„Nimic mai rafinat şi mai greu accesibil decât franceza clasică, nimic mai bogat şi mai spumos decât această limbă creolizată, ivită din toate frustrările, umilinţele şi visele de frumuseţe amestecate. Francezul nu se simte cu adevărat în largul său în limba franceză, dar francofonul, da. Cel dintâi aproape că nu are dreptul s-o atingă, s-o simtă, s-o stâlcească, s-o iubească şi s-o urască. El trebuie s-o respecte, să vegheze la eternitatea ei, s-o contemple pe un soclu. Dar francofonul îşi poate permite toate îndrăznelile pe care propria limbă i le interzice adesea şi descoperă, cu minunăţie, un loc fără rădăcini fixe în care îşi poate planta seminţele modificate genetic” – înainte de a rosti aceste cuvinte, în eseul inaugural al Lecturi-lor fluide, Junimea, 2018, Simona Modreanu şi-a dat măsura atât ca autor francofon, publicând la Paris studii ample despre Eugène Ionesco şi Emil Cioran, cât şi ca autor român „abonat” la literele franceze (seria de Lecturi – nomade, sedentare şi infidele – de la Junimea).
Prezentele Lecturi – fluide, dacă nu cumva formând o pânză freatică franco-română – lărgesc orizontul de cunoaştere, de la teorie (1. Studii şi eseuri) la practică (2. Premii literare franceze. 2013 – 2017), în sprijinul căreia vin şi cele câteva interviuri, dintre care l-aş remarca pe cel cu scriitorul bilingv Virgil Tănase şi, mai cu seamă, cel cu romancierul francez Jean Rouaud (Prix Goncourt 1990, pentru Les Champs d’honneur), din care voi cita o secvenţă remarcabilă: „(…) Kundera afirmă că ceea ce l-a făcut să reziste de-a lungul anilor de prizonierat spiritual a fost un roman, un roman francez în plus, anume Jacques fatalistul, de Diderot. Şi începe să facă apologia romanului, prezentând ficţiunea ca pe cea mai înaltă formă de rezistenţă! Numai imaginarul spiritului poate lupta împotriva spiritului de opresiune al ideologiei totalitare. Parada supremă în faţa ideologiei este imaginarul poetic. Şi scrie apoi faimoasa sa Artă a romanului în care explică de ce romanul e cea mai înaltă formă de expresie a spiritului”.
O simplă înşiruire a titlurilor analizate, dublată de galeria de portrete, şi tot e suficient ca Lecturi-le fluide să devină un soi de „ghid Michelin” literar prin Hexagon & teritoriile d’outre-mer; cât despre plăcerea textului, gustaţi-o şi Domniile Voastre: „Trecerea de la o limbă maternă «minoră» la una «majoră» i-a smintit pe mulţi autori, care şi-au schimbat total nu doar registrul stilistic, ci şi pe cel ideatic şi spiritual…” – nu şi pe Simona Modreanu, în egală măsură autoare de limbă română şi franceză, ce s-ar putea recomanda cu cuvintele lui Ionesco: „Moi aussi je me suis l’autre”.
5 noiembrie ’18
