Linkuri accesibilitate

România: Campania de vaccinare împotriva sindromului Stockholm a eșuat


Sinteza săptămînii politice românești.

Ministrul Sănătății a profitat de tribuna unei conferințe pe teme de sănătate organizată la Palatul Parlamentului și și-a făcut vaccinul antigripal la ore de mare audiență. Și-a privit audiența în ochi direct prin țeava camerelor de filmare. Surâdea galben deși nu avea nevoie de anestezie. Rictusul de pe față nu era de durere, ci un semn de prietenie și încurajare. De complicitate cu publicul. Un gest de un triumfalism kitsch care vrea să spună că se bucură de imunizare, că - iată! - a reușit să rezolve problema vaccinurilor și că acestea sunt nu doar nedureroase, ci și eficiente. Că e o plăcere să te vaccinezi în direct și în reluare.

Dar nu e nimeni obligat să facă vreun vaccin, cu atât mai puțin pe cel antigripal. Legea vaccinării a trecut de Senat și a ajuns acum la Comisia de sănătate din Cameră. Este o lege înțelegătoare față de părinții care nu vor să permită vaccinarea copiilor. De altfel, proiectul nu are sancțiuni. Așadar, lasă la latitudinea părinților să accepte sau să refuze însă decizia o iau pe propria răspundere, spune ministrul Bolog. Se pare că amputarea legii s-a petrecut pe vremea cabinetului Cioloș când ministerul a eliminat din lege, pe ultima sută de metri a scurtei și abulicei guvernări tehnocrate, obligativitatea efectuării celor opt vaccinuri împotriva bolilor cu cel mai mare risc de mortalitate la copii.

În mandatul lui Bolog, ministerul a reușit, după multe bâlbâieli, să facă rost de vreo douăzeci de mii (din milioanele necesare) de doze de vaccin antigripal. Sunt de import pentru că autoritățile române, în sevraj după comisioane și parteneriate reciproc avantajoase, nu se pot concentra în propriile laboratoare pe dozajul ingredientelor, dacă nu pot risipi sume mari de bani către clienți. Nu ar da bani pe fabrici de medicamente și nici pe cele deja existente, dar în moarte clinică și fiscală. De ce ar face-o? Ce, în construcția de spitale sau de săli de concerte, în laboratoare și cercetare, în modernizarea și igienizarea școlilor, în prevenția, reabilitarea și educația medicală sau de urgență o fac? Abia așa putem spune că suntem și noi campioni europeni: la analfabetism și la colecția de boli contagioase care ne-au transformat într-un parc natural al virusurilor. Iar banii pentru sănătate sunt piratați de cei puși să-i administreze la Casa Națională de Sănătate care, din bube, mucigaiuri și noroi, iscat-au boli și pacienți noi, servicii medicale și rețete, scoțând bani din piatra seacă de mormânt a adevăraților bolnavi. Foștii capi de mafie medicală sunt încă în arest pentru a explica miracolele și minunile prin care au măsurat, cântărit și împărțit peștii și pâinile albe din bugetul instituției ca să le ajungă tuturor fomiștilor din sistem. Se pare că, folosind identitatea unor pacienți care chiar existau (deci nu erau morți deja sau, pur și simplu, creați ex nihilo), le consumau medicamentele alocate astfel că, dacă veneau să solicite o rețetă, aceștia erau refuzați pe motiv că au consumat deja medicamentele și sumele compensatorii alocate. Oamenii sistemului au inventat o întreagă armată moartă de pacienți fictivi consumându-ne mari felii de viață. Am ajuns și din pricina corupției din sistem (nu doar din cauza campaniei antivaccinare sau a crasei inculturi medicale) în fruntea rubricii decese a Uniunii Europene, cu o speranță de viață de 71,8 ani la bărbați (77,9 media europeană) și 78,9 de ani la femei (83,3 media în UE). Fără contribuția noastră negativă, speranța de viață a celorlalți europeni ar crește cu câteva zecimale.

