Linkuri accesibilitate

Ministrul german de externe îi avertizează pe germani să nu călătorească în Turcia pentru că ar putea fi arestaţi. În prezent, în închisorile din Turcia se află 54 de cetăţeni germani.

Şeful diplomaţiei germane, Sigmar Gabriel, a atras atenţia asupra pericolului de a călători în Turcia. Într-un interviu acordat ziarului „Bild“, ministrul s-a referit mai ales la jurnaliştii care intenţionează să se deplaseze în această ţară. În acest context, el a arătat că atmosfera instabilă creată de regimul autoritar al preşedintelui Erdoğan favorizează abuzuri poliţieneşti. Astfel, orice călător poate deveni ţinta unor acţiuni represive, bazate pe acuzaţia de a fi un simpatizant al mişcării Gülen. (Gülen este considerat de către Turcia drept organizatorul şi inspiratorul puciului contra preşedintelui Erdoğan, din iulie 2016.) În nici un caz, Turcia nu poate deveni, în momentul de faţă, membră a Uniunii Europene, a mai precizat Gabriel.

În ultimele luni, ministrul german a devenit ţinta unor atacari lansate de către politicieni turci, după ce a insistat ca unor deputaţi germani să li se permită să viziteze militarii germani staţionaţi în baze NATO. În urma disputelor, ministrul turc pentru probleme europene, Ömer Çelik, l-a calificat pe Gabriel drept un „rasist“. Atacurile verbale ale preşedintelui Erdoğan au fost şi mai grave. Acesta a comparat Republica Federală cu Germania nazistă, după ce i s-a interzis să ţină o cuvîntare electorală pe teritoriu german. Pe Angela Merkel a calificat-o, în martie, drept o „sprijinitoare a terorismului”, susţinînd că-n Germania se folosesc metode naziste.

În interviul acordat ziarului “Bild”, Gabriel a explicat de ce Turcia şi Grecia au fost tolerate în cadrul alianţei Nato, în perioada cînd în cele două ţări s-au aflat la putere junte militare. Dacă ar fi fost eliminate din alianţa nord-atlantică, a spus Gabriel, ele ar fi devenit partenere ale Moscovei, ceea ce în timpul războiului rece trebuia evitat.

În închisorile din Turcia se află, în prezent, 52 de cetăţeni germani încarceraţi. Cei mai cunoscuţi dintre cei arestaţi sînt militantul pentru drepturile omului, Peter Steudtner, şi jurnalistul Deniz Yücel, corespondent al ziarului „Die Welt”.

Săptămîna trecută a izbucnit un nou scandal, legat de reţinerea în Spania a scriitorului Doğan Akhanli, care are cetăţenia germană. Scriitorul, care a scris un roman în care tematizează genocidul armenilor de către turci, de la începutul secolului XX, a fost dat în urmărire prin Interpol, fiind acuzat de autorităţile de la Ankara că ar fi participat la un jaf. Între timp, Autorităţile spaniole l-au eliberat condiţionat pe Akhanli, în vîrstă de 60 de ani.

Într-un amplu interviu, difuzat vineri dimineaţă de postul naţional de radio, Deutschlandfunk, Akhanli a spus că guvernul turc abuzează de reglementările internaţionale. Totodată, el a spus că nu crede că Spania va da curs cererii Turciei de a-l expulza. Pe de altă parte, scriitorul care trăieşte din 1991 în Germania, şi-a exprimat speranţa că arestarea sa în Spania va sensibiliza opinia publică faţă de acţiunile Turciei contra unor opozanţi, stabiliţi în străinătate. Totodată, scriitorul a deplîns faptul că ceea ce i s-a întîmplat a avut loc într-o ţară a Uniunii Europene, deşi este cetăţean german şi european.

Opinia dvs.

Arată comentarii

XS
SM
MD
LG