Linkuri accesibilitate

Suspendarea acreditării unui ziarist al CNN la Casa Albă stârnește proteste la Washington


Imagine a incidentului de la conferința de presă la Casa Albă, Washington, 7 noiembrie 2018

Atacurile împotriva presei au devenit un loc comun la mitingurile lui Trump și una dintre tacticile folosite cu predilecție în recenta campanie electorală.

Casa Alba a suspendat ieri acreditarea ziaristica a reporterului CNN, Jim Acosta, dupa un incident din timpul conferintei de presa a presedintelui Trump. Cum reactioneaza breasla jurnalistica? O relatare de la corespondentul Europei Libere la Washington.

Corespondența zilei de la Washington
Așteptați

Nici o sursă media

0:00 0:02:39 0:00
Link direct

Ce s-a intimplat este ca Jim Acosta ii punea o intrebare incomoda presedintelui, acesta i-a cerut unei asistente care muta microfonul de la un vorbitor la altul sa i-l ia lui Acosta, ceea ce ea a incercat sa faca, ziaristul nu a cedat si a continuat sa i se adreseze presedintelui.

Acuzindu-l pe nedrept pe Acosta ca ar fi „atins” intr-o maniera agresiva asistenta, Casa Alba i-a suspendat acreditarea. Cum reactioneaza colegii sai in fata acestui abuz? Pe tweeter unii au cerut o retragere in masa sau alte forme de protest, in timp ce Margaret Sullivan a scris in Washington Post ca CNN ar trebui sa dea in judecata Casa Alba.

Dar multi ziaristi se tem ca astfel de mutari agresive i-ar oferi presedintelui pretexte sa continue disputa cu presa pe care electoratul sau o savureaza. Desi nu s-a decis o reactie colectiva anume, consensul in rindurile breaslei este ca ceea ce s-a intimplat este inacceptabil.

Au avut loc intilniri si vor mai fi organizate si altele, intre oficialitati si ziaristi. „Nu vrem sa-i oferim muniție presedintelui” - a spus un ziarist acreditat la Casa Alba, adaugind: „In acelasi timp nu putem sa ne lasam calcati in picioare. Dar e important sa actionam in asa fel incit sa nu intarim impresia, pe care el o creaza, ca presa ar fi inamicul si asta nu este usor”.

In sprijinul învinuirilor sale, Casa Alba a facut publica o alta versiune a inregistrarii video, aparent trucata, care a stirnit reactia vice-presedintelui CNN, Matt Dornic. Acesta a spus: „Fara rusine. Ati facut publica o inregistrare trucata – cu adevarat stire falsa. Istoria nu va fi blinda cu tine” – declaratie cu referire la purtatoarea de cuvint prezidentiala, Sarah Sanders, care a formulat acuzatiile impotriva lui Acosta.

Whitney Shefte, care conduce Asociatia Fotografilor Acreditati la Casa Alba a spus „Noi stim ca a manipula imagini este manipulare a adevarului. Induce in eroare, este periculos si certat cu etica”.

Casa Alba sustine ca presedintele ofera presei acces amplu, dind exemplu conferinta de presa de o ora si jumatate la care s-a petrecut incidentul. Trump s-a referit in trecut la ziaristi ca fiind „inamicul poporului” si conferintele sale de presa sint in realitate rare, el preferind sa comunice prin intermediari si pe tweeter. Atacurile impotriva presei au devenit un loc comun la mitingurile lui Trump si una dintre tacticile folosite predilect in recenta campanie electorala.

Opinia dvs.

Arată comentarii

XS
SM
MD
LG