Statisticile pot stabili în ce măsură suntem locuiți de moarte, boală, analfabetism și intoleranță, dar nu pot cuantifica, desigur, mizeria, umilințele sau durerea pacienților fără speranțe. Laura Ioana Florescu este o tânără poetă și traducătoare, bolnavă de scleroză în plăci. Pe lângă un ajutor de câteva sute (puține) de lei, primește o sumă de mizerie pe lună ca pensie de handicap (39 de lei) insuficientă desigur pentru un trai decent și pentru a-și plăti medicația. Boala este, cum știm, evolutivă, dar după ce fiscul a constatat că bolnava nu se mulțumește să fie bolnavă și a fost „suficient” de validă pentru a publica un volum de versuri pe care, se pare, ar fi luat un onorariu cât prețul unui buchet de flori, a decis să anuleze chiar și acea pensie de mizerie. Desigur, tânăra poetă nu face parte din cohorta de secretare excepțional dotate, promovate în Parlament, acele tinere sclipitoare, mari consumatoare de sume forfetare pentru rude și cunoscuți care se pregătesc pentru pensii de excepție. Nici nu se numără printre pensionarii de lux ai ministerului Justiției sau Internelor plecați pe Rivieră să petreacă cei mai frumoși ani, râzând în hohote de cei care le-au finanțat sejurul. Nu a apucat să fie torționară ca Vișinescu și nici să studieze la Moscova ca Iliescu, să se bucure o viață de banii prostimii. Nu e secretarul general al Senatului și nici al guvernului să-și atribuie o leafă lunară mai mare ca a președintelui. Nu a crescut sub aripa protectoare a unui Sugar Daddy, șef de partid care și-a făcut din țară atelierul său de creație. Tânăra a avut ghinionul să se nască în țara nepotrivită la momentul nepotrivit. Ministrul Sănătății nu va poza niciodată cu ea în fața cameramenilor pentru că scleroza în plăci, deși afectează mai toate instituțiile statului (democrația românească în sine este bolnavă de scleroză în plăci), nu este, în stadiul incipient de care suferă tânăra, o boală care poate fi speculată emoțional și electoral. De altfel, ministra Muncii i-a transmis pe cale oficială că nu e nimic de făcut (cum ar fi, de pildă, să se schimbe peste noapte nu știu ce paragraf stupid din jungla legislativă pentru a face loc prin hățișuri și căprioarelor, nu doar bizonilor) și că bolnava nu poate decât să ceară tribunalului să soluționeze cazul. La cât de grăbite sunt tribunalele și judecătorii din România, decizia ar putea veni prea târziu pentru a mai avea vreun sens.

Epidemia de sociopatie nu poate fi stăvilită cu vaccinuri. Această nesimțire instituțională, emanată nu doar din sufletele puține și mici ale oamenilor ajunși la putere, ci mai ales din interesele mafiote de partid și de stat, consfințite prin regulamente, hotărâri și legi date peste noapte, emanate din autoritatea sfinților din partid și nu din necesitatea oamenilor de pe stradă, ne fac să înregistrăm noi succese la capitolele mortalitate și boală, unde am devenit fruntași pe ramură de producție. Conform raportului UE pe 2016, România și-a depășit, fără probleme și mustrări de conștiință, competitorii și a devenit țara cu cea mai mare mortalitate infantilă (7,6 decese la o mie de nou-născuți, de două ori mai mult decât media europeană). Același raport consemnează și faptul că, dintre țările Uniunii, România a cheltuit cel mai puțin pentru sănătate (5,14% din Produsul Intern Brut - datele se referă la anul 2014) și 2,99% din PIB pentru educație. Aceste rezultate nu au apărut din senin. Încurajată de fricile electorale ale partidelor politice și de inerțiile sistemului, mișcarea antivaccinare din România face mari pași către victoria finală. A înregistrat pe acest an deja aproape 40 de morți de rubeolă, dintre care un adult, cadru medical care a luat boala de la copiii nevaccinați. De ce ne-am mai mira că mor copiii de rubeolă și că adulții se înghesuie de-cu-seară să pupe, fără frică de hepatite și herpes, moaștele Sfântului Dumitru după ce ziua fac campanie antiavort, antievoluționistă sau homofobă? Nu e de mirare că principalii contestatari ai eficienței vaccinurilor sunt oameni credincioși care invocă măreția divinității și consideră că știința e o prostie izvodită din interesele marilor producători. În mantra aceasta, moaștele, minunile și miracolele țin locul vaccinurilor, analizelor medicale, radiografiilor iar spovedania este un fel de imagistică prin rezonanță magnetică.

