Linkuri accesibilitate

O sinteză a săptămînii politice românești.

Lumea medicală e în șoc după ce unul dintre zeii ei și-a rupt picioarele de lut și și-a murdărit aripile de înger păzitor. S-a umplut paradisul medical de sperjur. Sunt tot mai mulți doctorii care au jurat strâmb pe Apollo și Esculap promițând să-și ferească pacienții „de orice traumă sau violență”. Probabil că nu se refereau la pacienți, ci la portofelele lor.

Medicul despre care vorbim era doctor în științe medicale, profesor universitar (șeful catedrei de urologie și al unui institut de profil), model de reușită profesională, tată și mamă a unei întregi pepiniere de practicieni și chirurg specializat în transplant renal. Dacă mai trecea puțin timp, intra și în Academie. Bisturiul bine folosit i-a adus din exploatarea eficientă a calculilor renali beneficii de milioane. Descoperise mai ales în rinichii copiilor care aveau nevoie de un transplant renal filoane de aur și pietre prețioase. Pentru un om sufletist ca el, copiii erau o investiție solidă în propriul viitor financiar.

Era șef de clinică; nimeni și nimic nu mișca dacă pacientul nu-i resuscita la timp conturile bancare. Avea simțul valorii actului medical. Făcuse o artă din circulația banilor negri prin solul și, mai ales, subsolul profesional. Însă el nu și-ar fi putut atinge maxima abjecției fără considerabilul ajutor al instituțiilor statului. Când i-au scuturat buzunarele, procurorii au găsit documente din care rezultă că doctorul ar fi fost o piesă importantă într-o rețea criminală bine organizată, formată din înalți funcționari din aparatul de stat: judecători, ofițeri de informații, polițiști și procurori, cu toții asigurându-i protecția. Ca să ne lămurim pentru ce justiție ieșim în stradă!

Doctorul ar fi fost sprijinit, spune denunțătorul său, de serviciile secrete, cărora le livra marfă proaspătă, colectată la fața locului, din corpul donatorilor de organe. Era un canibalism lucrativ, care asigura protecția medicului în fața legii ceea ce explică de ce abia acum, după atâția ani, s-a aflat despre această rețea de traficanți de organe. Dar pofta lor de organe nu a fost un motiv suficient pentru declanșarea cercetărilor. Procurorii au fost atrași mai degrabă de ingineriile financiare ale medicului și asociaților acestuia. Anchetatorii spun că medicul ar fi transferat costisitoarea aparatură a spitalului unde lucra la clinica sa privată către care deturna în mod frecvent pacienții. Tot într-acolo ar fi direcționat și medicamentele și consumabilele cumpărate pentru spital. Pentru că - nu-i așa? - când sistemul de stat, finanțat de orișicine din impozitele pe sănătate, nu mai face față, trebuie să ai încredere în cel privat, chiar dacă dai un ban (greu) în plus. Nu după același principiu acționau și doctorii de trist renume care comercializau cu prețuri fără egal medicamentele din programul național de tratare a cancerului? Sau examenele la facultate? Sau tratamentele în străinătate?

Unul dintre foștii miniștri ai sănătății de pe vremea lui Cioloș spune chiar că se știa că medicul respectiv are pâinea și mai ales cuțitul, că este cap peste tentaculele mafiei medicale. E neclar de ce fostul oficial, altminteri azi vocal și insurgent, nu a făcut nimic din vreme, poate mai salva câțiva copii. Se prea poate să fi aflat, însă, informații despre profitabilul comerț cu organe mai târziu (prea târziu), de la colegul său din USR care l-a denunțat pe medic. Culmea este însă că deocamdată procurorii DIICOT (care au cerut fără succes arestarea medicului, a fiului acestuia și a șefului Institutului de Urologie și Transplant renal din Cluj) îl cercetează doar pentru posibila delapidare a cinci milioane de lei, nu și pentru cazurile de malpraxis de care-l acuză fostul subordonat ajuns azi deputat USR. Probabil și pentru că medicul avea pe apel rapid numărul șefului DIICOT.

