Linkuri accesibilitate

„Tot ce rămîne este speranța: speranța că în cele din urmă, într-o bună zi, rațiunea va prevala” (VIDEO)


Anita Lasker-Wallfisch vorbind la concertul de la Wigmore Hall, la Londra

Violoncelista, supraviețuitoare a Holocaustului, Anita Lasker-Wallfisch, depune mărturie la Wigmore Hall, la Londra.

Printre evenimentele culturale semnificative ale acestei săptămîni, duminică, la Londra, în cadrul Festivalului „Pride”, dedicat sărbătoririi - s-a subliniat - „diferențelor și diversității”, o foarte cunoscută violoncelistă și supraviețuitoare a Holocaustului, Anita Lasker-Wallfish a fost invitată la Wigmore Hall – celebră sală londoneză de concerte – pentru o manifestare specială. În cadrul unui concert de muzică de cameră, ea a pronunțat de data aceasta în limba engleză, un discurs pe care l-a ținut în ianuarie, cu ocazia Zilei Memoriale a Holocaustului ca invitată specială în Bundestag, Parlamentul german.

Anita Lasker-Wallfisch în Bundestag la 31 ianuarie 2018 (Foto: Achim Melde)
Anita Lasker-Wallfisch în Bundestag la 31 ianuarie 2018 (Foto: Achim Melde)

În fața unei săli pline, organizatorul manifestării declara în deschiderea concertului: „În calitatea mea de lider neevreu, activînd pentru artă aici în Londra am considerat că este imperativ să vorbim cu glas tare atunci cînd antisemitismul, rasismul și vederile extremiste sînt în ascensiune și să dăm o platformă publică pentru adevăr și istoriei fascinante oferite de supraviețuitorii Holocaustului.”

Anita Lasker-Wallfisch la Wigmore Hall, Londra, la 8 iulie 2018
Anita Lasker-Wallfisch la Wigmore Hall, Londra, la 8 iulie 2018

Anita Lasker-Wallfisch: „Antisemitismul este un virus vechi de două mii de ani...”
Așteptați

Nici o sursă media

0:00 0:05:44 0:00
Link direct

Manifestarea de la Londra coincide întîmplător cu anunțul public al rezultatelor unei anchete efectuate în Statele Unite de către organizația Claims Conference. Principalele constatări ale studiului pun în evidență că 70% dintre americani semnalează o indiferență crescută față de Holocaust și că o majoritate a celor intervievați (58%) consideră că o situație similară Holocaustului s-ar putea întîmpla din nou. Comentînd opiniile, președintele organizației, Julius Berman declara: „Este vital să deschidem un dialog despre situația conștientizării Holocaustului în așa fel ca lecțiile învățate să informeze și generația următoare. Sîntem alarmați că generației actuale îi lipsesc unele cunoștiințe de bază despre aceste atrocități”.

În fapt, studiul amintit a constatat că aproape o treime din toți americanii refuză să creadă în cifrele oficiale ale victimelor, considerîndu-le mult exagerate, și că, în timp ce numărul lagărelor de concentrare și al ghetto-urilor s-a ridicat la peste 40 de mii, aproape jumătate din americani (45%) nu pot cita fie și numele unuia singur. Pe de altă parte, semn încurajator, nouă din zece respondenți (93%) opinează că toți cei supuși școlarizării ar trebui să învețe despre Holocaust, în timp ce 80% consideră aceste lecții drept importante pentru a se evita o repetare a atrocităților anti-evreiești.

Anita Lasker-Wallfisch la Londra
Anita Lasker-Wallfisch la Londra

Anita Lasker-Wallfish insista și ea în preambulul conferinței de la Wigmore Hall, la Londra, spunînd că prezența ei în Bundestagul german a avut o miză mai mare decît istoria vieții proprii pe care a evocat-o, și aceasta deoarece „un partid de extremă-dreaptă și primejdios este parte acum a guvernării politice în Germania”, o aluzie evidentă la fracțiunea parlamentară AfD.

Parcursul vieții și destinul Anitei-Lasker Wallfisch merită cunoscut, iar cuvîntarea ei poate fi citită astăzi și în limba engleză, afișată pe site-ul Parlamentului german. O familie de naționalitate germană, cu trei copii, fiicele unui avocat și al unei talentate violoniste, toate educate muzical, trăind într-o normalitate ce avea să fie distrusă brusc printr-o „excludere radicală”, cum o numește ea. „Pretutindeni erau inscripții: „evreii nu sînt primiți”, nu ni se mai permitea să folosim piscinele sau să ne așezăm pe băncile unui parc, a trebuit să predăm bicicletele..., am fost forțați să plecăm din casa noastră, a trebuit să purtăm o stea galbenă, iar eu am fost scuipată pe stradă și numită evreică murdară.” Părinții i-au fost deportați în 1942 și aveau să fie omorîți în lagăr.

Anita Lasker-Wallfisch și una din surorile ei, încercînd să se refugieze din Germania, au fost reținute de germani la Wroclaw și condamnate de tribunal pentru delict, iar în această calitate trimise la Auschwitz-Birkenau. Acolo avea să fie selectată să cînte ca violoncelistă într-o celebră și de tristă amintire Orchestră de femei a lagărului, dirijată de Alma Rosé, nepoata lui Gustav Mahler. Ultimele luni ale războiului avea să le petreacă în lagărul de la Belsen, eliberat de trupele britanice în aprilie 1945. Avea 19 ani...

Amintirea atrocităților, ororilor și a suferințelor nu avea să o uite niciodată, iar experiența trăită a pus-o pe hîrtie, într-un volum de memorii intitulat în versiunea originală „Moștenitoare a adevărului 1939-1945”. Pentru ea, așa cum o repeta duminica trecută în reflecțiile citite la Wigmore Hall, la Londra: „Antisemitismul este un virus bătrîn de două mii de ani și aparent incurabil. Trăiește mutații pentru a lua forme noi: religii, rase. [...] Nu există nici scuze, nici explicații pentru ceea ce s-a petrecut în toți acei ani. Tot ce rămîne este speranța: speranța că în cele din urmă, într-o bună zi, rațiunea va prevala.”

Wigmore Hall a pus între timp online, liber de drepturi, filmul concertului și al reflecțiilor Anitei Lasker-Walfisch, care poate fi văzut și pe site-ul Radio Europa Liberă.

XS
SM
MD
LG