Linkuri accesibilitate

Sinteza săptămînii politice românești.

Liviu Dragnea și-a dat rendez-vous cu colegii parlamentari însă nu a venit. Ar fi trebuit votate trei ordonanțe de urgență referitoare la plafonarea pensiilor, creșterea indemnizației pentru copii și a salariilor polițiștilor însă, fără votul parlamentarilor, acestea nu pot deveni efective. Mai mult, Parlamentul ar trebui să discute și situația din Ministerul Afacerilor Interne unde, favorizați de actuala lege a pensiilor speciale, cohorte de polițiști preferă să se retragă la vârsta la care unii abia își iau primul șomaj. Însă cât de urgente erau cu adevărat aceste ordonanțe și hotărâri rezultă din faptul că însuși cel care a umblat cu convocatorul, adică șeful Camerei, nu a venit și nici măcar nu a transmis mesaj video de scuze, cum face când pleacă în Grecia să mai culeagă o scoică de prin conturile acelea cipriote. Sesiunea extraordinară a murit înainte de a se naște, astfel că ordonanțele și urgențele au fost puse în formol. Ordonanțele vor fi discutate peste vară în comisii și vom afla la toamnă cât de urgente au fost aceste amânări.

Florin Iordache, fostul ministru și deputat PSD, și-a apărat stăpânul, spunând că nu a avut încotro, că își luase bilete la stațiune. „Avea bilete de odihnă,” spune el cu aer misterios. Ce odihnă, ce stațiune, ce bilete? Este încă neclar. Probabil că pe linie sindicală, că sindicatul parlamentarilor oferă multiple oportunități de distracție, cum știm. De fapt, este cel mai eficient mecanism de distracție a atenției, după presă (și nu se știe dacă, până la un punct, nu sunt unul și același lucru). Liviu Dragnea a fost, așadar, târât de soartă la împachetări cu nămol, la meniu fix și masaj de recuperare. Nu știm unde s-a dus. Poate în Brazilia, la Fortaleza, poate în hotelul din Madagascar al prietenului de suspendare Radu Mazăre, să se bucure și il capo di tutti capi de prejudiciul estimat de circa 119 milioane de euro. Cine spune că banii noștri nu aduc fericirea?

Ironia sorții sau doar vigilența serviciilor, care au știut când și pe cine să servească, face ca, exact în această perioadă, procuratura să meargă pe urma porcilor familiei Dragnea, în Teleorman. După percheziții atente prin porcăriile familiei, procurorii au descoperit mizeria băgată sub preșul din sufragerie: ferma lui Valentin Dragnea, foarte tânărul și excesiv de bogatul fiu al șefului de trib pesedist, ținea socoteala, pare-se, în două registre contabile complet diferite și, pentru că înregistrase o factură fictivă, plătea taxe mult mai mici la stat. De! se pare că a moștenit priceperea grafologică din familie că și tatăl lui a avut probleme cu scrisul și cu înscrisurile. Ar fi vorba, de fapt, despre o inginerie complicată în care mai multe firme de construcții și de prelucrarea deșeurilor spălau banii și-i rearuncau pe piață. E și acesta un fel de a face injecții de capital, doar că injecțiile s-au dovedit second hand. La mijloc sunt, după spusele procurorilor, vreo nouă milioane de euro iar șeful peste porci, Ilie Liviu Dragne (o altă ironie onomastică), a fost reținut ca fiind cel care învârtea cu sârg în cazanul vrăjitoriilor financiare. Dispariția șefului PSD în preajma declanșării acestei anchete seamănă până la coincidență (pentru cine mai crede în coincidențe în climatul infracțional românesc), cu aceea a ginerelui slugii ceaușiste Ion Dincă „Te-leagă”, româno-americanul Puiu Popoviciu, altă vedetă a dosarelor de corupție, infractor de tranziție și tradiție, prietenul regilor și al cârmaciului Băsescu cu care atâta s-a omenit că ne dor buzunarele și azi. Mai seamănă cu dispariția prietenului necondiționat al SRI, Sebastian Ghiță, care nu s-a reîntregit nici până azi cu familia tradițională din țară sau cu fuga lui Omar Hayssam, care a avut și el contacte împotriva naturii cu diverse cotloane ale puterii de la București, și la dreapta, și la stânga, imparțial ca tot sirianul. Este una dintre lecțiile importante din manualul de furt calificat în pregătire la ministerul Educației: să fii prezent unde trebuie și absent când trebuie.

