Linkuri accesibilitate

„Dacă mâine ar fi un război”. De ce armata rusă este aprovizionată cu niște „conserve” ruginite?


Re-echipare a armatei ruse sau pregătirea pentru un mare război?

Radio Svoboda continuă seria de publicații despre modul în care, pe fundalul cheltuielilor enorme ale industriei de apărare (aproximativ 3 miliarde de ruble anual în ultimii ani – de cinci ori mai mult decât finanțarea educației), de fapt, se întâmplă modernizarea armatei ruse. În materialul „Mormântul de luptă al infanteriei. Armata rusă modernizează antichitățile” a fost vorba despre modernizarea în masă a tehnicii motorizate de apărare produsă în perioada sovietică și deja depășite. Acum vom încerca să înțelegem, de ce acest lucru este necesar: mai multe acțiuni frenetice ale conducerii militare din Rusia seamănă cu pregătirile pentru un mare război. Un comentariu de Vladimir Voronov.

Care este scopul unei supliniri de proporții a brigăzilor și diviziilor cu modele aparent modernizate de mașini blindate fabricate în perioada sovietică care de câteva decenii rugineau în depozitele de arme? Generalii înșiși nu dau un răspuns direct și clar la acest capitol, sugerând doar că, din cauza unei situației internaționale complexe, Forțele Terestre ale Federației Ruse necesită tot mai multe astfel de „fiare”, însă industria nu ține pasul cu nevoile armatei, așa încât sunt nevoiți să recurgă la resuscitarea antichităților...

Aproximativ această explicație oferă săptămânalul „Curierul militar-industrial” care, de fapt, exprimă poziția unui număr de oficiali de rang înalt ai departamentelor militare și din industria de apărare. „Creșterea tensiunilor în lume, pregătirile militare ale NATO de-a lungul frontierelor noastre – scrie ziarul, – necesită consolidarea și modernizarea Forțelor Terestre rusești în cel mai scurt timp posibil”. Prin urmare, spun ei, „reieșind din considerente de economie de timp și de costuri, Ministerul Apărării rus a decis să re-echipeze unități și formațiuni ale Forțelor Terestre nu numai cu cele mai noi și moderne echipamente tehnice, dar, de asemenea, și cu mașinile vechi, care au trecut printr-o modernizare profundă”. Cu toate acestea, unitățile existente și formațiunile Forțelor Terestre nu au nevoie de acest gunoi modernizat, pentru că deja sunt echipate cu tehnică, poate nu cea mai nouă, dar cu siguranță mult mai bună decât MLI-1. În orice caz, dacă e să credem comandantului Forțelor Terestre, general-colonelul Oleg Saliukov, unitățile de pregătire constantă sunt echipate cu vehicule MLI-3, TBT-82A și MLI-2, modernizat prin compartimentul de luptă „Berejok“. Totodată, asigură generalul, nivelul de securitate al Forțelor Terestre cu armament modern, este sporit mai mult de 42 la suta.

Aproape același procent este dat oficial în mesajul Ministerului Apărării din 5 august 2017: „45 % din armele și echipamentul militar al Districtului Militar de Vest sunt alcătuite din modele moderne de generație nouă”. Desigur, apare întrebarea, ce anume se cheamă „cele mai moderne modele” și ce nu se consideră destul de modern. Dar este evident că 55-58 % din echipamentul Forțelor Terestre nu sunt considerate a fi destul de moderne. Cu toate acestea, înlocuirea lor cu modele mai vechi, deși cu alte modele de armament, ar părea ciudat. Răspunsul pare a fi că, din 2014, a avut loc o mobilizare rapidă și pe scară largă în direcția vestică a mai multor componente și unități, pe lângă cele deja existente.

