Linkuri accesibilitate

Sinteza săptămânii politice din România, semnată de Sorin Șerb

”Tu îți faci datoria să prezinți activitatea, să detaliezi din raport, că așa trebuie. Dar nu te atașa prea mult de propuneri în fața presei, astea sunt detalii de bucătărie parlamentară. Finalitatea și utilitatea muncii tale și a comisiei pe care o conduci stă în constatările anchetei.” Așa sună învățăturile consilierei PSD pentru comunicare către șefa Comisiei de anchetă parlamentară a alegerilor din 2009.

Anca Alexandrescu, consilieră de comunicare la PSD, știe ce spune: a căzut de la naștere în cazanul cu fierturi politice de viață lungă. Fiică a unui jurnalist cu ștate vechi comuniste și postcomuniste, fostă soție de mogul pitic de presă cu mari probleme penale, Anca Alexandrescu are în spate decenii de presă și de propagandă politică: a fost consiliera lui Năstase și a lui Ponta și, în fine, a fost șefă cu relațiile publice la KazMunayGaz (compania care a cumpărat Rompetrol de la Dinu Patriciu) în toate cele 11 țări unde compania este prezentă. Ea a revenit acum două săptămâni în fruntea Departamentului de relații publice al PSD.

Relațiile publice, după cum se știe, se fac în culisele și subteranele instituțiilor. Iar publicarea unui mesaj privat venit din partea acestui departament este, în sine, un foarte suculent subiect de presă pentru că trădează cât de rudimentare sunt mecanismele care animă marionetele din prim-planul politicii, dar și neglijența, nepăsarea și servilismul acestora. Mesajul trimis șefei comisiei speciale nu dovedește doar că deputata PSD este o persoană timidă care are nevoie de ghidajul persoanelor mai experimentate în manipularea sentimentală a presei, ci și că întreaga activitate a comisiei parlamentare (formată de altminteri conform algoritmului politic) a fost teleghidată din birourile partidului. Cu alte cuvinte, aici sunt banii dumneavoastră, în indemnizațiile acelea uriașe de ședință ale unei Comisii care dezgroapă potcoave de cai morți în speranța că-i va învia. Dar nici Comisia specială Nana care investiga speculațiile funciare ale fostului șef de stat nu a făcut nimic altceva decât să resusciteze scheletele din dulapul lui Băsescu.

Comisia condusă de deputata PSD Oana Florea a lucrat la foc continuu din mai până zilele trecute, pentru a demonstra că, deși nu au simțit, românii l-au avut după 2009 ca președinte pe Mircea Geoană, și nu pe Traian Băsescu. Acesta ar fi uzurpat dreptul liderului PSD de atunci iar comisia a vrut să-i acorde această consolare târzie și inutilă pe banii contribuabililor. Raportul a fost adoptat în absența celor trei reprezentanți PNL care au părăsit ședința. PNL a fost încă de la început împotriva acestei comisii ale cărei constituire și filosofie a atacat-o inutil la Curtea Constituțională. Senatorul Cătălin Fenechiu, vicepreședinte al comisiei, spunea că membrii coaliției majoritare voiau adoptarea raportului fără tranșarea divergențelor. Puteau să mai aștepte o zi, dar aveau nevoie ca toți membrii comisiei să condamne în paginile raportului comportamentul penal al șefilor serviciilor secrete și Direcției Anticorupție.

Fără punctele de vedere ale PNL, comisia a putut astfel să dea frâu fanteziei. Rezultatul este scenariul unei conspirații la nivel înalt care demonstrează încă odată că viața bate Urzeala tronurilor. Pentru a descrie presupusele fraude din 2009, raportul adoptat folosește intertextual sloganul Noaptea ca hoții, brevetat în iarnă de cei care criticau guvernul pentru adoptarea Ordonanței 13, socotită de ei ca un prim pas pentru compromiterea dosarelor deschise împotriva politicienilor. Citarea sloganului vrea parcă să transmită ideea că, de fapt, corupția la nivel înalt nu are culoare politică și că, dacă PSD e acuzat că fură cu căruța, oamenii din jurul lui Traian Băsescu (implicit cei care se regăsesc acum în PNL) au furat cu votul întreaga țară.

