Politicienii PSD își continuă cariera de răsunet internațional. Chiar în zilele în care liderul partidului bătea toba să-și adune votanți la congresul partidului, autoritățile braziliene confirmau faptul că Liviu Dragnea ar fi cercetat pentru afaceri suspecte cu „portocale”, deturnări de fonduri și conturi secrete. Este o anchetă cerută anul trecut de Parchetul General care ar fi vrut să afle cum și-au petrecut șefii PSD concedii de neuitat pe țărmul atlantic unde unii dintre ei chiar s-au rătăcit după declanșarea urmăririi penale. Procurorul federal brazilian, intervievat de cei de la RISE Project, susține că șeful PSD a folosit intermediari pentru a-și cumpăra proprietăți cu vedere transoceanică. Intermediarilor li se spune, în argoul șmecherilor din favelas, „portocale” de aceea posibilele noi infracțiuni ale șefului PSD capătă o nuanță foarte exotică, deși metoda nu e de fel nouă. La urma-urmei și în cazul insulei Belina au fost folosite niște banale și storcite roșii locale. Acestea au schimbat harta țării și au secat dintr-o sorbire brațul Dunării care transforma sezonier domeniul TelDrum într-o insulă paradisiacă. Nici măcar nu e o metodă brevetată de PSD, ci este moștenire politică de pe vremea când terenurile agricole erau cumpărate de diverși miliardari de mucava, în spatele cărora se aflau fie flămânzii politicii, lăcuste de partid și de stat transformate în latifundiari, să aibă ce mălai băga în conturi, fomiști printre care s-au aflat chiar cârmaciul suprem, Traian Băsescu, muza lui personală, Elena Udrea, și actualul președinte Iohannis care au reușit să cumpere sute de hectare de teren agricol și case în buricul târgului fără ca proprietarii să-și dea seama decât prea târziu. S-au folosit cu toți de procedeul portocalelor și au fost exonerați tacit de vinovăție de Direcția care luptă cică cu marea corupție. Nu degeaba, prezent la bilanțurile procurilor, președintele Iohannis nu a avut de spus decât cuvinte de laudă pentru slaba eficiență a luptei cu criminalitatea. La urma-urmei, a avut el însuși de beneficiat de pe urma oarbei de la justiție.
De fapt, întreaga mare restituire a proprietăților furate de comuniști, mai puțin câteva cazuri notabile și vizibile, s-a făcut folosind metoda portocalelor (cum ar fi ajuns altfel familiile Becali, Țânțăreanu sau Popoviciu să dețină jumătate de București?), așa cum și marile și invizibilele investiții în autostrăzi și lucrări de infrastructură, nenumăratele licitații trucate și ratate, alocările directe de fonduri s-au făcut prin interpuși. Unii au ajuns chiar în pușcărie cu zâmbetul pe buze pentru că știau că după doi-trei ani de făcut pe sfinții mucenici ai partidului la Jilava sau Rahova, pot ieși cu fruntea sus și conturile bine garnisite „din gulagul României îngenuncheate” cum inspirat spunea activistul comunist Adrian Severin după o repriză de pușcărie pentru corupție europeană și trafic de influență. El a fost filmat de ziariștii de la Sunday Times în vreme ce pretindea mită pentru a face lobby pentru o cauză obscură în Parlamentul European. Dar omul nu făcea decât să aplice lecțiile de scamatorii politice deprinse pe când era mare boss la partid. Partidul nu s-a dezis de el, deși au fost unii nemulțumiți că electoratul a aflat rețetele fierturilor secrete prin care partidul își crește pepiniera de cadre și conturile.
