Linkuri accesibilitate

Războiul identitar care sfâșie Moldova de la declararea independenței încoace înregistrează un fenomen nou.

Stataliști, unioniști și… cei care pleacă
Așteptați

Nici o sursă media

0:00 0:04:13 0:00
Link direct


Igor Dodon, președintele ales cu cântec al Republicii Moldova, și partidul său de suflet, PSRM, și-au relansat în aceste zile campania favorită: anihilarea unionismului. Au luptat cu „românii” la prezidențiale, speriind lumea cu iminenta dispariție a Republicii Moldova, au făcut nenumărate declarații ofensatoare la adresa Bucureștiului, au rupt harta României Mari în Parlament – un gest care trădează o fobie de-a dreptul patologică –, au amenințat cu destrămarea statului român prin formarea așa-zisei Moldove Mari, binecuvântate de Putin.

Acum pericolul pare mai serios, întrucât idealul Unirii a ieșit din redacțiile revistelor culturale, din aulele universitare, din edituri și din sălile de concerte – a coborât în stradă, ba chiar răzbate din „Basarabia profundă”. Mai multe localități din Republica Moldova au adoptat acte de Unire cu România, inspirându-se din celebra Declarație a Sfatului Țării de la 27 martie 1918. Aceste manifeste, mai degrabă simbolice, întrucât nu pot avea consecințe de ordin juridic atâta timp cât nu au devenit majoritare, inspirând anumite decizii politice, se produc în contextul Centenarului Marii Uniri, dar mai ales mărturisesc un sentiment tot mai apăsător de insolvabilitate și insecuritate. Și nu e de mirare, de vreme ce Reunirea cu România a fost văzută mereu drept o alternativă în raport cu experimentul statalist moldovenesc, eșuat în sărăcie, corupție endemică și într-o criză identitară fără leac.

Dispozițiile unioniste în Moldova sunt alimentate de o posibilă revanșă pro-rusească la alegerile parlamentare din 2018, după ce guvernările post-Voronin, culminând cu actualul regim oligarhic, au compromis sloganul integrării europene. Socialiștii nu și-au ascuns niciodată intențiile revizioniste. Declară cu orice prilej că vor elimina Istoria Românilor din programele școlare, iar ultima lor găselniță, inițiativa de a introduce patronimicul în actele de identitate, ne teleportează înapoi în URSS. Mai ales că apelativele de tip rusesc – „Ivan Petrovici”, „Polina Semionovna, „Fiodor Gheorghievici” etc. –, n-au dispărut în Moldova, ele sunt utilizate de rusofoni, dar și de moldovenii românofoni mai puțin instruiți.

Igor Dodon este un adevărat campion al restaurației. A amenințat cu represalii magistrații cu cetățenie română de la Curtea Constituțională, iar declarațiile unioniste ale mai multor localități basarabene l-au făcut să fluture spectrul unui război civil. Când a văzut că nimeni nu îi ia în serios „apocalipsa”, Igor Nicolaevici s-a răstit la instituțiile statului responsabile de siguranța națională, „promițându-le” pedepse după schimbarea actualei guvernări, întrucât n-au dat dovadă de vigilență și eficiență statalistă.

Era ușor de anticipat că declarațiile de Unire ale satelor moldovene vor provoca, după consumarea unui prim moment de stupefacție și derută, o reacție adversă. O serie de localități, cu populație rusofonă predominantă, dar nu numai, au fost îndemnate să voteze manifeste de susținere a statalității „de rit rusesc”. La fel, se pun la cale manevre de retractare a unor declarații pro-Unire, adoptate anterior.

Astfel, tocmai când presa și opinia publică se pregătea să savureze o declarație pro-Unire a comunei Sadova – satul de baștină al lui Igor Dodon –, socialiștii au întreprins o acțiune-fulger de prevenire a unei asemenea „umilințe a președintelui”, cum a fost ea percepută: majoritatea consilierilor din această localitate au dat publicității o „declarație de condamnare a acțiunilor antistatale ale unor autorități publice”, cerând, după modelul scrisorilor de delațiune trimise KGB-ului și organelor de partid, tragerea la răspundere penală a inițiatorilor acestor acte antistatale. „Declarația de la Sadova” imită în chip izbitor limbajul și sintaxa președintelui ales cu cântec. În plus, din facsimilul acestui document cules la calculator, se vede că denumirea localității Sadova e scrisă de mână, asta sugerează că modelul „declarației de condamnare” a primăriilor unioniste a fost elaborat, în română și în rusă, într-un centru unic, la Chișinău, și distribuit în localitățile din teritoriu pentru a fi ulterior completate. Febra proclamațiilor stataliste, trase la indigo, izbucnită între timp, confirmă această supoziție.

