Linkuri accesibilitate

Summit UE-Brexit la Bruxelles: Theresa May cere ajutorul europenilor


Prim-ministra Marii Britanii Theresa May la Bruxelles. 13 decembrie 2018
Prim-ministra Marii Britanii Theresa May la Bruxelles. 13 decembrie 2018

Prin referendumul său necerut de nimeni, fostul premier David Cameron a reușit să divizeze în profunzime societatea britanică.

Fostul ministru de externe și partizan Brexit Boris Johnson spusese că „poți să mănânci prăjitura și să o mănânci în același timp”. Se referea la ieșirea din UE, păstrând în același timp toate avantajele unei ţări membre. S-a dovedit însă că lucrul e irealist. Într-o rară și neașteptată dovadă de unitate, ceilalți 27 de membri ai UE au arătat guvernului conservator al Marii Britanii că în viața reală lucrurile nu se petrec așa.

Așteptați

Nici o sursă media

0:00 0:02:38 0:00
Link direct


După ce a trecut miercuri seară testul votului de neîncredere în Camera Comunelor de la Londra, Theresa May a sosit în Bruxelles sperând să poată obține garanţii suplimentare de la cei 27 de lideri. Ea dorește în primul rând să obțină siguranța că UE nu va rămâne legată și blocată de legislația UE pe timp nedefinit după Brexit.

Theresa May rămâne așadar în fruntea partidului conservator (Tory) și a guvernului, iar autoritatea ei nu mai poate acum fi contestată vreme de un an. Cât despre votul amânat în legătură cu Brexit și acordul cu UE, el va avea loc acum în luna ianuarie, deși fusese inițial prevăzut săptămâna aceasta.

Reuniți joi și vineri la Bruxelles, cei 27 au și alte subiecte importante, precum viitorul zonei euro, sau imigrația, și speraseră inițial să poată regla problema Brexit încă din noiembrie. Angela Merkel se opune de altfel unor noi negocieri cu Marea Britanie pe tema Brexit.

S-a ajuns în punctul în care nici măcar nu mai este limpede dacă Marea Britanie va ieși din UE sau nu, după ce Curtea Europeană de Justiție a decis că Londra poate să revoce Brexit unilateral și, în cele din urmă, să rămână în UE.

Theresa May a trebuit să se retragă de pe poziția sa inițial foarte fermă, realizând că o rupere de UE fără o înțelegere semnată și aprobată de ambele părți ar avea efecte catastrofale asupra economiei britanice. La fel de catastrofală, politic, economic şi social, ar fi și introducerea unei frontiere solide între Irlanda de Nord și Irlanda propriu-zisă.

May dorește acum să se asigure de caracterul temporar al „plasei de siguranță”, backstop, un dispozitiv care prevede ca ultim recurs menținerea Marii Britanii într-o uniune vamală cu UE, pentru a evita revenirea la o graniță fizică în Irlanda.

Se știe deja că Uniunea Europeană este „gata să examineze” dacă Marii Britanii îi mai pot fi oferite garanţii suplimentare în legătură cu problema frontierei irlandeze şi acordul de Brexit, iar un document special a fost prevăzut în legătură cu asta.

Potrivit documentului în şase puncte, menit mai mult a câștiga timp până în ianuarie, orice noi asigurări primite „nu vor modifica sau vor veni în contradicţie cu” acordul încheiat deja.

Faptul că România va prelua președinția peste câteva săptămâni nu face decât să îngroașe morocănoșenia ambiantă...

Apare acum limpede că prin referendumul său necerut de nimeni, fostul premier David Cameron a reușit să divizeze în profunzime societatea britanică. Indiferent de direcția pe care o va lua procesul Brexit, dacă Marea Britanie va ieși în cele din urmă din UE sau nu, efectele rupturii în societatea britanică vor dura vreme îndelungată.

Emmanuel Macron a sosit de asemenea la Bruxelles slăbit politic de criza socială fără precedent în Franța în ultimele decenii. Adăugând la asta declinul politic al Angelei Merkel, atmosfera la acest summit care încheie președinția austriacă a consiliului nu este dintre cele mai strălucite. Faptul că România va prelua președinția peste câteva săptămâni nu face decât să îngroașe morocănoșenia ambiantă.

  • 16x9 Image

    Dan Alexe

    Dan Alexe, corespondentul Europei Libere la Bruxelles, poliglot, eseist, romancier și realizator de filme documentare. 

XS
SM
MD
LG