Unii dispar după modelul Snowden, rămânând o sâcâitoare prezență digitală. Pompează puternic discursuri patetice și demascări suprarealiste, demontând sistemul în viu, spre folosul și deliciul unei anumite părți a presei și a politicii. Și, ce coincidență! sursa mesajelor nu putea fi descoperită, de parcă ar emite de pe nava-mamă. Alții acceptă trocul și se lasă călcați de șenila sistemului, știind că e de carton și nu doare, ca în ritualurile sacrificiale care îi victimizează pe inițiați. Și, dacă sunt striviți cu adevărat sub roțile juggernautului, devin eroi și nu vor fi uitați niciodată. Este cazul atâtor condamnați aleși ai poporului care au umflat statisticile Direcției anticorupție și au dat coșmaruri Direcției penitenciarelor. Cu toate acestea, ei au revenit în sânul partidului după ce au executat simbolic doar câteva zile din pedeapsă pentru că muncesc, donează sânge, au copii mulți sau scriu în neștire cărțile marii culturi de penitenciar. Pentru că sunt mai importanți ca legea. Uneori, pentru a-i ajuta, se fac liposucții în Codul Penal și injecții cu botox în legile anticorupției.

Alții nici nu au trecut prin școala vieții de penitenciar. Au fost condamnați cu suspendare pentru că sunt foarte bolnavi de libertate sau pentru că dosarele întocmite de procurori au greșeli de gramaj și sunt alterate, cu garanția expirată. De altfel, nu era nevoie să se califice la locul de muncă pentru că școala din parlament sau partid este cotată mai bine, nu cu două, ci cu cinci cătușe și ai, după absolvență, perspectiva unui loc de muncă stabil, la companiile de stat, în guvern sau chiar ca ales al poporului. Nu ca sărăcanii din facultăți. Mai mult, cei care ies după ce execută o frântură din pedeapsă promit să se răzbune. În primul rând, nu vor să dea nici măcar un ban din prejudiciu spunând că nu există, sesizează CEDO considerându-se victime ale unui stat polițienesc sau, ca Relu Fenechiu, cer să li se restituie produsele confiscate (altfel, obiecte delicte), să le vândă, ca să facă bani de despăgubiri.

Adevărul e că, privind de departe, chiar pare un război între un stat polițienesc și altul mafiot. Unul zăngăne cătușele pentru orice, saltă bătrânicile care vând zarzavat, pe săracii care fură o pâine sau pe bețivii care beau printre rafturi în marile magazine. Ca și în alte cazuri, acești infractori sunt cei care decontează frustrările sistemului juridic: dacă ștabii și mahării, blindați cu relații, dosare, înregistrări clandestine și avocați ai diavolului (avocatul lui Puiu Popoviciu în dosarul Băneasa este un fost șef FBI, se zice), nu pot înfunda pușcăria cu una-cu două, atunci să deconteze amărășteanul, ca să fie toți cu planul la zi: și penitenciarele, și judecătorii, și procurorii. Cu toții vor spune că au avut 80% succese (pentru că 20% reprezintă rechinii care au rupt plasele și undițele și au evadat în larg). Desigur, toți cei care fură trebuie să suporte aceleași consecințe: și bătrânelul din magazin, și bătrânelul din guvern. Ba chiar cel din guvern ar trebui să se bucure de circumstanțe agravante. Dar legea nu e mai presus de noi în mod egal. Unii sunt mai egali ca alții. Aceștia se bucură, ca și în cazul sistemului de salarizare sau pensii, de condiții excepționale. Au statul lor de drept, cu legile și fiscalitatea lui. E drept că și reacțiile nevrotice ale străzii au făcut ca măsurile excepționale de grațiere pentru cazurile penale minore (care nu intră sub incidența circumstanțelor agravante) să fie amânate/anulate. Vorba aceea „mai bine să scape nouăzeci şi nouă de vinovaţi decât să fie condamnat pe nedrept un singur nevinovat” s-a ferfenițit pe parchetul democrației. Frustrările din stradă au făcut ca deciziile, altminteri omenești și de înțeles, să nu mai poată fi adoptate. De! frica de abuzurile politicienilor păzește pepenii. Unde o fi frica de abuzurile polițienești?

