Linkuri accesibilitate

„Nivelul de schimburi comerciale între R.Moldova şi Qatar nu este acela pe care-l dorim”


Mohammed Bin Ali Mohammed Al-Malki
Mohammed Bin Ali Mohammed Al-Malki

Un interviu cu ambasadorul statului Qatar la Chișinău Mohammed Bin Ali Mohammed Al-Malki.

Statul Qatar a ridicat vizele pentru 80 de țări, inclusiv pentru Republica Moldova, pentru a stimula turismul. Mohammed Bin Ali Mohammed AL-Malki, ambasador extraordinar şi plenipotenţiar al statului Qatar la Chișinău spune că în calitate de diplomat lucrează atât pentru Qatar, țara pe care o reprezintă, cât și pentru Republica Moldova, astfel încât relațiile dintre cele doua state să fie bazate pe stabilitate, prietenie și reciprocitate. Prioritară ar fi însă cooperarea comercial - economică.

Așteptați

Nici o sursă media

0:00 0:08:05 0:00
Link direct


Mohammed Bin Ali Mohammed Al-Malki: „Nivelul de schimburi comerciale nu este acel care ne-am fi dorit să fie, dar este aici un factor foarte important – încheierea unor înțelegeri sau memorandumuri, care reglementează acest domeniu de fapt, fiindcă de multe ori încheierea unui tratat sau un memorandum de înțelegere între cele două state impulsionează foarte mult aceste schimburi comerciale, ceea ce de fapt încercăm să facem cu autoritățile Republicii Moldova. Au fost delegații oficiale între cele două state, la un nivel chiar și foarte ridicat au fost anumite delegații.”

Europa Liberă: Concret, ce se poate exporta, de exemplu, din agricultura Republicii Moldova pe piața Statului Qatar?

Mohammed Bin Ali Mohammed Al-Malki: „Putem vorbi chiar de toate produsele agricole, începând de la fructe și legume. Statul Qatar nu este un stat agricol și Statul Qatar de fapt importă toate produsele respective din mai multe state, inclusiv din state arabe, adică zonale, regionale și state europene sau alte state. Republica Moldova are această capacitate de producere și de export și se vede acest lucru în ultima perioadă și poate să fie chiar și competitivă pe piața din Statul Qatar.”

Europa Liberă: Ce poate exporta Statul Qatar pe piața moldovenească, pentru că s-a vorbit mult despre sectorul petrolier și gaze?

Mohammed Bin Ali Mohammed Al-Malki: „Exact. Dacă vorbim de sectorul petrolier și gaze, o asemenea afacere, un asemenea import în Republica Moldova sau export din Statul Qatar către Moldova de fapt necesită o infrastructură solidă, pe care Republica Moldova trebuie s-o aibă. Am putea vorbi, de exemplu, despre niște porturi care au capacitatea respectivă de a descărca această marfă. Este o marfă energetică, dacă vorbim de gaz sau de petrol, cumva vor trebui descărcate undeva, lucru de care deocamdată Republica Moldova ar trebui să se pregătească și să aibă infrastructura necesară pentru un asemenea import. La această listă referitor la gaze și petrol, am putea să adăugăm inclusiv produse petrochimice. Sunt și alte produse, servicii de necesitate zilnică care pot să fie exportate chiar și în Republica Moldova. Mai ales în ultima perioadă, de la declanșarea acestei blocade în zona respectivă și conflictul pe care Dvs. îl cunoașteți, Statul Qatar duce și face o politică de a fabrica mai multe produse. Deja există o capacitate deocamdată de producere pentru foarte multe chestii. Statul Qatar nu mai dorește să mai importe anumite produse și încearcă acum să le producă în Statul Qatar.”

Mohammed Bin Ali Mohammed Al-Malki
Mohammed Bin Ali Mohammed Al-Malki

Europa Liberă: Autoritățile Republicii Moldova cheamă investitorii străini să vină aici și întrebarea care apare deseori: pe cât de prietenos e mediul de afaceri, iată, să zicem, pentru potențialii investitori care au bani și ar dori să-i aducă aici, în Republica Moldova, investitori din țara Dvs.?

Mohammed Bin Ali Mohammed Al-Malki: „Republica Moldova are un potențial foarte bun de a investi, adică oamenii de afaceri de peste tot pot să vină să investească, dacă vorbim numai de domeniul agriculturii, se poate investi foarte mulți bani aici. Dar care ar fi ideea? Oamenii de afaceri întotdeauna au nevoie de siguranță – siguranța capitalului, siguranța afacerilor, care trebuie să fie. Aici, de exemplu, noi avem o mică problemă – trebuie să existe un anumit tratat pentru acești oameni de afaceri, care să-i facă să se simtă într-adevăr bine. De exemplu, este un proiect de memorandum pe care l-a prezentat Ambasada Statului Qatar la Chișinău către Guvern ca să fie discutat, de evitare a dublei impozitări, de exemplu. Noi am încercat să încheiem acest tratat. Deocamdată, nu este încheiat. Am propus un proiect și încă așteptăm. Sperăm, fiindcă acest proiect este un cadru legal care protejează investițiile de fapt. Și este un lucru foarte important. În toată perioada aceasta în care ambasada activează în Republica Moldova de fapt a fost încheiat într-adevăr același memorandum care cu multe alte state în aceeași perioadă în care încerca ambasada undeva să înainteze acest lucru. Un lucru care ne pune pe gânduri…”

Europa Liberă: Un semn de întrebare…

Mohammed Bin Ali Mohammed Al-Malki: „Un semn de întrebare, într-adevăr. De ce nu s-a putut încheia acest memorandum, care este foarte important din punctul nostru de vedere? Așteptăm cu mare nerăbdare undeva să încheiem un asemenea tratat cu Guvernul Republicii Moldova și Ambasada Statului Qatar la Chișinău a depus și depune în continuare eforturi foarte multe pentru a facilita și a încheia anumite tratative, anumite înțelegeri cu Guvernul Republicii Moldova, lucru pe care îl facem, fiindcă noi considerăm într-adevăr că până la urmă încheierea unor asemenea acorduri sau de fapt investițiile respective duc la bunăstare pentru poporul din Republica Moldova, inclusiv e bine pentru relațiile bilaterale dintre cele două state.”

