Linkuri accesibilitate

Decembrie 1917 nu însemna doar sfârșitul unui an, ci și finalul unei sinuoase alianțe, cea dintre români și ruși. Drumurile lor se despărțeau încă o dată.

Dezintegrarea unităților militare ruse de pe frontul românesc s-a accentuat după armistițiile de la Brest-Litovsk și Focșani. În mai multe locuri din Moldova, conducerea unităților ruse a fost preluată de către militari bolșevici sau aliați ai acestora. Astfel s-a întâmplat la Bacău (Corpul 24 armată, din Armata a 4-a, unde a fost înlocuit generalul Ragoza, care jucase un rol important în timpul luptelor cu Centralii în iulie-august 1917) și la Galați (Corpul 7 siberian, din Armata a 6-a).

Porțiuni tot mai întinse ale frontului rămâneau descoperite, trupele române înlocuindu-le pe cele ruse, dar având în vedere efectivele reduse ale celor dintâi ele se întindeau ca mărgelele pe ață. Mai mult, dezordinile, violențele, jafurile săvârșite de grupuri de soldați ruși ori chiar de unități întregi în diferite localități românești s-au înmulțit. Documentele militare românești, jurnalele și memoriile din epocă amintesc de cazuri grave în județele Dorohoi, Botoșani, Tutova, Bacău, Covurlui etc.

Unul dintre centrele revoluționare ruse din Moldova era garnizoana de la Socola, lângă Iași. Aici se afla în 1917 un nod de comunicații al armatei ruse din România, centru de aprovizionare pentru trupele aflate în drum spre și dinspre front. Devenise un loc obligatoriu de trecere pentru cei care veneau din Rusia sau plecau dincolo de Prut. La începutul lunii decembrie 1917 se aflau acolo o brigadă rusă de căi ferate, dar și numeroși agitatori revoluționari. Unul dintre cei care au ajuns la Socola în tulburele context al sfârșitului de an 1917 a fost Semen Roshal. De acest personaj mai știu astăzi doar istoricii specializați, deși în vremurile „puterii sovietice” era apreciat ca un erou pentru cauza „revoluției proletare”. Acest personaj poate fi considerat prototipul revoluționarului de profesie, de aceea o scurtă biografie este utilă.

Născut într-o familie de negustori din Sankt-Petersburg, Roshal a fost atras de timpuriu de grupurile revoluționare din Imperiul Rus, în 1912 fiind chiar arestat și dat afară din liceu. Intrat în Partidul Bolșevic în 1914, în timp ce era student, Roshal a devenit unul dintre activiștii dinamici ai partidului. S-a evidențiat în garnizoana din Kronstadt, Petrograd, în primăvara-vara anului 1917. Arestat în iulie 1917 de către guvernul provizoriu, a fost eliberat după lovitura de stat bolșevică, din octombrie același an. A devenit comisar al noului guvern și s-a implicat în anihilarea Marelui Cartierul General al Armatei Ruse (STAVKA) de la Moghilev, în urma căruia avea să fie asasinat, la 3 decembrie 1917, ultimul comandantul al acestuia, generalul Nikolai Duhonin, care i se opusese lui Lenin. Noul guvern de la Petrograd l-a desemnat pe Roshal drept comisar al trupelor ruse de pe Frontul Românesc.

Ajuns la Iași, Roshal a făcut pregătiri pentru a prelua controlul asupra Comitetului Militar Revoluționar al Frontului Românesc. Cu ajutorul unor militari bolșevici, Roshal a încercat să-l aresteze pe generalul Șcerbacev. Acesta a fost salvat de gărzile sale ucrainene și de intervenția unor ofițeri francezi și români. Comisarul Roshal a fost reținut de români. Ulterior, în condiții neclare, a ajuns în mâinile rușilor antibolșevici. Cadavrul său avea să fie găsit în apropierea căii ferate de lângă Iași. Potrivit unor surse rusești, Roshal ar fi fost împușcat de către adversarii săi politici și ideologici ruși.

După ce s-a aflat de evenimentele petrecute în interiorul „taberei” ruse, inclusiv despre arestarea comitetului bolșevic și a lui Roshal, și îngrijorat de faptul că militarii ruși bolșevizați din garnizoana Socola aveau să atace Iașul, eventual să captureze și guvernul, și regele, cabinetul Brătianu s-a întrunit de urgență în noaptea de 8/9 (21/22) decembrie 1917. În zilele anterioare avuseseră loc frecvente ședințe ale guvernului. Spre exemplu, au existat ședințe pe 5, 6 și 7 decembrie 1917. În cea din urmă zi, după cum avea să relateze I.G. Duca, au fost mai multe reuniuni ale guvernului: dimineața una cu miniștrii liberali, apoi o alta cu întreg cabinetul și cu generalul Prezan, ulterior încă una cu miniștrii Aliați și cu câțiva generali români; seara au avut loc două ședințe, una cu miniștrii și generalii, iar o alta sub președinția regelui Ferdinand. În interiorul guvernului român apăruseră tensiuni, de fapt între Take Ionescu, liderul conservatorilor democrați, și cea mai mare parte a cabinetului, inclusiv mai mulți miniștri din grupul său politic.