Așadar, economia de intermediari, dealeri și interlopi a caracterizat mai tot timpul capitalismul românesc însă abia acum se vede că admiratorii internaționalismului revoluționar din PSD vor să exporte revoluția fiscală și în Brazilia sau Madagascar. Acolo, în jungla amazoniană sau printre baobabii malgași, interesele românești cresc odată cu țara. Iată că mândria de a fi român a învins geografia decupând chiar pe țărmul oceanului un mic teleorman ca să lege insula Belina de pe Dunăre de Atlantic. În localitatea unde se bănuiește că și-ar fi înjghebat Dragnea cuibușorul de nebunii avea proprietăți și Costel Comana, cel care l-a ajutat să facă primul milion și care, după aceea, s-a sinucis în toaleta unui avion cu destinația Costa Rica unde punea bazele altor celule de partid și de stat paralel. Poate că, dacă nu cartografia cineva jungla financiară din Costa Rica, nu mai aveau unde-și crește Alina Bica și Elena Udrea găinile în cadrul micii afaceri agricole pe care au pus-o pe picioare. Iar portocalele din Costa Rica sunt cel puțin la fel de bune ca acelea braziliene, de vreme ce Elena Udrea, prima doamnă a guvernelor lui Băsescu, nu mai vrea să revină acasă, chiar dacă este citată în nenumăratele dosare penale. Avocatul ei o scuză spunând că are o sarcină gemelară și dificilă. Fotografiile făcute de paparazzi o arată fericită, cam cum ai fi într-un paradis în care nu cresc mere și șerpi, ci portocale și Alina Bica. Din fotografii se vede că aceasta, fostă șefă peste direcția de crimă organizată, acum șefă de fermă agricolă, a rămas prietena ei la bine și la greu: e drept că nu mai pot merge la shopping la Paris, dar pot merge măcar împreună la cumpărat portocale din târgul învecinat. Poate că de aceea, Liviu Dragnea nu e prea interesat de congresul partidului, convocat mai degrabă să astupe gura cârcotașilor din partid. Aceștia consideră că și-a făcut numărul de dosare penale la care avea dreptul și că ar fi normal să facă un pas înapoi, deși la nivelul de manipulare pe care l-a atins opinia publică, ar putea fi doar o stratagemă care să demonstreze că Liviu Dragnea este indispensabil și inevitabil, ca revoluția fiscală și moartea pasiunilor. Căci congresul are deja finalul previzibil. Șeful Camerei Deputaților nu face niciun secret că și-ar dori ca jumătatea lui politică să fie prim-ministrul Viorica Dăncilă, despre care spune că e o femeie decentă și docilă. Ar îmbina astfel utilul cu plăcutul familiei tradiționale în care femeia este egala bărbatului, dar trebuie să-l respecte și să-i fie loială. Ceea ce a părut la început doar un efort de corectitudine politică făcut de partidul de guvernământ, adică de promovare a femeilor în funcții-cheie, s-a dovedit în timp o simplă maimuțăreală, făcută mai degrabă pentru a induce teme noi și a manipula opinia publică, foarte sensibilă, pe bună dreptate, la diferențele și inechitățile de gen.
Este o sensibilitate colectivă care face ca în România discuțiile sezoniere (odată cu ghioceii și flacoanele de Nina Ricci cu care bărbații își bifează interesul cabotin față de consoartele lor) să graviteze aproape involuntar, ipocrit și ineficient în jurul rolului femeii în societate. Desigur, această discuție capătă, ca și capitalismul dâmbovițean, o culoare locală, femeia fiind distribuită în rolul de stâlp al gospodăriei, mamă eroină, angajată permanent la întreținerea familiei, uter ambulant și unealtă politică, socială sau culturală la dispoziția bărbaților. Nu există nicio politică coerentă de încurajarea familiei în afară de curentul surd și mut al celor care ar vrea ca avortul să fie din nou interzis iar calea către divorț să fie îngreunată. Bărbații nu știu decât să pună vorbe rimate pe felicitări. Dar nu există discursuri mai sexiste decât cele de felicitările de 8 martie în care se amestecă ireprimabilul sentiment de culpabilitate resimțit de bărbați cu speranța ca raportul inegal de forțe și privilegii să fie menținut în continuare.
Ca un făcut, tocmai de acest 8 martie, și el glazurat intensiv cu flori, ciocolate și gablonzuri, prim-ministra Dăncilă a făcut o gafă lingvistică peste care mulți nu mai pot trece, astfel că în loc de felicitări a primit cisterne de comentarii acide și îndemnuri la școlarizare de la distanță. O analfabetă, nu putea răzbi în partid dacă avea IQ cu trei cifre, o slugă credincioasă și încuiată pe care șeful vrea s-o țină aproape, cam așa și cu multe alte vorbe s-au manifestat criticii de serviciu ai primei femei prim-ministru din România. Desigur, în absența performanței, nu ar trebui ca Viorica Dăncilă să fie elogiată oportunist doar pe baza faptului că e femeie. Însă performanțele doamnei Dăncilă nu sunt nici mai bune, nici mai proaste ca ale altor colegi bărbați care s-au perindat de-a lungul timpului la Palatul Victoria. La fel și performanțele colegelor ei din Parlament care sunt cotate cu chicoteli superioare în funcție de dimensiunile cupei de la sutien sau al cantității de botox și silicon injectate în creierul lui Broca. Fac furori niște filmulețe reluate intens chiar în aceste zile dedicate femeii, clipuri în care sunt prezentate parlamentare intrate, ni se sugerează, pe ușa din dos în viața noastră, alese de partid, adică de boșii celulei de bază, pe criterii care nu au legătură cu valorea și pregătirea. Raportat la sutele de parlamentari care nu fac decât să răspundă la senzațiile de foame ale partidului votând cum le dictează conștiința șefilor, numărul acestor tinere este infim însă evocarea lor le dă probabil colegilor bărbați sentimentul confortabil că ei ne servesc interesele mult mai competent. Le dă posibilitatea să reia ideea că locul femeilor este la cratiță și că și-ar face datoria față de țară mult mai eficient dacă ar folosi o mână la legănatul copilului, o alta la învârtitul fierturilor în oale și, în micile pauze, pe amândouă la votatul șefilor și stăpânilor.