Dar Traian Băsescu nu mai este acum decât un mic politician furios dintr-un partid în dezagregare și nu el este principala țintă a raportului. El nu mai este relevant decât prin eternele frustrări private și publice ale celor care l-au susținut necondiționat pentru că a condamnat comunismul și a impus noile mecanisme ale justiției (în frunte cu Laura Kovesi, desigur). Dar tâlcul grabei și vehemenței comisiei de anchetă este altul, nu sufletele moarte ale scenei politice, ci stafiile justițiare care o bântuie: șefii serviciilor secrete și magistrați care azi susțin că ar fi independenți, deși au mâncat sandviciuri cu Gabriel Oprea.

Președinta comisiei de anchetă a dat curs dăscălelii profesorului de relații publice și le-a spus jurnaliștilor că, deși au aflat făptașii, nu știu cât de mult au fost implicate serviciile secrete și Direcția Anticorupție în fraudarea alegerilor. ”Ne referim la prezența liderilor instituțiilor acasă la Gabriel Oprea,” spunea ea. E vorba despre suspiciunea că Laura Kovesi, alături de adjunctul de la Parchetul Înalții Curți, ar fi fost, în seara alegerilor, la o petrecere dată de Gabriel Oprea, expert în mașinațiuni al echipei lui Băsescu. Tot atunci și acolo ar mai fi fost prezenți ubicuul domn Coldea de la SRI, George Maior și Vasile Dâncu, adică responsabilii cu perdelele de fum în spatele cărora s-ar fi petrecut fraudele electorale. Cel care a vorbit primul despre această vizită este fostul soț al Ancăi Alexandrescu, Dan Andronic, patronul Evenimentului zilei și anchetat penal în câteva dosare. Pretinde că a fost de față și că s-a mirat de grija tuturor pentru supraviețuirea lui Traian Băsescu la Cotroceni.

Însă comisia nu a lucrat pentru îmbunarea unui personaj devenit secundar și neimportant în partid, altă victimă a revoluției permanente care-și mănâncă fiii, chiar și pe cei mai prostănaci. Raportul are legătură și cu polițele restante pe care liderii coaliției majoritare vor să li le plătească magistraților, în special procurorilor. Comisia i-a convocat, în timp, pe procurorul general și pe șefa Direcției anticorupție să explice culisele afacerii însă aceștia au refuzat să se prezinte, în primul rând pentru că aveau probleme cu legitimitatea comisiei, mai ales cu anchetarea magistraților care nu ar putea fi făcută în cadrul legislativului. În același timp, însă, Curtea Constituțională stabilea printr-o controversată decizie, competențele de anchetă ale comisiilor parlamentare, în paralel cu cele ale instanțelor judiciare, ceea ce făcea ca refuzul procurorilor de a se prezenta la audieri să fie considerat anticonstituțional astfel că ministrul Justiției a sesizat Inspecția Judiciară.