Un exemplu recent de reacție irațională (sau nu?!) este cea stârnită de modificările la Codul Fiscal bricolate de guvern, pornind de la constatarea că multe bănci nu și-au declarat profitul în ultimii ani, preferând să-l exporte sub acoperirea legilor proaste și a secretului bancar. „Perioada romantică a trecut”, le transmitea televizat premierul Tudose, care spunea că are niște date confidențiale despre cum îi fură băncile pe români. Vrea să le publice chiar de-ar fi să-l popească justiția pentru dezvăluirea secretului bancar (chiar, cine mai crede cu seriozitate în secretul bancar din România?). Cu alte cuvinte, un șantaj la nivel înalt și ore de maximă audiență. Reacția viscerală a comentatorilor, trendsetter-ilor (o nouă specie canină) și influencer-ilor a fost că guvernul PSD este xenofob, că suferă de naționalism economic. Asta cu toate că suntem cu toții victimele acelorași oferte bancare de nerefuzat. Când a fost vorba de decontul crizei economice, toți cei care au avut o rată au contribuit suplimentar, să sprijine din sentimentalism fiscal banca-mamă. De asemenea, nici nu vreți să știți ce se întâmplă cu banii dumneavoastră în cutia neagră a bancomatului, acum când cele mai multe plăți sunt făcute cu cardul! Cereți un extras de cont să vă minunați câtă lume trăiește din mărunțișul pe care l-ați agonisit. Câte comisioane invizibile, taxe de administrare și protecție plătim cu toții, în virtutea faptului că băncile, considerate sistemul limfatic al economiei, s-au bucurat de o protecție orbească și nelimitată. Sunt investiții strategice, nu?

Acum, putem discuta dacă „Hagi” Tudose, prim-ministru al unui partid care a făcut în vreme harcea-parcea sistemul bancar autohton, este cel mai în măsură să vorbească. Pe vremea lui Nicolae Văcăroiu, adică pe când Tudose își începea cariera în FDSN, au fost distruse cele mai importante bănci românești, iar beneficiarii au fost boșii partidului, astfel că prin gura lui Tudose pare să vorbească nostalgia camarazilor pentru vremea de mult apusă când făceau ei ce voiau din banii noștri cu o caricatură de sistem bancar, controlat de ex-securiști și urmașii acestora. Sigur că subiectul băncilor trebuie discutat. Dar, ca și cel al penitenciarelor și grațierilor sau cel al modificării Constituției pentru (re)definirea familiei, ar trebui dezbătut ponderat și fără parti-pris-uri politice sau/și mafiote. Acest lucru însă este imposibil pentru că aceste subiecte sunt declanșatoare de endorfine, care orbesc eficient electoratul în campaniile politice de demascare, înfierare sau votare. Așa se și explică de ce opoziția nu are niciun interes să clarifice termenii discuției ci mai degrabă încearcă să profite de perdelele de fum din capul alegătorilor pentru a face un pas în față.

De partea cealaltă, statul mafiot deja pregătește probabil legea care să scutească retroactiv de taxe și impozite pe crescătorii de animale, în special pe cei care cresc porci. Compabilitatea anatomico-fiziologică a porcului cu omul este probată convingător în fermele din Teleorman. Statul mafiot a pregătit legi pentru toate fanteziile pe care le au cu poporul politicienii la putere. Căci și politicienii sunt niște omnivore mari care se hrănesc cu de toate, de preferință cu plasticul bancnotelor. Statul mafiot își promovează valorile și, dacă nu are, le ia de la alții. Statul mafiot își respectă istoria: va numi în posturi cheie mafioți de rit vechi, unii dintre ei trăind și azi cu secera și ciocanul sub pernă. Cum s-ar putea explica succesul lui Puiu Popoviciu, al lui Nicolae Badea (și el ginerele lui Ion Dincă), al lui Adrian Năstase (mereu căsătorit oportun), al lui Teodor Meleșcanu (agent al schimbării încă de pe când se ocupa de tratatele militare cu Rusia în anii 1960) sau al lui Petre Roman?

Căci altă lecție a manualului de furat profesionist este să-ți alegi familia cu ochii la prezent și cu conturile în viitor. Conform ecuației „cine controlează trecutul controlează viitorul, iar cine controlează prezentul controlează trecutul”. Dacă alegi bine, familia biologică nici nu mai înseamnă prea mult. Legăturile de nășie și cumetrie sunt mult mai puternice. Ce mamă mai bună poți avea decât nașul clanului politic, singurul care divizează cum vrea celula stem de bază a partidului? El îți dă numele, identitatea, statura. Iar dacă te faci frate cu nașul, om te face.

Opinia dvs.

Arată comentarii

XS
SM
MD
LG