că este un proiect de acord „corect și echilibrat, care ia în considerare interesele britanice și mai ales, evită stabilirea unei granițe „dure” între Irlanda de Nord și Islanda”.

În linii mari, foarte mari, proiectul prevede că pentru o perioadă de tranziție, Marea Britanie rămâne în uniunea vamală cu UE dar unele exporturi din Marea Britanie spre Irlanda de Nord vor fi supuse deja controalelor vamale. Este prevederea care ar putea face ca parlamentari conservatori, avocați ai Brexitului, dar și Partidul Unionist din Irlanda de Nord, să respingă proiectul, din motive diferite. Un alt punct controversat este că Marea Britanie va rămâne, în anumite probleme comerciale și vamale, sub jurisdicția Curții Europene de Justiție.

Marea Britanie o să plătească Uniunii Europene, pentru acest „divorț”, peste 50 de miliarde de dolari, o sumă „corectă” a apreciat premierul britanic Theresa May.

Cetățenii europeni din Marea Britanie (3 milioane) și cei britanici din țările UE (ca. 1 milion) vor continua să se bucure de dreptul de a locui, lucra si studia acolo unde o fac deja, la fel cum își vor putea aduce familiile. Dar, după perioada de tranziție, Marea Britanie va reintroduce vizele și un sistem național de imigrație.

Pe lângă proiectul de acord, de 585 de pagini, mai există un document mult mai scurt care stabilește cadrul relațiilor dintre Marea Britanie și Uniunea Europeană după perioada de tranziție, deci după decembrie 2020. Acesta prevede, între altele, că se va negocia „un acord vamal ambițios” și o „zonă de liber schimb și comerț, fără tarife și cu cote”.

Joi dimineață, simbolic, proiectul de acord i-a fost înmânat lui Donald Tusk, președintele Consiliului European, care a confirmat că documentul va fi discutat la un summit special al Uniunii Europene, pe 25 noiembrie. Dacă liderii europeni vor aproba proiectul, acesta va fi trimis în Parlamentul European.

De partea britanică, acum că guvernul premierului Theresa May a aprobat proiectul, acesta va fi prezentat în Parlament, unde nu există nici o garanție că va fi aprobat. Votul în Parlamentul de la Londra ar urma să aibă loc în decembrie.

Opinia dvs.

Arată comentarii

XS
SM
MD
LG