Linkuri accesibilitate

Pe lună în jur de 50 de mii de oameni solicită protecție internațională


Migranţi salvaţi în apropierea Italiei

Războaiele și conflictele armate rămân în continuare principalele cauze care forțează oamenii să-și părăsească țara de origine.

Agenția Națiunilor Unite pentru refugiați (UNCHR) spune că în 2017 aproape 69 de milioane de oameni au fost alungați de la casele lor de războaie, violență și persecuții – un nou record, pentru al cincilea an la rând. Pe de altă parte, un alt raport, al UE, constată că numărul solicitanților de azil în Europa a scăzut anul trecut.

Datele prezentate de Biroul european de sprijin pentru azil arată că numărul persoanelor care au cerut protecție în țările Uniunii Europene, plus Norvegia și Elveția, s-a înjumătățit în comparație cu 2016. În acel an, biroul a înregistrat peste un milion 300 de mii de cereri. În 2017, această cifră a fost de 730 de mii, deci, o scădere de 44 la sută.

Statistica pentru primele patru luni ale acestui an oglindesc un tablou similar: numărul cererilor din partea persoanelor care caută protecție internațională este constant și e în jur de 50 de mii pe lună. În topul solicitanților de azil sunt refugiații sirieni. În 2016, numărul cererilor venite din partea persoanelor nevoite să fugă de războiul din Siria a fost de 342 de mii, pe când în 2017 cererile au scăzut la 108 mii.

În pofida trendului general, constatat de raportul Biroului european de sprijin pentru azil, tot mai multe persoane din Georgia, la fel ca și din Venezuela, țări ai căror cetățeni nu mai au nevoie de viză pentru a călători în majoritatea statelor europene, cer azil în UE. În cazul georgienilor numărul cererilor a crescut cu o pătrime.

Numai anul trecut, la fiecare două secunde, o persoană a fost silită să-și abandoneze casa...

Pentru statele din Uniunea Europeană problema fluxului de migranți veniți în special din Africa de Nord sau Orientul Mijlociu este în continuare actuală. Această chestiune a divizat, practic, țările membre, și a dus la creșterea mișcărilor politice populiste, multe dintre acestea fiind și xenofobe.

În Germania, bunăoară, coaliția de guvernare a cancelarei Angela Merkel a fost în pragul unui colaps din cauza întrebărilor legate de felul în care țara ar trebui să rezolve problema migranților.

Un alt raport, lansat astăzi de Agenția pentru refugiați a Organizației Națiunilor Unite arată că numărul persoanelor strămutate contrar dorinței este în creștere în toată lumea. Numai anul trecut, la fiecare două secunde, o persoană a fost silită să-și abandoneze casa.În întreaga lume, numărul celor care așteaptă un răspuns la cererile lor de azil a crescut cu 300 de mii, ajungând la finele lui decembrie anul trecut, la peste trei milioane.

Războaiele și conflictele armate rămân în continuare principalele cauze care forțează oamenii să-și părăsească țara de origine. Majoritatea refugiaților vin din Siria, Afganistan, Sudanul de Sud, Myanmar și Somalia.

Opinia dvs.

Arată comentarii

XS
SM
MD
LG