Linkuri accesibilitate

Tristan Vitalievici, cei trei motani și eu, alergică la... ambrozie


Violeta Colesnic
Violeta Colesnic

Jurnalul săptămânal al Violetei Colesnic.

Născută la 26 martie 1977 în satul Frasin, raionul Dondușeni. A obținut diploma de dirijor de cor, dar n-a folosit-o niciodată. Absolventă al Facultății de Jurnalism a USM. Textele pentru suflet le păstrează într-o colecție, iar reportajele le publică pe report.md.

Violeta Colesnic - Jurnal săptămînal
Așteptați

Nici o sursă media

0:00 0:06:39 0:00
Link direct

Luni

Astăzi se fac două săptămâni de când sunt „sechestrată” între patru pereți. Din spatele ferestrelor duble, închise ermetic, mă uit afară cum trece vara. Sunt prizonieră în propria casă, iar cea care m-a condamnat la detenție este o buruiană care crește prin grădinile negospodarilor.

După ce ani de-a rândul „răceam” în plină vară, strănutam de 20 de ori pe minut, tușeam „măgărește”, umblam cu ochii roșii ca un zombi și ticseam în mine toate medicamentele „împotriva răcelii”, anul trecut am descoperit că sunt alergică la ambrozie!

Deși nu m-am uitat la ceas, știu că este aproape ora 6, oră la care un ambrozic încă mai poate ieși din casă pentru că polenul din aer nu-i atât de dens. Înainte de a mă ridica din pat respect cu strictețe cei patru pași: câte o picătură oftalică în fiecare ochi, câte un „pâș-pâș” în fiecare nară, beau pastiluța și pun masca chirurgicală. Abia după aceasta pot ieși afară să plimb câinele, să hrănesc iepurașii, cei trei motani și ființa extraterestră care habitează la noi în garaj.

Afară ies doar dimineața devreme și seara. Ziua ies doar dacă este strict necesar. Respectiv, toate activitățile mele de azi se desfășoară în casă. Am mai spălat o dată pereții din baie, am mai dat o dată cu mopul prin casă, am mai făcut o oală cu mâncare dar… nici în casă nu mă simt protejată. Polenul de ambrozie este peste tot. Oaspeții noștri permanenți, care seară de seară fug de oraș și vin la noi pentru o gură de aer curat și o burtă de plăcinte, din solidaritate, au stat în casă cu mine și ne-am sufocat împreună.

Aștept ieșirea din „detenție” abia la sfârșitul lunii octombrie.

Marți

Ca în fiecare dimineață, Tristan Vitalievici, labradorul nostru, stă pe-o bucă și așteaptă să-l ducă cineva la plimbare. Când l-am văzut că a fugit la cumnată-mea în curte (vecina de peste gard) și a început să „marcheze” tot, inclusiv covorul ei cel moldovenesc primit moștenire de la soacră-sa, m-am uitat speriată prin părți să văd dacă a văzut cineva. Hu, toți încă dormeau! După ce l-am suduit mărunțel și i-am arătat pumnul, el s-a speriat așaaaaa de taaaare, că de spaimă a rupt-o de fugă drept în deal, la Dunica lui, o cățea flocoasă, cu creții între ochi. Eu alerg în urma lui de-mi sar șlapii. În deal, un procuror își construiește casă., iar zidarii se opresc din lucru și admiră tot spectacolul. Mă rog, au ce vedea, mai ales că-s doar în pijama. Îl sudui iar mărunțel pe ușărnic și-i arăt pumnul, iar el o ia vesel spre casă.

La amiază am plămădit un aluat de pâine din făină integrală, făină de orz, de ovăz și de hrișcă, iar seara am mâncat împreună cu oaspeții noștri permanenți, un lighean cu miez de pepene verde, rece, cu pâine proaspăt scoasă din cuptor. E sărbătoare și la motani - mai n-au pocnit îndopând câte o inimă de oaie, iar ființa extraterestră care doarme la noi în garaj, în așteptarea stăpânei plecată în concediu, era cât pe ce să-l mântuiască pe cel mai nebun motan din mahala -pe Murlic Șopănovici.