E suficient să scurmi puțin la rădăcinile afacerilor din zona parteneriatelor public-private pentru a descoperi că modelul se repetă cu foarte puține variații în toate mediile și domeniile bine dotate bugetar. Afacerea Microsoft Siveco nu putea exista fără ca oficialii să creadă că viitorul IT-ului depinde de solidele investiții bugetare în propriile conturi. Una dintre fostele șefe de la crimă organizată era prietenă la toartă cu crima organizată. Miniștrii de finanțe șterg datoriile finanțatorilor și clienților partidului la putere. Circulă cu viteze amețitoare în toate direcțiile sume mari de bani și un singur om nu ar putea să le dirijeze cum trebuie, să nu intre în coliziune. E necesar ca instituțiile statului să fie în armonie, să coopereze. Poate de aceea vor politrucii ca boșii celor mai importante companii de stat să fie numiți în funcție conform numărului de pe tricoul de membru PSD.

Declarațiile de avere ale aleșilor de la toate palierele, ale șefilor și șefuților plasați de partid în diverse sinecuri sunt o probă că Dumnezeul lor nu dă cu zarul: prosperitatea lor nu e întâmplătoare, ci începe odată cu implicarea efectivă în treburile publice, și numai atunci când șeful suprem le dă voie să îmbogățească viața politică cu afacerile lor de milioane pe spinarea bugetului de stat, a fondurilor europene și a plătitorului de impozite. Viața lor cunoaște întorsături spectaculoase și fericite abia după ce pun mâna pe o ștampilă sau pe cheia de la seiful cu medicamente, bani sau dosare.

În vreme, statul a descoperit că adevărata sa creștere economică stă în plasarea afacerilor murdare pe mâinile grupurilor de interese. Acestea exploatează creativ resursele, vărsând apoi dividendele în propriile conturi și ale intermediarilor politici. Aceste grupuri se ajută de știința de afaceri a foștilor securiști, de imensa lor rețea de influență, de fațada partidelor și a instituțiilor statului, folosind scuturile umane ale pacienților, asistaților și categoriilor defavorizate pentru a-și atinge obiectivele. Cu masele de asistați în frunte, orice spargere (de conturi, de capete) capătă aspect onorabil. Prin șmecheria invocării interesului public s-au putut investi bani serioși în autostrăzi inexistente, în programe naționale de sănătate, în sistemul de educație (vă amintiți de programul „O tabletă pentru fiecare”?), în inutilele programe de recalificare organizate de clienții de partid și de stat.

Este probabil motivul pentru care PSD a reacționat atât de violent la solicitarea Băncii Naționale de a da o listă cu plățile externe făcute de partid în ultimul timp „pentru servicii de consultanță și bunuri achiziționate”. Mircea Drăghici, trezorierul partidul, spunea că BNR își depășește atribuțiunile și „se amestecă în bucătăria proprie a partidului.” La rândul lor, reprezentanții BNR spun că solicitarea este legitimă, de vreme ce PSD ar fi făcut în 2017 plăți externe semnificative la aceste capitole. Datele pe care le-au cerut ar avea o importanță pur statistică, întrucât Institutul Național de Statistică și BNR au introdus în procedura de colectare de informații și fundațiile, asociațiile și partidele pentru că procedura statistică a constatat că „există fluxuri de capital care se simt și pe acestă zonă”, cu alte cuvinte, că există bănuiala unor transferuri financiare făcute pe sub mână, nefiscalizate. PSD se teme, probabil, că următorii curioși ar fi cei de la ANAF căci nu se știe ce scopion au mai ținut la piept și, se știe, scorpionii nu se pot abține să nu-și bage coada peste tot. Cu mulți ani în urmă, fostul șef de la Curtea de Conturi, Drosu Șaguna, promitea că va investiga contabilitatea partidelor și că, dacă nu era lăsat s-o facă, va demisiona. A fost schimbat cu Nicolae Văcăroiu, mult mai bine orientat în multiversul politic.

Însă relațiile de acest tip au o consistență mai degrabă informală, semănând cu înțelegerile dintre găștile de cartier. Partidele la putere vor să oficializeze relația prin calupul de legi votate cu repezitorul de Parlament, păstrând, pentru final de an, crema cremelor, adică modificările Codului Penal și de procedură, pe care le-au depus când bătea ora sarmalelor, semn că postul Crăciunului a dăunat echilibrului salivar al acestor prădători și că le-au crescut colții de poftă în așa măsură că sunt gata să se mănânce între ei, dacă nu găsesc repede ceva să roadă. Pentru ca lucrurile să fie clare de la început, cei patruzeci propun au propus separat modificarea articolului 175 din Codul Penal scoțându-i pe aleșii centrali și locali din categoria funcționarilor publici, super-eroii vieții publice căpătând astfel puteri și imunități suplimentare. Nu se vor mai molipsi de molimele care amenință personalul de prin birouri (nepotismele, delapidarea, abuzul de serviciu etc).

