Linkuri accesibilitate

Un nou protest al simpatizanților opoziției la Chișinău (FOTO)


Majoritatea parlamentară a refuzat să discute în plen revendicările opoziției

Liderii opoziției de la Chișinău, aflați în aceste zile la Strasbourg, au salutat decizia Parlamentului European privind situația din Republica Moldova, spunând că aceasta reprezintă „o sentință grea dată guvernării”. Astăzi, zeci de simpatizanți ai opoziției de dreapta au protestat în fața Legislativului de la Chișinău, cerând deputaților moldoveni să confirme legalitatea alegerilor pentru primărie, să anuleze sistemul electoral mixt și să tragă la răspundere judecătorii care au decis anularea scrutinului în capitală.

Un nou protest al simpatizanților opoziției la Chișinău
Așteptați

Nici o sursă media

0:00 0:03:50 0:00
Link direct

Cele trei revendicări figurează în rezoluția adoptată la demonstrația de protest din ziua de 1 iulie. Textul rezoluției le-a fost înmânat astăzi deputaților care s-au prezentat la ședința în plen a Parlamentului.

Protestatarii le-au reamintit aleșilor poporului că dacă cerințele lor nu vor fi satisfăcute în actuala sesiune parlamentară, numitele comitete de rezistență vor organiza acțiuni de nesupunere civică şi anume greve, proteste permanente şi blocarea instituțiilor.

Protestul din fata parlamentului a fost organizat oarecum spontan, după ce duminică s-a anunțat o nouă demonstrație națională pentru 26 august. Protestatarii au înconjurat de câteva ori clădirea legislativului scandând lozinci:

„Jos mafia!”, „Jos justiţia coruptă!”, „Candu demisia!”, „Hoţii sunt în parlament”, „Jos Parlamentul!”.

Protestatarii cu care am stat de vorbă spun că sunt decişi să protesteze până le vor fi îndeplinite cerințele.

„Cerem să valideze alegerea primarului, să ia măsuri în privinţa justiţiei, să avem o justiţie corectă, nu una coruptă. Să facă viaţa oamenilor mai bună. Noi le-am dat voturile ca viaţa noastră să fie mai bună, dar ei se folosesc de votul nostru şi se îmbogățesc, iar țara au dus-o de râpă.”

„Credem că această guvernare trebuie să cadă mai devreme sau mai târziu.”

Vicepreședinta Platformei DA, Inga Grigoriu, a amintit că rezoluţia votată la demonstraţia de duminică - care cere validarea alegerilor locale, tragerea la răspundere a judecătorilor care au invalidat scrutinul din capitală şi anularea sistemului de vot mixt pentru parlamentarele din toamnă - a fost transmisă Parlamentului European.

Pichetarea s-a încheiat la scurt timp după ce deputaţii din fracţiunea liberal-democrată i-au anunţat pe protestatari că majoritatea dominată de democraţi le-a respins inițiativa de a examina în Parlament anularea alegerilor din capitală.

Protestul s-a desfășurat concomitent cu dezbaterile din Parlamentul European, dar s-a finalizat până a fi adoptată rezoluţia prin care Parlamentul European a condamnat decizia de invalidare a alegerilor din Chişinău şi a cerut Comisiei Europene să suspende plățile pentru R. Moldova.

Liderii opoziției de la Chișinău au salutat decizia Parlamentului European privind criza politică din Republica Moldova provocată de invalidarea alegerilor locale. Într-un mesaj video de la Strasbourg Maia Sandu, Andrei Năstase şi Viorel Cibotaru au spus că decizia legislativului european este o sentință grea pentru guvernarea moldoveană.

Lidera PAS, Maia Sandu: „Textul acestei rezoluţii este foarte dur pentru autorităţile R. Moldova. Europarlamentarii indică asupra mai multor îngrijorări şi îşi exprimă solidaritatea cu cetăţenii R. Moldova votul cărora a fost furat şi cu cei care protestează.”

Liderul PLDM, Viorel Cibotaru, a menţionat şi el că decizia legislativului european este un mesaj puternic în sprijinul cetăţenilor R. Moldova. Iar liderul PPDA, Andrei Năstase, a sugerat că opoziţia va pune presiune pe guvernare să îndeplinească toate condiționările cerute de occidentali:

„Anularea votului mixt este una din aceste condiționalități. O să ne batem până la capăt pentru anularea acestui vot Plahotniuc-Dodon. Ne vom bate pentru validarea alegerilor din Chișinău, dar cel mai important ne vom bate pentru o țară liberă care își dorește un trai decent.”

Între timp opoziția parlamentară examinează dacă mai există căi de atac a deciziilor adoptate de cele trei instanțe care au invalidat rezultatele scrutinului local din capitală, câștigat de Andrei Năstase.

Previous Next

XS
SM
MD
LG