Europa Liberă: Alte domenii unde ar putea să se aprofundeze cooperarea – turismul, educația, tehnologiile informaționale. Cred că aici e mai ușor să avansezi niște proiecte, decât când e vorba despre economie, sector energetic sau agroindustrial.

Mohammed Bin Ali Mohammed Al-Malki: „Ar trebui într-adevăr să avansăm în relații, dar haideți să luăm exemplul turismului. Problema turismului este într-o oarecare măsură legată și de infrastructură.”

Europa Liberă: Absolut.

Dacă lăsăm infrastructura la o parte și vorbim de posibilitățile, de exemplu, de călătorie pe care le au cetățenii din Qatar pentru a vizita Republica Moldova, rămân unele impedimente

Mohammed Bin Ali Mohammed Al-Malki: „Este un lucru și foarte important această infrastructură. Dacă lăsăm infrastructura la o parte și vorbim de posibilitățile, de exemplu, de călătorie pe care le au cetățenii din Qatar pentru a vizita Republica Moldova, rămân unele impedimente. De fapt, când vrei să promovezi un lucru, trebuie să-l faci unul întreg. Una: trebuie să ai o infrastructură pentru turism; doi: trebuie să ai aceste facilități pentru cetățeanul străin care atunci când vine în Republica Moldova într-adevăr să aibă această posibilitate, să nu fie împiedicat. În momentul de față, noi dorim ca cetățenii nu numai din Statul Qatar, inclusiv din Golf, care-s cetățeni cu posibilități și interes să aibă posibilitatea de a intra în Republica Moldova fără vize sau cel puțin undeva să aibă viză la intrare la aeroport. Acest lucru este foarte important, fiindcă pentru cetățeni de fapt este mai ușor să vină, să ia o viză și să intre, decât să-și caute și să stea la rânduri pe la ambasade ca să obțină o viză. Este un lucru foarte important pe care trebuie să-l joace, dacă există o agenție. De fapt era o agenție a gruzinilor care ar trebui să promoveze această imagine a Republicii Moldova în afară. Probabil că ar trebui să se îndrepte și spre zonele respective, inclusiv Statul Qatar. Lucru care deocamdată nu este. Doi: Când Statul Qatar de fapt a dorit să influențeze turismul din Statul Qatar înăuntru, ce a făcut? A făcut o listă cu 80 de țări, 80 de state din lume în care ei, ca să vină în Statul Qatar, nu au nevoie de viză; ei primesc viza la intrarea la aeroport. Și, apropo, lucrul cel mai interesant este că Republica Moldova este inclusă în aceste state ca să poată intra.”

Europa Liberă: Și eu știu că s-a negociat acest lucru și autoritățile de la Chișinău au promis să faciliteze venirea turiștilor, inclusiv din Qatar, în Republica Moldova și linie aeriană directă între Statul Qatar și Republica Moldova.

Mohammed Bin Ali Mohammed Al-Malki: „Da, într-adevăr, s-a negociat acest lucru. Nu cunosc care a fost motivul până acum că nu s-a ridicat această chestiune pentru cetățenii din Statul Qatar. Asta rămâne la latitudinea Guvernului. Referitor la linia aeriană, este, e adevărat. Un lucru pe care dorește Statul Qatar e să facă ca o linie directă între Doha și Chișinău. Statul Qatar și politica lui aeriană respectivă de fapt are pe cap de listă Republica Moldova. Adică, o cursă directă între Doha și Chișinău; există acest plan, sperăm undeva în a doua jumătate a anului 2018, adică după prima jumătate a anului, va fi această linie directă între Doha și Chișinău.”

Europa Liberă: Tocmai ați anticipat ultima întrebare pe care voiam să v-o adresez, domnule ambasador, referitor la perspectiva cooperării bilaterale între Republica Moldova și Statul Qatar, pentru că încă din 2013, atunci când s-a deschis o misiune diplomatică a Republicii Moldova la Doha, fiind prima misiune diplomatică într-un stat membru al Consiliului de Cooperare din Golf și din lumea arabă, tot despre aceste intenții s-a vorbit. Faptul că uneori se bate pasul pe loc ridică semne de întrebare.

Mohammed Bin Ali Mohammed Al-Malki: „Ambele părți trebuie să lucreze în aceeași măsură ca să poată să impulsioneze și să împingă aceste relații într-un făgaș bun. Este foarte importantă plecarea unor demnitari de rang înalt în Statul Qatar, ca să stea de vorbă acolo cu oficialitățile din Statul Qatar și să prezinte Republica Moldova ca atare și posibilitățile pe care le are. Este un lucru foarte important. Republica Moldova de fapt este un stat cu capacități, cu posibilități enorme, dacă vorbim de turism, dacă vorbim de pământuri, dacă vorbim de apă, dacă vorbim de foarte multe aspecte, dacă vorbim chiar și de omul, cetățeanul din Republica Moldova care este. Totuși, trebuie de investit în cetățean, trebuie să fie o viziune puțin mai spre viitor, puțin mai lungă de fapt...”

Europa Liberă: De lungă durată.

Mohammed Bin Ali Mohammed Al-Malki: „De lungă durată asupra situației și cred că lucrurile se vor îndrepta într-o direcție foarte bună.”

XS
SM
MD
LG