Vaccinurile antigripale prezentate cu pompă de ministru sunt destinate cadrelor medicale care au un grad mare de expunere la boală. Istoria actualei achiziții este o tragedie cu multe momente comice și durează de ani buni, de când Institutul Cantacuzino nu mai produce decât controale, rapoarte, demiteri și dezamăgiri. De altfel, ministrul anunța nu demult, pe ton profesional și rece, că Institutul va fi nefuncțional până în 2019. Pentru aceste vaccinuri antigripale a fost concediată cu câteva luni în urmă o directoare generală din Minister, Amalia Șerban, iar ministrul însuși a fost făcut de râs de Mihai Tudose care l-a întrebat în ședința de guvern câte tulpini gripale există, să-i testeze public competențele. Dacă ne uităm pe lista de cheltuieli ale guvernului, cu toate pomenile, pelerinajele, sărmăluțele și covoarele roșii pe care se duc banii, nu e de mirare că nu mai sunt bani decât pentru primirea patriarhului Kiril, purtătorul de icoane al lui Putin, cu cohorte de jandarmi și echipajele SMURD-ului în permanentă alertă și prezente în jurul Patriarhiei, să culeagă credincioșii căzuți din prea multă canoneală întru credință.

Dacă legea vaccinării se îmbolnăvește de anemie și paludism în mlaștinile parlamentare, Ordonanța 13 în versiune modernizată și democratizată a fost adoptată și produce deja primele consecințe. După cum explică ministrul Toader pe pagina sa de socializare, proiectul legii recursului compensatoriu (un detaliat și competent istoric al adoptării acestei legi, aici) a fost inițiat anul trecut când a primit și acceptul CSM. Legea a fost bine fiartă în cazanele de țuică parlamentare unde aburii beției au făcut ca numărul de zile compensatorii primite pentru condițiile inadecvate din pușcării să se dubleze de la trei la șase pe lună. Deja au fost eliberați sute de deținuți încă din prima zi (dintre care 135 de tâlhari, 47 de violatori și 33 de criminali, amănunte aici) și încă vreo trei mii văd luminița din capătul tunelului de la intrarea penitenciarului. Unii abia și-au luat rația de libertate că au și recidivat, revenind pe priciul cald încă, de la ultima noapte petrecută în penitenciar.

Nu a mai #rezistat nimeni în stradă, de astă dată. Nu s-au mai postat convocări la mitinguri de protest. Vocile indignate, câte și cum au fost, au sunat a pustiu. Impactul emoțional al noii legi pare să fie mai mic decât al Ordonanței 13 care scotea la începutul acestui an sute de mii de oameni în stradă. Puține emoții publice, randament maxim. Sorin Dumitrașcu, șeful Federației Sindicatelor din Administrația Penitenciarelor spune că, de această mare evadare, ar profita nu doar borfașii mărunți, ci și tâlharii politici. Dumitrașcu afirmă că oamenii din administrația închisorilor nu au fost consultați, dând de înțeles că ministrul minte când susține că comisiile din penitenciare ar fi lucrat trei luni pentru inventarierea, centralizarea și propunerea de reamenajare a spațiilor necorespunzătoare. E drept că ministrul nu spune și că mulți dintre deținuții de lux, deși aflați în pușcăriile suprapopulate care au dat media aceea ridicol de mică de spațiu pe cap de deținut, au stat la categoria VIP, uneori singuri în celulele lor confort unu sporit și au avut un tratament privilegiat. Nu ne spune nici că, eliminându-se criterii esențiale de selecție, au putut ieși, democratic și sinucigaș, pe lângă deținuții pentru crime minore, și violatori sau ucigași. Pe lângă ei, demnitarii corupți par niște victime eliberate din casa morților de cântecul orfic al demnitarilor.

Un joc de lumini și oglinzi orbind simțul critic al multor români care au ajuns să vrea mai puțină justiție și procuratură, mai multă libertate (citește anarhie) și liberare. Mulți sunt consecvenți în orbirea lor: îi votează pe cei care produc aceste iluzii de masă de ani buni, ba chiar sunt nostalgici după perioadele de dictatură. Îi consideră pe Adrian Păunescu și Vadim Tudor mari poeți naționali (zilele acestea este resuscitat chiar Cenaclul Flacăra), pe Nicolae Ceaușescu și Iulian Vlad, patrioți de frunte și eroi ai luptei pentru independență economică și securistică, Ion Iliescu este un senior al politicii iar arghirofilul patriarh Daniel (cu legături tenebroase cu Securitatea) este considerat de mulți părinte spiritual și apărător al dreptei credințe. Fără memorie și spirit critic, prinși în cușca aurită a unei bule ideologice, mulți clienți ai sistemului, unii chiar oameni de bună credință și victime de serviciu ale abuzurilor, criminalității și malpraxisului politic, trăiesc din plin (și fără speranțe de vindecare) sindrom Stockholm, iar pentru acesta nu s-a inventat vaccin.

XS
SM
MD
LG