Nu sărbătoresc nimic pe 27 august de multă vreme. Din simplul motiv că nu-mi place felul în care conducătorii tranziţiei guvernează aici. Dezgustul mi s-a amplificat după zilele de duminică şi luni. Senzaţia de bîlci, de absurditate a devenit şi mai pregnantă pentru mine.
Activista Maia Laguta a monopolizat centrul PMAN înainte să vină acolo susţinătorii Maiei Sandu şi ai lui Andrei Năstase. Am ascultat-o pe Maia Laguta şi am rămas derutat. Doamna a spus că are numai revendicări social-economice, că îi repugnă partidele politice, dar, imediat după asta, alături de ea a apărut controversatul politician Ilan Shor care, se ştie, e chiar liderul unui partid. Nu e o absurditate?
M-a mirat sincer picnicul organizat de Partidul Şor. Nu pot să înţeleg ce fel de proteste sunt acelea la care oamenilor li se împart franzele şi hrişcă. Am văzut nişte doamne, pesemne sărace, care obţinuseră cutii de conserve şi franzele. Mesajul lor mi s-a părut de o simplitate dezarmantă: nu ne interesează ce face Şor, important e că el le dă şi oamenilor ceva. Nu ştiu dacă o asemenea atitudine ne poate duce prea departe.
Nu mi-au plăcut însă nici puseurile xenofobe ale unor protestatari ai opoziţiei. Înţeleg că supărarea e mare, dar naţionalitatea lui Ilan Shor nu are absolut nici o vină.
A urmat apoi încă un episod dezgustător, cel al evacuării membrilor opoziţiei de lîngă monumentul lui Ştefan cel Mare. Unii au fost îmbrînciţi şi tîrîţi. Conducătorii aveau nevoie de linişte şi confort ca să poată depună florile la monumentul liderului medieval.
Revin acum la ziua de 27 august. Cine sărbătoreşte în această zi? Fireşte, conducătorii şi cinovnicii. Ei se simt perfect în dimensiunea lor superioară. Profitorii. Oamenii căror le este totuna ce se întîmplă în viaţa politică. Şi iubitorii de hrişcă, probabil.