Kremlinul și Ministerul Apărării nu au încercat să inventeze în acest sens argumente exotice. La început s-a vorbit despre legătura cu evenimentele alarmante din sud-estul Ucrainei, în legătură cu care se presupune că este necesar să se asigure granițele occidentale. După cum scria sursa „militar-patriotică“ „Poșta de campament” (ce aparține Societății pe Acțiuni de tip Închis „Militar-Service XXI”), „în 2014, în vest pentru noi a apărut o amenințare reală – Ucraina”. Din partea rusă, granița cu Ucraina ar fi fost atunci „larg deschisă”, însă „Rusia era complet nepregătită pentru o confruntare militară directă cu Ucraina". Deoarece „unitățile Forțelor Armate ucrainene ar putea ajunge cu ușurință aproape până la Moscova, fără să întâlnească în drumul său părți ale Forțelor Armate ale Federației Ruse!” Urmând această logică a „împotrivirii agresiunii ucrainene", Ministerul Apărării a trebuit în grabă să formeze Armata a 20-a, cu un sediu în Voronej, la granița cu Ucraina. Conceptul este, desigur, fantasmagoric, dar este totuși semnificativ faptul că legătura directă dintre crearea (mai precis, transferul) Armatei a 20-a și evenimentele din Ucraina nu numai că nu s-a ascuns, ci a fost subliniată în orice mod posibil. În special, s-a scris în mod deschis că noul sediu al Armatei a 20-a „a trebuit să conducă la granița cu Ucraina o grupare militară creată atunci în grabă și compusă din câteva brigade transferate și dislocate care urmau să staționeze permanent în această regiune”. Făcând o retrospectivă a evenimentelor din Donbas, acum nu mai apare întrebarea, ce și unde anume „urma să controleze“, cel fel de grup era „creat în grabă”, ce făcea aceasta și care a fost rezultatul operațiunilor sale. Cu toate acestea, mai târziu, această redistribuire a fost argumentată oarecum mai diplomatic: prin nevoia de „coordonare a unităților cu mașini grele la granița cu Ucraina”.

Deoarece campania regimentelor Forțelor Armate ale Ucrainei în direcția Moscovei a existat doar în imaginația „privighetorilor de la Statul Major General”, subiectul „amenințării ucrainene” a fost curând închis. Cu toate acestea, au început să vorbească despre „intrigile agresive” ale blocului NATO, care, în opinia lui Șoigu și a generalilor săi, a început să-și întindă mușchii prea energic: tocmai din cauza acestei amenințări, spuneau ei, s-au mobilizat noi diviziuni și brigăzi în direcția strategică vestică, și iarăși într-un ritm febril – ca înainte de 1941...

Așa cum a explicat Serghei Șoigu în cadrul unei ședințe din 4 mai 2016, „Ministerul Apărării a luat o serie de măsuri pentru contracararea capacității forțelor NATO în imediata apropiere a frontierelor rusești”. În august 2017, el a insistat, de asemenea, că „acțiunile colegilor noștri occidentali duc la distrugerea sistemului de securitate din lume” și astfel „ne forțează să folosim măsuri de răspuns, în special pe direcția strategică de vest”. În decembrie 2017, Șoigu a declarat că „din 2012, numărul de contingente militare ale NATO plasate la frontierele vestice ale Rusiei au crescut de trei ori”. În plus, „NATO de două ori a mărit intensitatea exercițiilor militare în apropierea frontierelor noastre”.

Într-adevăr, la summitul NATO din Țara Galilor, în septembrie 2014 (adică după anexarea Crimeei de către Rusia și după începutul conflictului din estul Ucrainei), și apoi la Summit-ul de la Varșovia, în 2016 s-a decis să se întărească prezența forțelor armate ale Alianței în cele patru state membre NATO: Polonia, Estonia, Letonia și Lituania. Drept urmare, acum numărul militarilor NATO din aceste țări a fost completat cu patru batalioane multinaționale (300-800 de militari), al căror personal se află în aceste țări prin rotație. Cu alte cuvinte, prezența militară NATO în apropierea granițelor rusești a crescut cu cel mult 2400 de persoane.

Potrivit presei rusești, încă din noiembrie 2014, în regiunea Moscovei, a fost formată direcția Armatei 1 a tancurilor de gardă. La rândul său, necesitatea de a crea această nouă unitate operațională a fost argumentată de faptul că administrarea celei de-a 20-a Armate de gardă a fost mutată în grabă mai aproape de granița cu Ucraina, de la Nijni Novgorod la Voronej, iar locul sacru niciodată nu stă neocupat – acesta trebuie umplut cu ceva. În actualele Forțe Armate ale Rusiei, această armată a devenit prima armată de tancuri și a noua în componența Forțelor Terestre. Unitatea nou-creată de forțe a inclus Divizia a 2-a a Gărzii Motorizate din Taman dislocată în Regiunea Moscova, Divizia a 4-a a Gărzii de Tancuri din Kantemirovsk, Brigada a 27-a de Gardă Motorizată din Sevastopol și Brigada a 6-a de Tancuri, staționată în regiunea Nijni Novgorod. Statul major al armatei, așa cum a anunțat în iunie 2015 blogul Centrului de Analiză a Strategiilor și Tehnologiilor, este situat în localitatea Bakovo din regiunea Moscova. Și în același an, în 2015, s-a spus despre mobilizarea în direcția vestică a două armate de tancuri.

