Vasăzică, merg eu ziua în amiaza mare pe strada Alba Iulia din capitală şi văd iată ce… Un omulean grizonant se apropie de gardul viu dintre trotuar şi un bloc de locuinţe şi începe a urina cu nonşalanţă pe tufari. Pe lîngă el trec oameni, îl privesc cu ochi boldiţi de mirare, dar omuleanul îşi vede de treabă fără pic de jenă.
Brusc, am avut o revelaţie. Păi, nu e prima oară că văd aşa ceva. Un tînăr urina în fapt de seară lîngă tomberonul din faţa blocului nostru de locuinţe. Cineva a urinat la demisolul blocului, iar în spaţiul îngust dintre două blocuri alăturate, pe unde trec mulţi oameni, cineva a lăsat o moviliţă de excremente prost mirositoare. Acum trebuie să fii foarte atent acolo, să faci slalom.
Dacă stau să mă gîndesc mai bine, am văzut aici în anii tranziţiei foarte mulţi indivizi, făcîndu-şi nevoile în locuri publice. Iar despre expectoraţii nazale şi borîturi înşirate pe străzi nici nu mai are rost să vorbim. Acestea sunt omniprezente.
Aşadar, străzile, trotuarele, gangurile, curţile şi pereţii blocurilor sunt pe post de closet sau de pisoar pentru o sumedenie de indivizi, cetăţeni ai Republicii Moldova, ţară care se integrează viforos în Europa. Nu vreau să generalizez, dar foarte mulţi dintre moldoveni sunt pentru mine nişte mesageri ai zoii, ai murdăriei, ai putorii. O fi din cauză că nu avem suficiente veceuri publice? Nu doar acesta e motivul.
Aşa stînd lucrurile, despre ce reforme şi modernizare mai poate fi vorba? Despre ce coeziune socială şi proiecte comune se mai poate vorbi? Cînd vezi individul urinînd pe peretele blocului tău de locuinţe, ai imediat senzaţia că eşti în epoca Omului de Neanderthal.