Dar oamenii lui Dragnea vor să aducă lumina și în alte zone ale abisului judiciar. Ei ar vrea ca „pedepsele cu închisoarea de până la trei ani să fie efectuate la domiciliu” (adică în vilele acelea polivalente cu pitici de grădină, nimfete în piscină și club de tenis în grădină), iar cei trecuți de 60 de ani (adică ilegaliștii de partid care au îmbătrânit țepuind bugetul și contribuabilii) să poate efectua la domiciliu și pedepse mai mari de trei ani. Viitorul

Poți fura, dar nu mai mult de banii pe care i-ar primi un român obișnuit în patruzeci de ani de muncă...

trecuților baroni sună bine. De asemenea, pragul inferior al daunelor sau fraudelor ar putea fi de 200 de mii de euro ceea ce înseamnă, în termenii economiei concrete, cam vreo 400 de salarii nete medii pe economie. Adică poți fura, dar nu mai mult de banii pe care i-ar primi un român obișnuit în patruzeci de ani de muncă. În propunerile semnate de cei patruzeci de parlamentari PSD nu se spune dacă funcționarii cu pricina au voie să fure anual banii cu pricina sau de la fiecare loc de muncă. Iar dacă mita este dată prin intermediari, demnitarii pot dormi liniștiți, sistemul penal lucrează pentru ei. Tot pentru a-și proteja inima și a avea o viață psihică mai sănătoasă, deputații propun ca denunțurile să nu mai poată fi făcute la mai mult de șase luni de la săvârșirea faptei. Cei care au furat o Revoluție sau o ramură economică acum aproape trei decenii și nu au fost denunțați ar putea scăpa nepedepsiți. „Dacă denunțătorul nu va denunța fapta în termenul prevăzut anterior, va răspunde penal, iar denunțul său nu va mai putea constitui probă în procesul penal,” sună formularea șoferilor și inginerilor semnatari ai propunerii.

Așadar, faptul că au trecut mulți ani de când fostul asistent al medicului cu povestea căruia am început aceste rânduri a început să-l denunțe, în mod repetat și fără succes, pe șeful lui pentru acte de corupție și malpraxis criminal s-ar putea întoarce împotriva denunțătorului. Pe de altă parte, nu e mai puțin adevărat că, după șase luni, nici memoria fraudelor nu mai e atât de proaspătă, iar urmele banilor din cont în cont se vor fi răcit demult. Degeaba cere BNR o situație a banilor dosiți prin străinătate. Cine mai știe câți bani au fost risipiți pe serviciile de consultanță plătite amantelor, cine să mai fi păstrat atât de mult compromițătoarele chitanțe pentru bunurile achiziționate în Brazilia? Cum ai putea să ții socoteala shoppingului la Paris de acum un an și al partidelor de scuba-diving din vara trecută? Iar 200 de mii de euro nici nu sunt prea mulți bani, când sunt la mijloc prejudicii de sute de milioane.

Cu multă vreme în urmă, pe vremea când Adrian Năstase putea face din om - neom de-al lui, vorbeam cu unul dintre liderii PSD despre acuzele de fraudă aduse unui baron local care ar fi îngropat fără urmă zeci de mii de dolari în gazonul unui teren de fotbal. „Păi și ce? m-a întrebat el uimit. Ăștia sunt un fleac.” Am aflat după ani că acest politruc era paznic la oile fiscale și că-și educase în același spirit econom și fiul, altminteri cadru didactic la ASE. Prinși cu ușa într-un dosar al retrocedărilor, tatăl își denunță fiul, iar fiul își denunță tatăl. Poate de aceea singura închisoare făcută într-un dosar de restituiri de păduri (nu gazon, da?) cu prejudicii cu șapte zerouri în coadă au fost cele cinci luni cât au fost reținuți pentru cercetări. Adevăratul preț, se pare, l-a plătit marele sforar când și-a dat demisia din partid, înainte să înceapă turul închisorilor. Acum este un simplu particular însă, dacă e să credem spusele lui Liviu Dragnea, continuă să controleze bursa politică și să facă serioase investiții în viitor, încurajându-i pe cei care vor să-l dea jos pe actualul șef al mafiei de partid. Însă acesta ar trebui denunțat repede, cât mai permite legea. După aceea, dacă afli la mai mult de șase luni de o infracțiune făcută de el, s-ar putea, fie pentru că ai tăcut, fie pentru că ai vorbit, să înfunzi pușcăria. Cu executare.

Opinia dvs.

Arată comentarii

XS
SM
MD
LG