Iar binecunoscuta Armată a 20-a, după cum a spus pentru TASS o sursă din conducerea Statului Major General, trebuia creată de la zero, deoarece majoritatea forțelor și resurselor sale au fost transferate în componența Armatei 1-a de Tancuri. Conform datelor mass-media, în componența Armatei a 20-a de Gardă sunt incluse Divizii motorizate 144 și 3, Divizia 1 de Gardă din Ural-Lvov a Revoluției din Octombrie, Brigada de Voluntari a Steagului Roșu, a Ordinului Suvorov și Kutuzov, „Mareșalul Uniunii Sovietice, R. I . Malinovski”, Brigada de artilerie 236, Brigada de Gardă a 9-a de conducere Lvov-Berlin a Ordinului Bogdan Hmelnițki și a Stelei Roșii, precum și mai multe brigăzi de rachete și rachete anti-aeriene. Oricum, deși unitatea a lăsat, așa cum se susține, cea mai mare parte a armamentului Armatei 1 de Tancuri și a fost creată, după cum putem presupune, în afara planurilor aprobate anterior, unitățile și formațiunile ei trebuia completate cu echipament militar în conformitate cu programul de serviciu. În primul rând, cu vehicule blindate: tancuri, vehicule de luptă pentru infanterie, purtători blindați de personal – de unde trebuia luate toate acestea?

Președintele Vladimir Putin cu ministrul apărării Sergei Șoigu
Președintele Vladimir Putin cu ministrul apărării Sergei Șoigu

Dar povestea nu se oprește aici. În cadrul reuniunii Consiliului de administrație al Ministerului apărării de la sfârșitul lunii noiembrie 2015, Serghei Șoigu a anunțat că în Districtul Militar de Sud „au fost formate mai mult de 15 unități militare, iar formarea altor două unități se apropie de final”. Iar în februarie 2016, „Revista militară independentă” a calculat că „recent la noi au apărut opt unități operative noi (cu alte cuvinte, armate), mai mult de 25 divizii [...], 15 brigăzi...”

În septembrie 2016, șeful Statului Major General al Forțelor Armate al Federației Ruse, general de armată Valeri Gherasimov, a declarat că Ministerul Apărării formează o nouă armată în direcția strategică sud-vestică. Formarea reală a noii unități a început în 2017, a fost numită Armata a 8-a de gardă, al cărei sediu urmau să îl deschidă în Novocerkask, iar unitățile acestei formațiuni noi vor fi dislocate în regiunile Rostov și Volgograd.

Cu cât mai departe cu atât mai mult. În ianuarie 2016, ministrul apărării, Serghei Șoigu, a anunțat că în direcția vest vor fi formate trei divizii noi. O completare, spune același S. Șoigu, la cele 30 de unități militare care au fost deja create la începutul anului 2015. În februarie 2016, s-a anunțat despre crearea și dislocarea unei noi divizii de tancuri în Ural, care a fost numită drept Divizie de tancuri de gardă dublu deținătoare a Steagului Roșu din Vitebsk-Novgorod. De asemenea, potrivit experților militari, până la sfârșitul acestui an a fost planificată formarea în componența Armatei a 58-a de câmp a două divizii noi de infanterie motorizată. Odată cu apariția lor, această armată va deveni cea mai puternică asociere a forțelor armate din Rusia. În august 2017, Șoigu a declarat că, până la sfârșitul anului, în Districtul Militar de Vest vor fi formate aproximativ 20 de unități și formațiuni militare „pentru amplasarea cărora se construiesc în jur de 40 de orașe militare”, subliniind totodată că aceste măsuri „sunt sincronizate cu furnizarea armelor moderne”.