Miercuri

Dimineața a început prost. Pe prispă afară trei saci cu ardei, două lăzi cu roșii, un sac cu ceapă, unul de morcov și multe pungi cu diferite cozi de buruiene – țelină, leuștean, mărar pentru murături. Am intrat în panică. Tocmai când mi-am dres vocea și am vrut să protestez, să țin o

Lăsăm emanciparea pentru altă zi, iar azi hai la copt ardei și la pus roșii la marinat, să avem cu ce astupa gurile veșnic flămânde...

lecție despre emanciparea femeii, să declar război aragazului, celor trei saci de ardei și să scandez niște slogane despre feminism, hop!, intră în bucătărie fetele noastre care, cotrobăind prin frigider, m-au întrebat: Maaaaam, da' ce este de mâncare?”. Bun. Clar. Lăsăm emanciparea pentru altă zi, iar azi hai la copt ardei și la pus roșii la marinat, să avem cu ce astupa gurile veșnic flămânde din casa noastră.

Roșii marinate; suc de roșii; ardei în toate formele posibile... Na, să se sature!

Eu nu înțeleg de ce oamenii nu-și apreciază munca și vând ardeii cu 4 lei kilogramul. Deci, dacă până duminică nu se scumpesc ardeii, eu fug de-acasă. Soțul a spus că niciodată ardeii n-au fost atât de ieftini. Poate de organizat vreo inflație ceva?

După ora 18 – avem clacă. Finu Eugen a venit să-l ajute pe Vitalie să care în grădină o remorcă de îngrășământ de la vaci. La final – un maldăr de plăcinte cu compot.

Ființa extraterestră a ieșit din garaj și s-a apropiat, pentru prima dată, la o distanț periculoasă de Tristan. L-a examinat atent vreo 10 minute, fără să se miște. Câinele a hămăit până a răgușit, după care, ființa extraterestră a dispărut în curtea vecinilor.

Violeta Colesnic
Violeta Colesnic

Joi

M-am trezit plângând. Ochii lăcrimează și abia de-i pot ține deschiși. Se pare că nivelul polenului de ambrozie este foarte ridicat în aer așa că va trebui să măresc doza de medicamente. Azi trebuie să predau un text. Văd ca prin ceață propozițiile pe care le scriu, așa că abandonez scrisul pe mai încolo și mă apuc să fac dulceața de ardei iuți. Nu pot s-o fierb în casă, pentru că am plânge toți. Răscolesc prin debara și găsesc ochelarii de înot ai fetelor. Îi fixez pe față, îmbrac masca chirurgicală, mă examinez curioasă în oglindă apoi ies cu ligheanul de ardei iuți pe prag. Trebuie să mă mișc repede – să nu se trezească vecinii să mă vadă cât sunt de frumoasă.

Cum stătea pe-o bucă și aștepta să-l ducă cineva peste drum la plimbare, Tristan a început a hamăie de parcă a văzut un lup.

- Ești nebun, bre? Asta-s eu!

Totuși, ideea cu ochelarii de înot a fost genială. Doar că elasticul mi-a apăsat pielea, iar vecinii mă tot întrebau ce-s cu tranșeele alea din jurul ochilor.

Gata conservatul. Hm, o seară fără oaspeți, așa că pe la ora 22 am îmbrăcat pijamalele și ne-am întins pe fotoliile de afară să admirăm perseidele.

Vineri.

Ființa extraterestră din garaj a pătruns în dormitor, a ales cel mai frumos coș cu violete și le-a răsturnat pe toate cu rădăcinile în sus. De trei ani mă chinui să cresc violetele alea. Mă stăpânesc. Mâța asta are 10 ani și a trăit până acum doar la apartament. O iert. Am botezat-o „extraterestra”. Și-a depășit rapid fricile și manifestă o poftă nebună de cunoaștere. A auzit behăind capra vecinei, a alergat la ea și a stat minute bune în fața ei și a examinat-o. Curiozitatea a făcut-o curajoasă.

Am udat cele câteva sute de flori din ghevece din jurul casei, le-am spus ce dragi îmi sunt și cât de mult le iubesc, apoi ne-am dus cu Vitalie sub copacul de cais să ne savurăm cafeluțe.

Am scris un text, apoi am plămădit un lighean de aluat pentru plăcinte. Potrivit tradiției, vineri seara la noi începe marea reuniune a familiei. De prin toate cartierele și suburbiile Chișinăului încep a veni la noi oameni dragi. La noi în curte miroase a plăcinte cu brânză, mărar și cozi de ceapă, ușa beciului scârțâie tot mai des, Tristan aleargă după fluturi, motanii dorm liniștiți pe patul din grădină și doar fiinața extraterestră din garaj caută aventuri prin curțile vecinilor.

Despre inflație nicio știre, iar mâine-i zi de piață. Nu știți, s-au scumpit ardeii?...

XS
SM
MD
LG