Și generalul Șcerbacev, și Aliații, în principal generalul Berthelot, au cerut guvernului român să intervină și să-i aresteze pe activiștii bolșevici. Guvernul român ezita să facă un asemenea pas pentru că întrevedea consecințe grave. Pe de o parte, românii se temeau că o acțiune în forță a trupelor române ar fi putut pune în marș spre Iași trupe rusești din cuprinsul Moldovei și că în regiune ar fi avut loc confruntări sângeroase și distrugeri. Pe de altă parte, exista posibilitatea ca guvernul lui Lenin să ia, în contrapartidă, măsuri de retorsiune. În special erau avuți în vedere refugiații români din Rusia, dar și tezaurul depus la Moscova în urmă cu un an, depozitele armatei române din Est și legăturile directe cu Antanta.

După îndelungi discuții în reuniunea din noaptea de 8/9 (21/22) decembrie 1917, cei mai mulți dintre membrii guvernului Ion I. C. Brătianu au susținut intervenția trupelor române în vederea neutralizării trupelor bolșevice. Împotrivă s-a pronunțat vehement Take Ionescu, iar câțiva dintre miniștrii conservator-democrați i-au fost alături la vot. Având mandatul guvernului, generalul Prezan a dat ordinul de trecere la acțiune. În dimineața zilei de 9 (22) decembrie 1917, trupele române – beneficiind și de ajutorul unui grup de soldați ucraineni, fideli generalului Șcerbacev – au înconjurat garnizoana rusă de la Socola și au dezarmat-o. Nu a fost niciun mort și niciun rănit, nici dintre români, nici dintre ruși. 3.000 de soldați ruși au fost urcați în trenuri și trecuți dincolo de Prut. Succese asemănătoare, fără vărsare de sânge, au înregistrat românii și în alte locuri din Moldova. În schimb, în câteva locuri situația avea să fie diferită.

Intervenția românilor împotriva trupelor revoluționare ruse a înfuriat guvernul bolșevic de la Petrograd. Comisarul Poporului pentru Afaceri Externe, Troțki, i-a reproșat ministrului României, Diamandy, că aceasta însemna un amestec în treburile interne ale Rusiei. Reprezentantul României a răspuns că era vorba de măsuri polițienești, de apărare împotriva devastărilor la care se dedau trupele ruse.

Decembrie 1917 nu însemna doar sfârșitul unui an, ci și finalul unei sinuoase alianțe, cea dintre români și ruși. Drumurile lor se despărțeau încă o dată.

Opinia dvs.

Arată comentarii

Despre blogul centenarului 1918 - 2018

1918 – 2018. Un centenar văzut de pe ambele maluri ale Prutului, de istoricii Octavian Țîcu de la Chișinău și Dorin Dobrincu de la Iași.

Timp de un an și jumătate, cei doi istorici vor analiza, dezbate (poate și în contradictoriu) și comenta evenimentele anului 1918 si repercusiunile acestora până astăzi. Țelul acestui blog „în tandem” nu este numai de a arunca o nouă privire asupra anului 1918 dar și de a demistifica multe locuri comune ale istoriei contemporane, de a repune in contextual lor istoric „corect” fapte și persoane deseori manipulate de politicieni, de presă sau chiar de istorici.

Istoricul Octavian Țîcu, Chișinău
Istoricul Octavian Țîcu, Chișinău

„… fenomenul Unirii de la 27 martie 1918 trebuie privit într-un context amplu al transformărilor la nivel european și regional, în care efectul cumulat al războiului mondial, al revoluției ruse, al pretențiilor teritoriale din partea Ucrainei independente exprimate față de Basarabia și al pericolului bolșevizării, a determinat opțiunea provinciei pentru revenirea în cadrul statului român întregit.” (Octavian Țîcu, Cercetator-Coordonator la Academia de Stiinte a Moldovei )

Istoricul Dorin Dobrincu, Iași
Istoricul Dorin Dobrincu, Iași

„ Războiul și ceea ce a urmat nu reprezintă în România doar istorie, ci și memorie. Ambele sensibile. Ca și în alte locuri. Există o istorie oficială, patriotică, justificativă, care mai degrabă pune note la discursul oficial din epocă, după cum există și o istorie critică, care caută să înțeleagă și să explice. ” (Dorin Dobrincu, istoric, cercetător la Institutul de Istorie „A.D. Xenopol” din Iași, Academia Română – Filiala Iași, din 1995).

XS
SM
MD
LG