Linkuri accesibilitate

Sofia și Washington-ul vor colabora în garantarea securității energetice regionale


John Sullivan, imagine de arhivă.
John Sullivan, imagine de arhivă.

Viziei la Sofia a adjunctul secretarului de stat american John Sullivan.

VIZITA ÎN BULGARIA A ADJUNCTULUI SECRETARULUI DE STAT AMERICAN JOHN SULLIVAN

În a doua zi a viziei sale la Sofia adjunctul secretarului de stat american John Sullivan a avut întîlniri cu primul ministru Boiko Borisov și cu președintele Rumen Radev. Pe ordinea de zi s-au aflat relațiile bilaterale, securitatea energetică regională, colaborarea în cadrul NATO și programul de modernizare a armatei bulgare.

După întălnire, premieru Borisov a declarat că Bulgaria duce o politică îndreptată spre garantarea securității sale energetice și a Uniunii Europene, și a vorbitt despre progresul în interconexiunea sistemelor bulgar și elen de gazoducte prin care vor fi importate gaze din Qatar, Statele Unite și Israel prin terminalul de gaze lichefiate de la Alexandroupolis, în nordul Greciei,

Sofia a decis să participe cu 20% la investiția de la portul elen. Gaze din aceasta sursă vor putea fi tranzitate spre Ucraina contribind la reducerea dependenței sale de gazele rusești.

Borisov a vorbit despre planurile sale de a realiza la Varna un centru regional de distribuire a gazelor, inclusiv spre Europa Centrală. Vicepreședintele Comisiei Europene Maros Sevcovic Comisia a avertizat vineri Bulgaria că nu va sprijini un eventual gazoduct de tranzit de gaze rusești din Turcia spre Serbia și Europa Centrală dacă acesta nu corespunde criteriilor pachetului energetic III, și subminează independența energetică a Uniunii.

Bulgaria însă vede în noul proiect o posibilitate de a realiza la Varna un centru regional de distribuire a gazelor nu numai din Rusia, dar și din Azerbaijan, Qatar, SUA și alte țări, asigurându-și venituri în valoare de cîteva sute de milioane de euro pe an.

Experți energetici bulgari consideră că în cazul unui nou gazoduct spre Serbia, Rusia nu dorește să investească, ci să închirieze. Prin condițiile pachetului energetic III Bruxelles-ul va putea accepta proiectul dacă conducta nu va fi proprietate a Gazprom-ului și va tranzita gaze din mai multe surse.

„Țara are ambiția de a-și păstra rolul în tranzitul și comerțul cu gaze. Ea dorește și realizarea proiectului nuclear Belene”, a mai spus primul ministru Borisov.

La rândul său John Sullivan a subliniat că Bulgaria este un partener stabil și previzibil în cadrul NATO și în plan bilateral. Sofia și Washington-ul vor colabora în garantarea securității energetice regionale.

Adjunctul secretarului de stat a discutat cu președintele Rumen Radev procesul de reînnoire a aviației militare bulgare.

Trei tipuri de avioane au rămas în ultima fază a licitației pentru achiziționarea unui nou interceptor – F-16 american. Gripen suedez noi, și Eurofighter la mâna a doua, din Italia. Boiko Borisov și-a anunțat poziția personală în favoarea avionului american. John Sullivan a declarat că Statele Unite așteaptă decizia suverana a Sofiei.

XS
SM
MD
LG