Linkuri accesibilitate

Un fost polițist din Moldova dirija o grupare criminală ce acționa ca-n filme


©Shutterstock

Dacă persoanele reţinute vor fi găsite vinovate, ele riscă pedepse de până la 15 ani de închisoare.

Procuratura pentru Combaterea Criminalității Organizate și Cauze Speciale a anunţat miercuri, 8 august, că a reţinut cinci tineri, membri ai unei grupări criminale. Aceştia sunt suspectați de o serie de tâlhării, jafuri, furturi de safeuri și de terminale de plată. Liderul grupării e un fost polițist, iar membrii acesteia – sportivi de performanță.

Membrii unei grupări criminale au fost reținuți la Chișinău
Așteptați

Nici o sursă media

0:00 0:03:28 0:00
Link direct

Felul în care acţionau membrii grupării criminale, aşa cum a fost descrisă de procurori, aminteşte despre renumitul film american de la începutul anilor 2000 „Dispari în 60 de secunde”. Dacă în film erau furate maşini în doar un minut, atunci în cazul grupării criminale moldovene, membrii acesteia furau, în 60 de secunde, în special safeuri şi terminale de plată.

Cele cinci persoane reţinute preventiv au comis în mai puţin de un an în mai multe raioane ale ţării cel puţin 17 furturi, fiecare durând circa 60 de secunde. În câteva cazuri membrii grupării nu s-au încadrat în acest timp şi au părăsit locul infracțiunii pentru a nu fi identificaţi, a spus şeful de direcție din cadrul Inspectoratului Național de Investigații, Igor Zglăvuță:

„Majoritatea obiectivelor de unde au fost sparse terminalele de plată aveau servicii particulare de pază. Grupele de reacţionare rapidă a agenţiilor de pază vin în trei mute, dar ei părăseau locul comiterii infracţiunii în 60 de secunde.”

Pe lângă spargerile de safeuri și terminale, membrii grupării jefuiau și locuințe, maltratând proprietarii cu bâte de lemn ...

Igor Zglăvuţă mai spune că fiecare infracțiune era planificată minuțios. Pe lângă spargerile de safeuri și terminale, membrii grupării jefuiau și locuințe, maltratând proprietarii cu bâte de lemn. Sustrăgeau în special bani și bijuterii. Prejudiciul pagubelor se ridică la peste două milioane de lei:

„Identificarea obiectivelor unde urmau să fie comise spargeri sau identificarea victimei se făcea cu 10-15 zile înainte. Studiau foarte bine itinerarul, să nu fie amplasate camere video ca să nu fie identificați. La fiecare crimă foloseau mai multe automobile, erau părăsite la 3-4 kilometri de la săvârşirea infracţiunii. Nici la o infracţiune nu foloseau telefoane mobile. Foloseau raţii performante.”

Igor Zglavuţă afirmă că cele cinci persoane care au fost reţinute la 24 iulie şi au primit mandat preventiv de arest de 30 de zile urmau să părăsească ţara pentru a comite o infracţiune într-un stat din UE:

„Au o experienţă vastă de comitere a acestor gen de infracţiuni în Federaţia Rusă. Unul dintre membrii grupării şi-a ispăşit pedeapsa în Federaţia Rusă pentru comiterea acestui gen de infracţiuni. Colaborăm cu vecinii din Ucraina, România şi spaţiul UE pentru a identifica câte crime ar fi comis această grupare.”

Creierul grupării e un fost angajat al poliţiei care a activat până în 2010 inclusiv în servicii operative ...

Procurorul Denis Rotaru spune că identificarea acestei grupări a fost dificilă întrucât creierul grupării e un fost angajat al poliţiei care a activat până în 2010 inclusiv în servicii operative. Prin urmare cunoştea în detaliu metodele polițiștilor la descoperirea unor astfel de infracțiuni. Procurorul precizează că această gruparea criminală e foarte ramificată şi include mai mulţi membri decât cei deja identificaţi:

„O parte din membri au fost identificaţi, dar nu se află pe teritoriul R. Moldova. Vor fi dați în urmărire. O parte sunt identificaţi. Urmărirea penală va continua. Considerăm că aceaştia au comis nu doar cele 17 infracţiuni pe care le-au depistat, ci mult mai multe.”

Dacă persoanele reţinute vor fi găsite vinovate, acestea riscă pedepse de până la 15 ani de puşcărie.

Opinia dvs.

Arată comentarii

XS
SM
MD
LG