GGeneralul Valery Gherasimov
GGeneralul Valery Gherasimov

În noiembrie 2017, șeful Statului Major General, generalul armatei Gherasimov, a declarat că drept prioritate a devenit „crearea grupurilor autosuficiente în direcții strategice”. Apoi el a enumerat realizările din acest domeniu. În Districtul militar occidental: „a fost formată conducerea armatei de tancuri, trei divizii motorizate și o divizie de tancuri, două brigăzi de artilerie"; în Districtul special din Kaliningrad: „a fost format corpul armatei”; în Districtul militar de sud: „o armată combinată, două divizii motorizate, o brigadă de rachete, o brigadă de aviație”; Crimeea: „o grupare autosuficientă de trupe militare”; Districtul militar central: „au fost formate o divizie de tancuri, două brigăzi motorizate și o brigadă de rachete antiaeriene”; Districtul militar de est: „a fost format corpul armatei, brigăzi de rachete, de artilerie, de rachete antiaeriene, precum și o brigadă de aviație armată”. În plus, Gherasimov a adăugat că în cadrul Forțelor aeropurtate care „se dezvoltă ca o bază pentru forțele de reacție rapidă”, pentru a „îmbunătăți capacitățile lor de luptă în unități de asalt de aer, sunt formate unitățile de tancuri”.

Cu alte cuvinte, în ultimii trei ani, au fost create multe unități noi, în principal în direcția strategică occidentală. Anume acestea, în ordine prioritară, sunt echipate cu armamente moderne. Dar într-o cantitate atât de semnificativă – imediat și acum – acestea, pur și simplu, nu ai de unde lua, decât prin retragerea de la unități, ca să spunem așa, de „calitatea a doua”. Dar, la urma urmei, nici unitățile „de calitatea a doua”, nu ar trebui lăsate absolut „goale”. Și ele trebuie echipate în conformitate cu planul de serviciu, fie și cu armamente deloc moderne și chiar vechi. În unele cazuri, chiar și unitățile de elită ar trebui să aibă aceleași probleme. De exemplu, Divizia a 2-a de gardă motorizată de Taman și Divizia a 4-a de gardă de tancuri de Kantemir în 2008-2009 au fost oficial reorganizate în brigăzi, de fapt, însă, au fost desființate. Doar în mai 2013 s-a decis restabilirea acestor diviziuni, însă pentru refacerea completă a brigăzii erau necesare timp, echipamente și personal. Restabilirea numărului de militari ar fi imposibilă printr-o „jefuire”, chiar și în proporții mari, a Armatei a 20-a, apropo de problema unei necesități „imediate” a unui număr neobișnuit de mare de vehicule blindate.

Simplu spus, au apărut mai multe diviziuni, dar nu există o cantitate suficientă de echipamente noi, deoarece unele unități le primesc în ordinea prioritară, dar și altele trebuie completate. Însă cu ce? De aceea au și fost nevoți să caute peste tot. Pentru trupele de pe linia a doua și pentru luptele cu formațiunile partizane, spun ei, va merge.

Însă nu va merge: totul a fost bine pe hârtie, însă s-a uitat de realitatea lucrurilor. Să ne întoarcem la MLI-1 și MLI-2, desemnați de către ostași drept „mormântul frățesc al infanteriei”. Orice militar cu experiență va confirma faptul că blindatele motorizate care nici nu au fost amortizate, ci transferate pentru păstrare și conservare pe termen lung, pot fi readuse în unități doar cu condiția înlocuirii motoarelor care și-au epuizat resursele. Fără această înlocuire modernizarea de orice fel nu are sens. Nimeni nu intenționa să schimbe motoarele vechi cu cele noi. Cel puțin, nu se pune problema înlocuirii centralei electrice și a dispozitivelor de rulare. Nici nu există atât de multe motoare noi, nici atât de multe unități noi de luptă - împreună cu noi arme și cu un nou echipament de control al focurilor. Toate acestea urmează încă a fi produse. Nici cea mai radicală îmbunătățire a puterii de foc nu va face tehnica „înnoită” pe baza de MLI-1 și MLI-2 mai modernă: carcasele blindate antice ale acestor „tancuri de aluminiu” care pot fi ușor străpunse cu gloanțe de arme grele (chiar și cu gloanțe de pușcă de calibru mare) și nu protejează de explozia minelor. Nimeni nu are de gând să le schimbe, iar pe câmpul de luptă le așteaptă aceeași soartă – ele vor arde ca niște chibrituri. Justificându-și imaginea de „mormânt fratern al infanteriei”, toată această „modernizare” a MLI vechi copiază „modernizarea” armelor mici din armata rusă de la începutul anilor 1850: aceeași motivație, aceleași argumente și, cel mai probabil, aceleași rezultate și consecințe.