Inspecția Judiciară este noua jucărie a coaliției majoritare, după ce se va fi săturat de Curtea Constituțională. Ministrul Tudorel Toader a anunțat că are intenția să treacă Inspecția de sub controlul Consiliului Superior al Magistraturii în subordinea guvernului, adică sub control politic, iar anunțul, chiar dacă nu s-a materializat deocamdată decât ca un nou sindrom autoritar al guvernului Tudose, pare să influențeze activitatea Inspecției Judiciare. Aceasta este o armă letală în lupta cu pretinsele abuzuri ale magistraților și, dacă ar ajunge în mâinile politicienilor, multe capete de incomozi se vor rostogoli la vale, fie pentru a pune capăt unor anchete în desfășurare, fie pentru a răzbuna rechizitorii și sentințe din procese care au trimis politicieni sau finanțatori de partid după gratii. Parțial, acest proces de descompunere a puterii judecătorești a început de la cap: la anunțul că dosarele de pensii speciale sunt acceptate doar până la 15 septembrie, zeci de magistrați au decis că e mai bine să-și cultive grădina și să scape de griji. Guvernul le-a făcut oferte de nerefuzat. De aceea procesul în care Liviu Dragnea, șeful Camerei Deputaților, este acuzat de fals și uz de fals va fi reluat de la zero. Pe când avea pâinea și cuțitul în Teleorman Liviu Dragnea ar fi angajat peste rând două membre de partid ca funcționare bugetare. Pentru aceasta s-a folosit cum a știut de măreția dreptului: le-a acordat salarii și privilegii cum merită orice om de încredere, chiar dacă nu aveau nici pregătirea și nici nu parcurseseră etapele legale pentru aceasta. Ele nu doar ocupau un loc la masa consiliului județean, ci și făceau muncă de partid pe bani bugetari. Judecătoarea Ana Maria Dascălu s-a pensionat astfel că avocații lui Dragnea au putut invoca decizii ale Curții Europene pentru Drepturile Omului conform cărora un proces în care unul dintre judecători nu mai face parte din completul de judecată trebuie reluat. Este valabil și pentru dosarul în care Călin Popescu Tăriceanu este acuzat de sperjur. Președintele completului de judecată în acest caz s-a pensionat astfel că totul trebuie reluat de la zero, semn că, într-adevăr, pensionarea produce schimbări fundamentale în viața oamenilor.

Lucrările comisiei de anchetă a alegerilor din 2009, suferă așadar de efectul de seră al audierii unei singure părți. Chiar dacă rezultatul anchetei ar fi corect, e greu de imaginat ce s-ar mai putea face. Traian Băsescu nu mai poate fi suspendat și nici revocat. În cazul lui funcționează prescrierea faptelor și doar dacă se descoperă că a știut de probabilele matrapazlâcuri ar putea fi pus sub acuzare penală. Oricum, el este o țintă de antrenament, un cocoșel de ghips folosit ca distracție înaintea marii vânători de capete de magistrații insubordonați de la DNA și Parchet. În tot acest timp, CSM asistă cumva perplex la toată manevra, paralizat de otrava pensiei introdusă în plexul solar.

Și poate că niciodată nu a fost mai clară ca în reacțiile afazice ale celor două secții (judecători și procurori) din cadrul CSM natura dual-contradictorie a justiției românești: relația contra naturii între magistrații judecători și avocații acuzării, adică procurorii. De aceea Ministerul Public, deși aparținând de facto guvernului (vezi art. 132, din Constituție), invocă principii morale de jure pentru a simula independența. Pagina de net a Ministerului Public (Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție) nuanțează până la anulare articolul constituțional cu pricina: „Autoritatea ministrului justiţiei nu are în legislaţia noastră sensul unei subordonări ierarhice, ci acela al unei relaţii administrative, similară cu relaţia existentă între ministrul justiţiei şi instanţele judecătoreşti.” E o interpolare târzie, care vrea să justifice insubordonarea în formă continuată a procurorului general. Pentru că după aceea sunt enumerate condițiile în care, conform legii, ministerul poate interveni cu sau fără acordul CSM în activitatea Ministerului Public.

Este tot clar că politicienii, guvernul, CSM, magistrații (judecători sau procurori) și chiar președintele înțeleg diferit raportul între puterile în stat. Unii ar vrea ca justiția să fie un simplu ornament al democrației sau s-o transforme în armă letală a luptei politice. Alții ar vrea să piară lumea, cu toate ale ei, dar să se facă dreptate. Poate și de aceea principalii reprezentanți ai acestor puteri (fie ei legiuitori, magistrați sau administratori) sunt primii care încalcă legea, iar justiția pare să umble debusolată și oloagă, rănită în propria sabie. O sabie pe care mai tot timpul o folosește ca pe-o cârjă.

Opinia dvs.

Arată comentarii

XS
SM
MD
LG