Linkuri accesibilitate

Sănătatea funcționarilor electorali este atent monitorizată


În alegerile prezidențiale de duminică au fost implicați peste 19 mii de funcționari electorali, oameni care au urmărit buna desfășurare a scrutinului și care s-au aflat în secțiile de votare până după miezul nopții, după ce au fost numărate toate buletinele de vot. Potrivit Comisiei Electorale Centrale, toți angajații au fost dotați cu viziere, dezinfectant și costume de protecție în cazul celor responsabili de urna mobilă, pentru a minimaliza riscul infectării cu COVID-19. Cine se va interesa de starea sănătății lor în următoarele săptămâni?

Sănătatea funcționarilor electorali este atent monitorizată
Așteptați

Nici o sursă media

0:00 0:03:44 0:00
Link direct

La scrutinul de duminică, Lilia Șarban și-a asumat funcția de președintă a unei secții de votare din orașul Orhei. Spune că a fost cu ochii în patru la modul în care s-au respectat normele anti-epidemice. Toți funcționarii din birou au fost dotați cu măști, mănuși și viziere, iar numărul votanților lăsați să intre în încăperi a fost strict monitorizat.

Lilia Șarban spune că luni dimineață primul lucru pe care i-a întrebat pe colegii săi e: cum se simt? „Cu patru dintre ei astăzi am discutat, sunt bine. Știți cum, noi ne cunoaștem între noi. Discutăm practic în fiecare zi sau cel puțin o dată la două zile. Noi mereu suntem la telefon și ținem legătura”.

Șeful Departamentului management alegeri din cadrul Comisiei Electorale Centrale, Alexandru Berlinschii, spune că evidența stării de sănătate a funcționarilor electorali o duc președinții secțiilor. În scrutinul de duminică au fost implicate peste 19 mii de persoane. Alte peste 5 mii au fost responsabile de urna mobilă. Șeful Departamentului management alegeri din cadrul Comisiei Electorale Centrale mai adaugă că aproape 30 de mii de persoane au solicitat să voteze la domiciliu, dintre care aproape două mii prezentau semne de COVID-19.

Funcționarii electorali urmează să-și efectueze zilnic termometria

Alexandru Berlinschii spune că se mizează mai ales pe automonitorizarea medicală a funcționarilor: „De către noi au fost întreprinse toate măsurile necesare pentru a proteja acești funcționari electorali pentru că ei sunt colegii noștri. Funcționarii electorali urmează să-și efectueze zilnic termometria. De asemenea, există un tabel în care se indică temperatura funcționarilor. În cazul în care apar simptome, ei sunt bine instruiți și știu că urmează să apeleze 112 sau medicul de familie”.

Comisia Electorală Centrală a fost responsabilă și de dezinfectarea secțiilor de votare din incinta instituțiilor școlare. Directoarea gimnaziului din satul Căplani, Ștefan Vodă, Diana Barcari, spune că astăzi lecțiile s-au petrecut în regim on-line pentru a permite personalului de serviciu să dezinfecteze încăperile.

Înainte de a da undă verde pentru organizarea scrutinului electoral, Diana Barcari s-a asigurat că procesul votării va avea loc doar în holul instituției, pentru ca alegătorii să nu intre în contact cu sălile de clasă din gimnaziu, unde vor reveni elevii: „Prin instituție absolut deloc nu s-a circulat, nici în alte săli. De dezinfectare răspund cei de la biroul electoral. Mesele le dezinfectează și spațiul de jos, ușile etc”

Europa Liberă: Banii, sursele financiare sunt repartizate de Ministerul Educației sau Comisia electorală Centrală?

„De Comisie. Este prevăzut în buget cinci litri de dezinfectant, iar femeia de serviciu este plătită cu 588 de lei. Așa am fost anunțați. Șeful de gospodărie a fost membru în comisie și astăzi pe loc și vede cum se face tot lucrul”.

Comisia Electorală Centrală a anunțat că pentru cel de-al doilea tur de scrutin se vor menține aceleași reguli sanitare: urne mobile pentru alegătorii bolnavi sau suspecți de COVID-19 și dezinfectarea constată a secțiilor de votare. În ce-i privește pe alegători, aceștia vor fi rugați să se prezinte cu mască și pix personal. În cazuri excepționale, le vor primi la secția de vot, a precizat CEC.

Previous Next

XS
SM
MD
LG