Linkuri accesibilitate

Suedia sprijină iniţierea femeilor în afaceri


De regulă cele mai multe întreprinderi conduse de doamne sunt în confecţii şi în mediul urban
De regulă cele mai multe întreprinderi conduse de doamne sunt în confecţii şi în mediul urban

Managerul echipei de susținere a întreprinderilor mici și mijlocii din cadrul BERD, Veronica Arpintin, spune că femeile au în continuare nevoie de suport, pentru că frecvent societatea le descurajează

Banca Europeană pentru Reconstrucție și Dezvoltare va continua să susțină femeile antreprenoare, cu sprijinul Suediei, a cărui guvern a oferit azi 2,5 milioane de euro, asistență nerambursabilă. Aceste fonduri urmează să ajute femeile în afaceri să acceseze programe de consultanță, instruire și mentorat, așa cum s-a întâmplat în cazul celor 160 de femei care au beneficiat de aceste oportunități din 2011 și până în prezent.

Așteptați

Nici o sursă media

0:00 0:04:29 0:00
Link direct

Veronica Pentelei este fondatoarea unei companii care confecționează haine pentru copii și una din cele peste 150 de femei care au trecut prin programul „Femei în Afaceri” al BERD. Ea spune că a intrat cu ezitare în lumea businessului și, începătoare fiind, a contat atât sprijinul financiar din partea programului, cât și orele de instruire, ghidaj în dezvoltarea și gestionarea afacerii. Compania Veronicăi Pentelei trimite azi producția și peste hotare, în Federația Rusă, România și în alte țări ale Uniunii Europene. Şi, așa cum spune ea, a atins această performanță numai datorită faptului că a apelat la sprijinul programului de asistență al Băncii Europene pentru Reconstrucție și Dezvoltare:

„Eram la început de afacere, erau doi ani de când lucrasem și am făcut niște calcule să vedem unde s-a dus cel mai mult timp, timp neeficient utilizat, și mi-am dat seama că este vorba de secția de croi. Apoi am aflat, am analizat ce noutăți sunt pe piață, ce tehnici noi au apărut și am dat de sisteme performante care acum se găsesc mai des, pe atunci abia începeau să se producă. Am verificat cât costă și mi-am dat seama că costă destul de mult, dar aveam nevoie de asta. Atunci am apelat la program, am depus documentele la începutul verii și deja în august era tot echipamentul la noi.”

Statistica experienței de până acum arată că marea majoritatea a femeilor care au solicitat sprijin și-au sporit ulterior vânzările...

Statistica experienței de până acum arată că marea majoritatea a femeilor care au solicitat sprijin și-au sporit ulterior vânzările, și-au extins activitatea și au reușit să creeze, în total, peste 500 locuri noi de muncă.

Veronica Arpintin este manager național al echipei de susținere a întreprinderilor mici și mijlocii din cadrul BERD. Ea atrage atenția că femeile au în continuare nevoie de suport, pentru că frecvent societatea este cea care le descurajează. Bunăoară, spune ea, mai predomină prejudecățile legate de rolul femeii, pe umerii căreia sunt puse grijile familiale și de educare a copiilor. Apoi, notează experta, nu există servicii sociale care ar pune pe picior egal ambițiile de afirmare în afaceri ale unei femei cu cele ale bărbatului:

„Oricum i se cere să aibă grijă de copii, în multe cazuri nu este ajutată, atunci nici nu are capacitatea de a investi timpul care nu îl are, atât în dezvoltarea personală, cât și profesională. Foarte multe femei, și fondatoare de afaceri, dar și angajate, reproșează lipsa creșelor. Odată ce această infrastructură nu există sau este limitată, ele nu au posibilitate să activeze economic.”

Inegalitatea de gen în business este și mai accentuată în mediul rural. În cadrul acestui proiect s-au înregistrat, până în prezent, doar 17 la sută de femei care administrează la sat o afacere.

Ambasadoarea Suediei în Republica Moldova, Signe Burgstaller, spune că cei 7 ani de punere în aplicare a proiectului destinat femeilor în afaceri, a demonstrat că această forță de muncă are potențial și că trebuie valorifică pentru a obține beneficii economice, inclusiv pentru a diminua inegalitățile de gen:

Signe Burgstaller, ambasadoarea Suediei în R. Moldova
Signe Burgstaller, ambasadoarea Suediei în R. Moldova

„Acest program, de asemenea, tinde să asigure un impact social, prin promovarea femeilor antreprenoare în cadrul unei politici economie inteligente, unde forța de muncă a femeilor antreprenoare reprezintă o resursă pentru dezvoltarea economică a țării, dar și pentru creșterea PIB-ului național. Prin încurajarea și susținerea femeilor antreprenoare, programul vrea să obțină o generare de venituri și vine să reducă, să niveleze acele inegalități între femei și bărbați.”

Șefa oficiului BERD în Moldova, Angela Sax, a spus la rândul ei că acest program tinde nu doar să sporească accesul la consultanță pentru companiile conduse de femei, dar și să le ofere mai multe oportunități de finanțare prin intermediul băncilor locale, însă doar după încheierea procesului de modernizare și transparentizare a sectorului bancar, a punctat șefa BERD. Între timp, femeile sunt încurajate să dea dovadă de insistență, iar autoritățile - să ofere serviciile necesare care ar permite afirmarea concomitentă a femeii pe plan familial și profesional.

  • 16x9 Image

    Tamara Grejdeanu

    Sunt parte din echipa Europei Libere din 2012 și în cei mai mulți ani de când sunt aici am povestit la radio despre oameni și preocupările lor, am scris despre educație, justiție și drepturile omului. În 2022 am trecut în departamentul digital și alături de cei mai faini colegi, sper că facem o treabă bună la moldova.europalibera.org.

Previous Next

XS
SM
MD
LG