Linkuri accesibilitate

„Coboară cineva la aeroport?”, întreabă șoferul. Și coboară, practic, toată lumea...

În decembrie anul trecut, în stânga Nistrului a fost ales un nou lider al administraţiei nerecunoscutei republici moldovenești nistrene, „rmn”. Vadim Krasnoselski, fost spicher al Sovietului suprem și fost ministru de interne, a menţinut neschimbat cursul spre independenţă al regiunii şi de apropiere de Rusia. Politicienii din Tiraspol au încercat mereu să câştige încrederea alegătorilor prin campanii pro-ruseşti. Regiunea, aparţinând numai de jure Republicii Moldova, supravieţuieşte datorită sprijinului Rusiei, dar statutul ei rămâne până acum nereglementat. După un sfert de secol, care sunt dezamăgirile şi speranțele nerecunoscutei regiuni nistrene? Corespondenta Radio Svoboda, Ksenia Ciurmanova, a fost de curând Transnistria și a făcut notițe în jurnalul său de călătorie.

La TIraspol

Corespondenta Radio Svoboda care a vizitat Transnistria notează că starea de spirit dominantă la Tiraspol este cea de pregătire de plecare. Locuitorii orașului numesc auto-întitulata republica moldovenească transnistreană „teritoriu al bătrânilor” – cei tineri mai devreme sau mai târziu prind valul migrației. Pleacă cine și unde poate – unii mai aproape – la Chişinău, Odesa sau în Rusia, alții – în mai îndepărtatele țări ale Europei Centrale.

Visează acum să plece din regiune chiar și cei care la începutul anilor 1990 au luptat pentru independență. După 26 de ani aproape nimeni nu mai speră nici în independență, nici în Rusia, doar că mulți sunt forțați să rămână acasă în virtutea circumstanțelor.

Călătoria de la Odesa la Tiraspol și traversarea așa-zisei frontiere este simplă – fișa migrațională se obține ușor, iar la vederea pașaportului rusesc dintr-un motiv necunoscut fețele vameșilor transnistreni se topesc într-un zâmbet larg. Totuși turiștii, de orice fel, trezesc suspiciuni la vamă – vameșii sunt convinși că nu ai ce vedea la Tiraspol. Iată de ce varianta „călătorie turistică” trezește mai multe întrebări, priviri nedumerite și chiar ironii.

Corespondenta Radio Svoboda mai scrie că la Tiraspol autobuzele de rută sunt „pândite” de taximetriști, iar faptul că turiștii nu au bani locali pare să fie chiar un avantaj. Lipsa de valută străină din regiune a făcut să prospere piața neagră de valută, care lucrează în regim non-stop, iar locuitorii Tiraspolului încearcă să cumpere dolari de la străini cu orice ocazie.

Dolari și euro în băncile locale practic nu există. Corespondenta Radio Svoboda povestește că într-una din filialele Băncii de economii sunt doar câteva hrivne, ceva lei și o monedă de un euro. „Casierul, relatează ea, îmi recomandă să caut valută în schimburile valutare ale supermarketurilor Sheriff, pentru că acolo „oferta este mai diversă”, și ascunde moneda de un euro în plicul de hârtie care aici, se pare, este folosit pe post de safeu.”

„Rmn” și diversitatea par să fie totuși noțiuni incompatibile exact din cauza monopolului impus de business-imperiului Sheriff, creat după destrămarea URSS-ului de doi foști angajați ai structurilor de miliție – Victor Gușan și Ilia Kazmalî. Sheriff deține o rețea de benzinării, singura companie de telecomunicații din Transnistria, fabrici de pâine și combinatul de „coniac” și chiar și un club de fotbal cu aceeași denumire.

Alexandru, un fost milițian, are nu două pașapoarte, ca majoritatea transnistrenilor, ci tocmai cinci – rusesc, moldovenesc, ucrainean, transnistrean și o mărturie nostalgică a fostei URSS. Fostul milițian păstrează și în prezent actele sovietice, la fel ca și alte mărturii ale unei epoci apuse, pe care acum, în lipsa unui loc de muncă, este nevoit să le vândă în piață, turiștilor străini, dornici de anticariat sovietic.

În fiecare zi la piața de vechituri, un fel de punct local de atracție turistică care se întinde de la monumentul lui Suvorov la Palatul de cultură, vine ca la serviciu și colegul lui Alexandr, supranumit Makler. Până a deveni comerciant stradal, Makler era conducător al unui cerc militar-patriotic de pe lângă una din școlile din oraș. „Pentru un salariu mizer duceam copiii în unitatea militară pentru a organiza acolo lecții de asamblare a pistolului automat, pentru ca apoi copiii să devină ofițeri și militari în bază de contract. La întrebarea: „De ce elevii ar avea nevoie să învețe asamblarea armei automate?”, Makler răspunde că sentimentele patriotice trebuie cultivate din copilărie.

În imediata apropiere stau și câțiva veterani ai conflictului armat de la începutul anilor 1990 care au luptat de partea „rmn”. Ei se plâng că din cauza Crimeii, pe care „bine au făcut că au luat-o”, acum transnistrenii cu cetățenie rusească au acces interzis la mare. Pe de altă parte, aceștia nu-și doresc nici să plece în Rusia. „Să fug în Rusia tot nu are sens. Dacă merg acolo prin programul de strămutare nu voi avea nici apartament, nimic. Știți cum este numit acest loc? Republica moldovenească transnistreană a Sheriff-ului. Am luptat în 1992 și nu am nimic. Și sunt mii de oameni din ăștia pe aici – unii au fost răniți, alții s-au dat că băutura.”

Gazele naturale vin în regiune pe gratis – acestea trec pe contul datoriei pe care trebuie să o achite Chişinăul. Cu toate acestea locuitorii așa-numitei „rmn” primesc facturi și le achită cu regularitate - și așa de 26 de ani.

Până la conflictul militar, Transnistria era considerată o regiune industrială. Acum aceasta exportă în continuare în Rusia și în unele țări ale Uniunii Europene produse agricole și metale, dar an de an livrările scad. Pe malul stâng al Nistrului, spune unul dintre interlocutorii corespondentei de la Radio Svoboda, era concentrată cea mai mare parte a uzinelor Republicii Sovietice Socialiste Moldovenești.

„Aici era cea mai mare fabrică de conserve din Europa de Est, fabrica „1 mai”. Fabrica avea hale cât stadionul de mari, acum acestea sunt negre de mucegai. În interior nu mai e nimic, totul a fost dezasamblat și dus la fier vechi. Dar să nu credeți că aici e dezordine. Nuuu! Aici e ordine! Și acest lucru este convenabil Kremlinului, faptul că există o enclavă cu o populație absolut pro-rusească”, mai spune unul dintre interlocutorii de la Tiraspol.

Autobuzul spre Chişinău este plin, biletele sunt vândute și pentru toate cursele de seară. În câteva minute, populația Tiraspolului va scădea cu încă 30 de persoane. Impresia este că autobuze care pleacă din Transnistria sunt mai multe decât cele care vin.

Pe drum, autobuzul intră în Bender. La intrarea în localitate, pe podul vopsit în culorile drapelelor transnistrean și rusesc, stau pacificatori din Rusia. „Ne păzesc liniștea”, spun pasagerii care au urcat în Bender.

Peste o jumătate de oră autobuzul se apropie de Chişinău. „Coboară cineva la aeroport?”, întreabă șoferul. Și coboară practic toată lumea, mai relatează corespondenta Radio Svoboda, Ksenia Ciurmanova.

Opinia dvs.

Arată comentarii

XS
SM
MD
LG