Linkuri accesibilitate

Senzația de acasă


Nina Raluca Bucătaru

Un jurnal săptămînal de Nina Raluca Bucătaru.

Nina Raluca Bucătaru s-a născut la 1 August 2000 în Chișinău. A studiat la Liceul Teoretic Spiru Haret până în clasa a zecea, după care a plecat să-și continue studiile liceale la Liverpool College din Marea Britanie. A lucrat ca junior copywriter timp de doi ani, făcând concomitent voluntariat la Consiliul Național al Tineretului și practicând dezbateri ca membru al Echipei Naționale.

Luni

Am coborât la ora 9:27 din trenul București-Chișinău, în care destrămarea URSS nu a dat de știre încă. Gara din Chișinău rămâne mereu unică prin faptul că vizitatorii ei folosesc șinele pe post de trecere pietonală. N-am să înțeleg niciodată nostalgia față de perioada sovietică, cum probabil nici ea nu mă înțelege pe mine. Chișinăul, rezistent la timp și orice factori externi, prezervă toamnele sale frumoase în sera hotarelor țării. Ajunsă acasă, m-am salutat cu noul membru al familiei, Ice, un husky fidel rasei sale prin încăpățânare. Am ieșit la cafea cu tata și apoi cu o prietenă (de parcă n-ar fi același lucru). În rest, luni a fost o zi leneșă, așa cum nu sunt lunile de obicei. Mi-a oferit răgaz să absorb senzația de „acasă”.

Marți

Vacanțele au o rutină a lor aparte, care, de obicei, include reechilibrarea rezervelor de ore dormite. Totuși, mă trezesc la 6 pentru lecțiile de șoferie care urmează. Asociez orele de practică din vacanțele la Chișinău cu alarme puse intenționat, ca să mă trezească la viață și să-mi aducă aminte că regulile sunt făcute ca să fie încălcate.

Ziua trec pe la liceul meu de baștină, Spiru Haret, unde încă țin minte minuțios orarul sunetelor. Am o varietate mai mare de bănci în fața școlii unde-mi pot aștepta pe câțiva din foștii mei colegi. Bustul lui Spiru Haret din fața școlii mă privește ușor stigmatizant, de parcă a luat plecarea mea din școală foarte personal. Sau poate o iau eu razna de vreme ce comunic din priviri cu busturile.

Seara o închei cu niște miresme autentice prin achiziționarea unui buchet de crizanteme, ce o așteaptă pe masa din bucătărie pe mama, care trebuie să revină din vacanța ei.

Raluca Bucătaru în studioul Europei Libere
Raluca Bucătaru în studioul Europei Libere

Miercuri

Iarăși început matinal. Cine se trezește devreme ajunge departe. Mai exact, până la intersecția Sciusev cu Constantin Stere, unde rămâne în memorie primul meu accident rutier. Întămplare care m-a binedispus de alta, întrucât n-a fost vina mea. A revenit mama din escapada ei cu multe poze și impresii. Îmi confirmă și ea că nu-i loc ca acasă. Degustarea fructelor exotice aduse de ea ce a urmat m-a adus la concluzia că ne asemănăm oarecum chiar și cu cei de la capătul lumii. Fructele interesante la culoare, textură și aspect, tot cu poama și dovleacul se aseamănă la gust.

Mă pun să scriu niște eseuri pentru acasă, îmbrăcată într-o pereche de pantaloni largi indonezieni, pentru inspirație.

Joi

Prima jumătate a zilei de joi o petrec la MRAO, unde susțin examenul teoretic de șoferie și unde un domn nu foarte fericit se răstește la mine de câteva ori. Germanii sunt pragmatici, englezii n-au umor, da’ moldovenii-s ofuscați.

Fenomenul lipsei de zâmbete e o prognoză meteorologică zilnică pe străzile și nu doar străzile Chișinăului.

După amiaza merg într-o plimbare în pădure, lângă biserica din lemn din sectorul Botanica, unde o mireasă prinde concomitent ultimele zile cu soare și primul noroi în cadrul unei sesiuni foto. Încep încetișor să completez jurnalul respectiv, fapt care nu prea ar trebui să-l divulg, el fiind o însărcinare zilnică.

Revenirile în Moldova sunt tot mai des însoțite de senzația că „aici nu mai e acasă, da' acolo încă nu e acasă”.

Vineri

Dimineața o vizitez pe bunica, care m-a învățat cum să sparg nucile cu palma. Mă aleg cu niciun miez de nucă și câteva tăieturi. Mă ghiftuiește cu bucate tradiționale și cu umorul ei molipsitor. Deși și-au rărit puțin frecvența, vizitele la bunica rămân neschimbate în rest. Distanța apropie oamenii, dacă sunt într-adevăr oamenii tăi. Dacă nu-s ai tăi, distanța doar îi scoate la iveală.

După amiaza o petrec la vinăria Poiana în Ulmu. Clădirea high tech e izolată de dealuri și ceva ceață, părând ruptă dintr-un peisaj elvețian. Poate om ajunge și noi o mică Elveție într-o foarte, foarte bună zi.

Trecem pe drumul înapoi și pe la Mănăstirea Căpriana, dar e noapte deja. Un carabinier ce păzește lăcașul sfânt ne întreabă dacă avem o țigară. O iau încetișor spre casă, unde mă așteaptă cartea „Dictatorul și hamacul” de Daniel Pennac și un geamantan ce așteaptă să fie încărcat.

Opinia dvs.

Arată comentarii

XS
SM
MD
LG