Că femeia are un rol central în familie e mai presus de orice îndoială. Mai ales în cadrul violenței familiale. Dacă e să citim în această cheie Raportul procurorului general pe 2017, vom descoperi că mare parte din criminalitatea violentă soldată adesea cu acte extreme (viol, crimă) este cea împotriva femeilor (de cele mai multe ori în familie, ca să fie clar ce înseamnă trăinicia familiei tradiționale) și a copiilor. Sunt frecvente trimiterile în judecată pentru viol, trafic de persoane, agresiuni sexuale împotriva minorilor/ minorelor sau pentru violență în familie iar simpla listă a acestor atrocități pare o călătorie cu ghid profesionist în infernul de zi cu zi al unor relații intersexuale tot mai încâlcite de tabuuri, tradiții, autoritarism machist și nedreptăți economice moștenite. Femeile sunt adesea pedepsite pur și simplu pentru că sunt femei, adică distribuite de natura lucrurilor și năravurile societății în poziții vulnerabile: mame care caută inutil grădinițe pentru copii, sau scutece, sau lapte, un medic pediatru mai bun sau măcar un învățător care să-i educe copii mai bine. Sunt salariate care trebuie să se ocupe de o familie (femeile singure nu sunt bine văzute prin mâzga electorală adunată la baza piramidei sociale), dar și de un serviciu, unde acceptă volens-nolens să fie plătite mai prost de șefi care le hărțuiesc uneori din pricina complexelor sexuale, alteori doar pentru că se plictisesc. Faptul că sunt femei și mame devine subiectul unui șantaj implicit și e sigur că sunt poziții profesionale la care nu pot aspira (decât dacă sunt soțiile, surorile sau verișoarele cui trebuie) chiar dacă nu-și doresc toate să devină motostivuitoare sau turnătoare la oțelărie. Desigur, își pot lua concediile postnatale, dar se pot trezi că postul lor este restructurat sau supraîncărcat cu noi atribuții pe care, cu grija creșelor, a medicilor, a sănătății micuțului tinerele mame nu le-ar poate îndeplini. Nici să se școlarizeze nu au șanse pentru că de mici au atribuții gospodărești care le sunt puse în sarcină chiar de mamele lor, fericite că au cu cine să împartă crucea și jugul îngrijirii familiei. Mai puțin de jumătate dintre femeile din mediu rural termină opt clase. În anul școlar 2015/2016, de pildă, din pricina migrației și a sporului demografic negativ, populația școlară a scăzut cu 16,5% față de cea înregistrată cu zece ani înainte, dar cea mai mare scădere a înregistrat-o populația feminină, mai mică cu peste 17 procente decât cu un deceniu mai înainte. Nu e mai puțin adevărat că în rândul absolvenților de liceu, fetele au rata cea mai mare de promovare a examenului de bacalaureat, indiferent de filieră (teoretică, tehnică sau vocațională). Fetele se plasează, de asemenea, pe primul loc ca educație între tinerii de 20-24 de ani. Ar trebui, nu-i așa? să fie egale cu bărbații, dar mai bine plasate profesional. Lucrurile nu stau așa. Diavolul stă în detaliile universului mic fiscal: diferența salarială dintre remunerația femeilor și cea a bărbaților a scăzut continuu din 2011 până astăzi însă nu pentru că salariile femeilor ar fi crescut constant, ci pentru că au scăzut cele ale bărbaților. Rata de ocupare a persoanelor în vârstă de 20-64 ani a fost de 66,0%, înregistrând valori mai mari pentru persoanele ocupate de sex masculin (74,7%, comparativ cu 57,2% pentru persoanele de sex feminin). Cu alte cuvinte, bărbații, deși statistic vorbind, mai slab pregătiți, și-au găsit mai repede de muncă decât femeile. Statutul profesional și salarial al femeilor este cu totul precar, ele constituind grosul lucrătorilor familiali neremunerați iar cea mai mare discrepanță, spun statisticienii, se înregistrează în rândul patronilor unde se află de aproape trei ori mai puține femei decât bărbați.
Așadar, florile și parfumurile cu care-și amețesc bărbați consoartele sunt doar niște analgezice cu care speră să mai temporizeze războiul între genuri. Însă fumurile cu care-și tămâiază consoartele ar putea avea efecte adverse și perverse: uneori i-ar putea ameți pe ei înșiși, alteori ar putea irita ochii femeilor. Și nu știi niciodată ce poate face un om în lacrimi.