Războiul identitar care sfâșie Moldova de la declararea independenței încoace înregistrează un fenomen nou: în ultimii ani s-a conturat o tot mai numeroasă categorie de cetățeni pentru care Republica Moldova a încetat să existe din momentul în care au ales să abandoneze acest teritoriu disputat de oligarhie, de falșii patrioți și de nostalgicii Uniunii Sovietice. Oamenii își părăsesc locurile natale. Pleacă mai întâi ca să-și caute de lucru în străinătate, apoi își iau cu ei și familiile, ceea ce înseamnă că nu mai cred în viitorul acestui stat care le-a furat dreptul de a trăi în libertate, demnitate și prosperitate. Nu mai cred în țara în care s-au născut, în țara strămoșilor lor.

Emigrarea moldovenilor înseamnă un alt fel de referendum, unul al urgenței și-al disperării, un referendum pentru care nu s-au colectat semnături, pentru care CEC-ul nu a eliberat buletine de vot. Se „votează cu picioarele”, iar opțiunea de a părăsi Moldova este de cele mai multe ori definitivă.

Chiar și Dodon în ultimul său interviu pentru Radio Europa Liberă, realizat de Valentina Ursu, observă că avem un exod îngrijorător al populației, dar nu are onestitatea să recunoască un lucru evident: nu unionismul, nu limba română, nu Istoria Românilor – țintele de atac ale socialiștilor – îi fac pe basarabeni să-și ia lumea în cap, ci corupția monstruoasă, sărăcia, lipsa de speranță, imposibilitatea unei vieți decente.

„Noi, socialiștii, nu vrem o guvernare pro-Rusia sau pro-UE, noi vrem o guvernare pro-Moldova”, afirmă Dodon în interviul citat. E o declarație prost camuflată – se știe că PSRM e un partid pro-Putin, dovadă este și faptul că se arată complet insensibil față de sugrumarea democrației în Federația Rusă, iar presa de la Chișinău nu-i întreabă de ce nici pe membrii PSRM, nici pe fostul lor lider (și această miopie a presei noastre, trebuie spus, o face să rateze o bună șansă de a le mai știrbi din aroganță socialiștilor). Declarația cu privire la o guvernare „pro-Moldova” e una pur demagogică: singurul model de dezvoltare potrivit aspirațiilor naționale ale moldovenilor e cel democratic, european. Chiar și virulenta propagandă moscovită nu poate ascunde colapsul din Rusia. Moldovenii nu mai au răgazul și puterea să inventeze o „a treia cale”, o „nouă istorie de succes”, dorită de Dodon, adică un fel de idilă ruso-occidentală la gurile Nistrului, care să le sacrifice drepturile fundamentale.

Întrucât majoritatea moldovenilor din diaspora votează pentru valorile românești și europene, PD și PSRM i-au exclus din câmpul politic atunci când au aprobat solidar „mixtul” electoral. I-au privat de șansa de a schimba prin implicare civică starea lucrurilor de acasă și, pe cale de consecință, le-au refuzat compatrioților noștri emigrați posibilitatea revenirii la baștină. Nimeni nu se preocupă de edificarea unui stat de drept în Republica Moldova – stat de drept pentru toți cetățenii, nu „statalitate” care să satisfacă interesele mafiei locale și planurile rusești de înfeudare a acestui teritoriu. Se fabrică doar pretexte pentru a ațâța la nesfârșit războiul identitar, convenabil clanurilor de la putere.

Din păcate, așa cum s-a purtat până în prezent confruntarea Est - Vest, România - Rusia în Republica Moldova și cum s-ar putea să o vedem reflectată în rezultatele alegerilor din 2018, nu sunt prea multe șanse ca cei plecați să se întoarcă acasă.

Opinia dvs.

Arată comentarii

XS
SM
MD
LG