Dar există și un alt aspect. În cazul în care „piesele de fier”, să zicem, teoretic, putem încă să facem sau să luăm „conservele” ruginite din bazele de păstrare, apoi de unde să luăm acele unități noi: situația demografică din țară nu este încă în stare să o schimbe nici Putin, nici Șoigu. Această problemă se încearcă a fi rezolvată prin transfuzia de nimic în nimic. De exemplu, printr-un transfer spre direcția vestică a trupelor din alte regiuni. Ceea ce, se pare, nu elimină acuitatea problemei deficitului de cadre la nivelul comandantului plutonului.

În acest sens, anul acesta Ministerul Apărării al Federației Ruse a efectuat o eliberare rapidă a ofițerilor: cadeții școlilor militare și-au primit epoleții de locotenent nu în luna iunie, așa cum se făcea întotdeauna în mod tradițional, ci în prima jumătate a lunii aprilie! Formal, acest lucru se explică prin reducerea studiilor în instituțiile superioare ale Forțelor terestre de la cinci la patru ani. De aceea gradul de locotenentul l-au primit cei care erau în ultimul an de strudii după programul de cinci ani și cei care au făcut studii la un ciclu de patru ani. Potrivit ziarului „Izvestia”, în aprilie 2018, școlile Forțelor terestre le-au absolvit „circa 2 mii de ofițeri – aproape de trei ori mai mult decât în anul precedent”, deoarece, potrivit experților, „armata are o nevoie urgentă de locotenenți pentru a suplini posturile în unitățile nou create”.

Aceste date sunt, de asemenea, confirmate de mass-media din Orientul Îndepărtat, care a informat că unitățile Infanteriei Marine ale Flotei Pacificului au primit în rândrule lor, „cu șase luni mai devreme decât de obicei”, la mijlocul lunii aprilie tineri locotenenți. Iar ofițerii noi, primind epoleți, au fost trimiși în unitățile lor imediat după paradă, fără să-și ia concediu. Potrivit ziarului din Vladivostok, același lucru este valabil și pentru absolvenții universităților militare nu doar celor de infanterie, dar și de la specialitățile aviatice. Este demn de remarcat faptul că pariția materialului din ziarul respectiv a fost însoțit de un titlu foarte elocvent: „Va fi oare războiul: Forțele armate din Primorie sunt în alertă. Flota Pacificului se pregătește pentru acțiune militară?”

Voi reaminti doar că ultima dată astfel de absolviri timpurii ale pușcașilor și ale conducătorilor de tancuri a avut loc în 1999 și 2000, când armata, care lupta în Cecenia, avea nevoie urgentă de ocuparea posturilor vacante eliberate de comandanții plutonilor. Și înainte de aceasta, cadeții școlilor militare primeau ranguri precoce doar în 1941-1943, când comandanții nou-născuți au fost aruncați în grabă pe front pentru a umple categoria cea mai afectată de cadre de comandă - plutoane, companii și baterii.

De aici și alte întrebări. Dacă în direcția strategică de vest apar divizii și brigăzi noi, așa cum scrie un expert, „într-un ritm frenetic; ca și înainte de 1941” și pentru saturarea acestor noi unități au început rapid a produce locotenenți noi, dacă din nou a fost ridicată problema resuscitării antichităților blindate, înseamnă, potrivit calculelor Statului Major General rus, în curând se așteaptă un război continental mare? Cu ce va lupta în acest război, cel puțin pe teren, a devenit puțin mai clar. Însă întrebarea, cu cine și unde, este încă fără răspuns. Cu toate acestea, nu este exclus ca această poveste despre „modernizarea” fierului vechi este încă o înșelătorie banală pentru cheltuirea bugetului.

[Traducere și adaptare: Ivan Pilchin]

Opinia dvs.

Arată comentarii

XS
SM
MD
LG