Linkuri accesibilitate

Ucigaşul unei fete cu rădăcini din Moldova și-a recunoscut fapta


Susanna Maria Feldman
Susanna Maria Feldman

Procuratura germană anunţă că ucigaşul se află în arest preventiv, după ce a fost expulzat din Irak.

Ucigaşul unei fete cu rădăcini din Moldova și-a recunoscut fapta
Așteptați

Nici o sursă media

0:00 0:03:18 0:00
Link direct

Prezumtivul ucigaş, Ali Bașar, un kurd în vîrstă de 20 de ani, a fost expulzat la sfîrşitul săptămînii din Irak şi predat autorităţilor germane.

Făptaşul a recunoscut că a ucis-o la Mainz pe tînăra Susanna Maria Feldmann, în vîrstă de 14 ani. Inițial, el a respins acuzaţia că ar fi violat-o.

După ce a fost descoperit corpul neînsufleţit al fetei, procuratura a precizat săptămîna trecută la oconferinţă de presă că s-a constatat că fata este victima unei crime şi a unui delict sexual.

Luni, autorităţile au dezvăluit că Ali Bașar a declarat că ar fi ucis-o pe tînăra din Mainz, după ce aceasta a căzut şi s-a rănit. Pentru a evita ca ea să cheme poliţia, el a omorît-o.

Potrivit radiodifuziunii germane, tînărul ar fi recunoscut în cele din urmî în faţa autorităţilor irakiene că a violat-o pe tînăra Susanna Maria Feldmann, iar apoi a ucis-o.

Această crimă pe care a comis-o tînărul Ali Bașar (căruia i-a fost respinsă cererea de azil în Germania), a furnizat formaţiunilor şi cercurilor politice autoritar-naţionaliste un nou pretext pentru a-şi intentifica agitaţia contra migranţilor.

În acest context, agitatorii s-au folosit de scrisoarea mamei lui Susanna, Diana Feldmann, postată pe Facebook, adresată cancelarei Merkel în 1 iunie.

În această scrisoare deschisă, semnată de Diana Feldmann, care potrivit profilului ei postat pe Facebook este originară din Bălţi, din Republica Moldova (şi cosemnată şi de logodnicul ei italian, Liborio Famá) se cere intensificarea acţiunilor de căutare a Susannei, dispărută în data de 22 mai.

După ce şi Consiliul Central al Evreilor din Germania şi-a manifestat consternarea în legătură cu această crimă oribilă au început să tot circule speculaţii că ar putea fi vorba şi despre o crimă cu tentă antisemită. Aceste speculaţii au fost respinse drept nefondate. Crima nu are nicio legătură cu faptul că Susanna Feldmann aparţinea comunităţii evreieşti din Mainz.

Partidul naţionalist-autorita Alternativa pentru Germania (AfD) a instrumentalizat imediat acest caz.

Ignorînd vineri ordinea de zi a Bundestag-ului, deputatul Thomas Seitz a cerut parlamentarilor, în mod ostentativ, să ţină un minut de reculegere pentru victima de la Mainz.

Mass-media germană se întreabă cum de a reuşit Ali Bașar să fugă în Irak. Potrivit unor informaţii difuzate luni, acesta ar fi avut un paşaport emis pe un alt nume cu care a reuşit să ajungă-n Turcia, iar de acolo în Irakul de Nord, controlat de kurzi.

Publicaţii radicale de dreapta şi xenofobe din spaţiul lingvistic german (ca PI [adică: Politically Incorrect] sau Freie Presse), dar şi din cel românesc (NapocaNews, de pildă) au folosit cazul pentru a-şi intensifica propaganda şi de a oferi unor „postaci” o platformă de răspîndire a unor mesaje sulfuroase, din care, din pietate, mai bine nu cităm.

Previous Next

XS
SM
MD
LG