Președintele Klaus Iohannis se află pe un trend ascendant și potrivit IMAS, șeful statului a crescut de la 32% cât avea în ianuarie, la 41% cât a înregistrat în această toamnă. Iohannis a rămas destul de tăcut și în 2017, dar nu a ezitat să se pronunțe în momentele-cheie, devenind astfel treptat inamicul numărul unu al social-democraților. Iohannis a fost ferm încă de la începutul anului, în ianuarie, când guvernul PSD-ALDE a adoptat renumita Ordonanță de Urgență numărul 13 prin care erau prevăzute între altele o grațiere colectivă și anularea pedepselor pentru abuzul în serviciu. Atunci, președintele a participat intempestiv la o ședință de guvern unde le-a spus miniștrilor că „sunt doi elefanți în încăpere”: ordonanța de grațiere și ordonanța de modificare a codurilor penale. Sub presiunea străzii, aceste modificări au fost în cele din urmă retrase de PSD, dar după aproape un an, situația pare să fie aceeași, dacă nu cumva și mai complicată, fiindcă între timp, Parlamentul a adoptat modificările la legile justiției și a început dezbaterea despre schimbarea Codului Penal și Codului de Procedură Penală.
Acum două săptămâni, președintele l-a criticat pe ministrul Justiției și a declarat că lucrurile nu pot rămâne așa cum au stabilit social-democrații cu legile justiției, fiindcă România riscă situația în care se află Polonia: cea a activării articolului 7 din Tratatul Uniunii, care poate duce la suspendarea dreptului de vot al unui stat-membru.
Președintele Iohannis a devenit adversarul puterii, nu doar fiindcă e singurul actor politic care are instrumente puternice să bareze drumul coaliției de guvernământ spre illiberalism, ci și fiindcă această coaliție are nevoie de un opozant, de un inamic, pe care să-l diabolizeze și în raport cu care să se poziționeze. Liderul social-democraților a spus aseară că președintele Iohannis este „beneficiarul” statului paralel. Cu o lună în urmă șeful ALDE și în același timp președintele Senatului, Călin Popescu Tăriceanu, a declarat că Iohannis a fost „ales” de statul paralel, fiindcă ar fi „șantajabil” și „ușor de manevrat” de către cei care controlează cu adevărat statul paralel.
Nici PSD, nici ALDE nu a dat o explicație mai largă asupra ceea ce înseamnă statul paralel, la care se referă cele două formațiuni. În rezoluția Comitetul Executiv al PSD, adoptată în luna noiembrie se spune însă că „acțiunile statului paralel și ilegitim disimulate în lupta anticorupție au ca scop împiedicarea programului de guvernare”. Pe scurt, electoratul celor două partide din coaliția de guvernământ este îndemnat să înțeleagă că statul paralel este format din procurorii anticorupție și profesioniștii Serviciului Român de Informații, care împreună cu președintele vor să răstoarne actuala guvernare.
Este desigur o formă de dezinformare, pentru că nu există niciun fel de probe care să demonstreze existența statului paralel sau eventualele legături subterane pe care le-ar avea Klaus Iohannis cu grupuri de influență din zona instituțiilor de forță.
Pe baza dezinformărilor de acest fel, PSD încearcă să demonstreze că președintele ar juca dincolo de Constituție și ca atare s-ar afla într-o situație de ilegitimitate. În istoria postdecembristă de aproape trei decenii, social-democrații au jucat mereu această carte a manipulărilor, atunci când președintele nu provenea din interiorul partidului lor: astfel în 1999 împotriva lui Emil Constantinescu a fost declanșată o mineriadă; în 2007, Traian Băsescu a fost suspendat pentru prima data după ce a condamnat comunismul și a scos din arhivele serviciilor secrete dosarele turnătorilor; în 2012, același Băsescu a fost suspendat pentru a doua oară, în încercarea PSD de a pune mâna pe justiție.
Modificarea legilor justiției și apoi a Codului Penal și Codului de Procedură Penală a fost scopul principal al guvernării PSD, atât pentru profitul imediat al lui Liviu Dragnea și Călin Popescu Tăriceanu, care au dosare penale, cât și pentru liniștea baronilor locali și a clienților politici ai partidului.
Președintele Klaus Iohannis le stă în gât, pentru că promulgarea legilor și numirea procurorilor șefi a rămas deocamdată în competența lui. Și tot președintele e cel care are legăturile directe cu Uniunea Europeană. Presiunile din afară, în paralele cu protestele străzii, cu anchetele procurorilor anticorupție și cu declarațiile critice ale lui Iohannis reprezintă încă baricada care apără statul de drept.
