Linkuri accesibilitate

Sorel și violența politică


Tema violenței politice este una perenă. Idolatrizat sau demonizat, aclamat sau denigrat, profetul violenței care a fost Georges Sorel (1847-1922) continuă și azi să fascineze. Ideile sale, deliberat incandescente și heterodoxe, trebuie examinate cu grijă și cu prudență, sau, spre a relua o imagine a lui Vladimir Streinu scriind despre un alt gânditor iconoclast, cu circumspecția cu care te apropii de posibile otrăvuri. A denunțat ceea ce el numea iluziile progresului și a anunțat o izbăvire apocaliptică prin repudierea compromisurilor liberale și năruirea democrațiilor occidentale. Marxist jansenist, cum l-a numit Leszek Kołakowski, ori sociolog proto-fascist, a fost un etern rebel, un adept al distrugerii unei lumi pe care o privea drept materializarea Păcatului, a injustiției și a mediocrității. Editurii Humanitas îi datorăm apariția, în colecția „Zeitgeist”, a celei mai faimoase cărți scrisă de Sorel, Reflecții asupra violenței.

Într-adevăr, dintre toți gânditorii care s-au ocupat de problemele politice, legați de tradiția marxistă, niciunul nu și-a păstrat mai mult timp actualitatea - cel puțin la această răspântie a anarhiei cognitive - ca filosoful politic francez Georges Sorel. Scriind la începutul secolului trecut, el a înțeles mai bine ca mulți dintre socialiștii oficiali ai perioadei, ostateci ai unei paradigme evoluționiste, că indivizii nu se angajează în politică de dragul unor demonstrații carteziene, ci datorită imaginilor vii, atractive, magnetice, care le pot structura universul mental. E limpede că el s-a înșelat în privința valorii universale a mitului grevei generale. Nu mai puțin eronată este părerea lui cu privire la virtutea sanctificatoare, cathartică, a violenței proletare. Însă un lucru l-a intuit corect, iar intuiția lui era, evident, ne-marxistă: puterea mitului ca discurs sau poveste a originii, mișcării, direcției, ca sursă a mândriei celor fără de privilegii, balsam pentru sinele umilit. Miturile nu sunt descrieri banale ale societății visate, ci îndemnuri la acțiune. Sau, cum spune Sorel: „Mitul nu poate fi respins, pentru că, în esență, este identic cu convingerile unui grup, fiind expresia acestor convingeri în limbajul mișcării; în consecință, el nu poate fi analizat pe părți care ar putea fi aduse în planul descrierilor istorice”.

Ideile lui Georges Sorel au exercitat o influență majoră asupra fascistului Benito Mussolini și leninistului Antonio Gramsci, doi revoluționari ai secolului XX, cu convingeri radical diferite, dar uniți în aversiunea pentru valorile și instituțiile burgheze. Ambii au insistat asupra rolului crucial al mitului în politica modernă. Lenin, se știe, și-a bătut joc în public de ideile lui Sorel; el împărtășea totuşi cu scriitorul francez ura față de valorile burgheze și cultul violenței. Sorel, la rândul lui, a aplaudat revolta bolșevică, a atacat violent încercările Occidentului de a izola Rusia sovietică și chiar a sfârșit un articol intitulat În apărarea lui Lenin cu următoarele cuvinte dramatice: „Blestemate să fie democrațiile plutocrate care înfometează Rusia. Sunt doar un bătrân a cărui viaţă se află la cheremul accidentelor minore, dar dați-mi voie, înainte de a coborî în mormânt, să asist la umilirea arogantelor democrații burgheze, astăzi rușinos de triumfătoare”.

Isaiah Berlin a caracterizat filosofia mitului politic concepută de Sorel drept paradigma majoră pentru înțelegerea epocii noastre: „Pentru Sorel, funcția miturilor nu e aceea de a domoli energiile, ci de a le direcționa și a îndemna la acțiune. Ele fac acest lucru prin faptul că întrupează o viziune dinamică asupra vieții, cu atât mai convingătoare cu cât e irațională și, de aceea, nesupusă criticilor și refuzului universitarilor înfumurați... Mitul are funcția de a crea «narațiunea unei stări de spirit»”.

În viziunea lui Sorel, miturile politice „nu sunt descrieri ale lucrurilor, ci expresii ale unei hotărâri de a acționa”. Nu importă veracitatea, ci credibilitatea lor, capacitatea de a inspira entuziasme, pasiuni și iluminări colective. Așa a conceput Lenin partidul bolșevic ca avangardă revoluționară, așa a conceput Hitler „revoluția rasială”, ca respingeri ale lumii existente în numele unei promisiuni de a întemeia comunitatea purificată și de a aboli distanța dintre imanență și transcendență. Experiențele catastrofice ale veacului al XX-lea au arătat unde duc asemenea himere. Ceea ce impune necesitatea de a cunoaște originile, dinamica și efectele lor dacă dorim să înțelegem cum sunt posibile asemenea apocaliptice naufragii. Un homme averti en vaut deux. Paza bună trece primejdia rea...

Opinia dvs.

Arată comentarii

XS
SM
MD
LG