Linkuri accesibilitate

Sinteza săptămînii politice românești.

„A fost un maraton, mai aveți o sută de metri, nu alergați înapoi. Înainte, tot înainte”, i-a sfătuit prim-vicepreședintele Comisiei Europene, Frans Timmermans, venit într-o vizită-fulger, pe politicienii români. Ar vrea să comunice mai bine cu cei din coaliția guvernamentală, care-l acuză că-și ia informațiilor doar dintr-o sursă, și aceea toxică. „Aţi obţinut atât de multe în ultimii 20 de ani în privinţa independenţei justiţiei şi de la aderarea României, datorită Mecanismului (de Verificare și Control, n.m.). E nevoie ca toţi cei implicaţi să muncească împreună, nu unii împotriva celorlalţi”, spunea el, promițând că va sta la dispoziția președinților celor două Camere parlamentare zi de zi, ca să nu mai poată nimeni invoca neînțelegerea. A fost aplaudat la scenă deschisă și asigurat că nimeni nu vrea să alerge înapoi, toți vor înainte. Tot înainte. Frans Timmermans a plecat încrezător neștiind că mulți cred că tot înainte era mai bine.

Pe de altă parte, dacă tot ne e atât de bine, de ce suntem tot mai puțini? Conform statisticilor oficiale, România ocupă locul al doilea la nivel mondial, după Siria, ca număr de emigranți. În zece ani de Uniune Europeană, adică din 2007 până în 2017, au plecat din țară aproximativ patru milioane de români, circa 17% din populație. Mulți au plecat în speranța că vor substitui viitorul amanentat de politicieni cu unul nou. Așa că au alergat înainte, după sfatul prim-vicepreședintelui Timmermans, că înapoi este infernul. Nu le compensează nimeni lipsa. România are una dintre cele mai mici rate de rezidenți străini din Europa, iar reticența cu care sunt priviți și primiți aceștia dă adevărata măsură a proverbialei ospitalități locale. Pericolul este la orizontul social, spun experții ONU: neavând o evaluare serioasă și sectorială a deficitului forţei de muncă, autoritățile sunt departe de a putea avea „o abordare sistematică a imigraţiei ca forţă de muncă şi tampon pentru îmbătrânirea populaţiei”. Așadar, populația îmbătrânește fără speranțe, iar dacă aleargă o va face tot mai greu pentru că nu o lasă reumatismele și poleiul. Pe de altă parte, puternicii zilei nici nu au nevoie de altceva: pe asemenea votanți poți să-i treci strada de câte ori vrei. Și le poți promite creșterea pensiei minime, că doar nu or să se bucure veșnic de ea!

Vizita prim-vicepreședintelui Comisiei Europene a avut loc, în mod simbolic, în a doua zi de după bilanțul DNA. A fost slujbă de înaltă pomenire, o slujbă despre slujire. Cu toții s-au strâns să mai pună o floare pe care să se ridice statuia marii profetese a anticorupției. S-au strâns cu toți, mai puțin ministrul Justiției care-i vrea dacă nu capul, cel puțin fotoliul, și prim-ministrul Dăncilă căreia i-a interzis șeful. Păcat. A fost o bătaie cu flori și tarte de care s-au bucurat toți anticorupții prezenți. Nimic din mult-hulitul raport prin care ministrul Justiției îi cere demiterea nu a clintit paragrafele pompoaselor discursuri, asemănătoare până la identitate celor de anul trecut și de acum doi ani.

Nu a existat nicio întrebare legată de prezumtivele legături periculoase dintre conducerea DNA și serviciile secrete, nici în legătură cu convențiile încheiate de DNA cu diferite agenții de monitorizare la nivel de stat de unde-și extrage fără mandat informațiile (ar fi 21 de baze de date, iar DNA susține că are sprijinul legii să ne cerceteze fără să știm în portofelul electronic), nici explicații în legătură cu episoade tulburii din biografia profesională a șefei instituției. Ca și în cazul plagiatului doctoral, toate au fost trecute, pare-se, la capitolul bârfe și evacuate rapid din discuție. A fost, în schimb, încurajată și firitisită de colegii din Parchetul General, inclusiv de șeful cel mare, un mare fan care, de atâta admirație, a abandonat simțul critic în favoarea celui estetic. Au lăudat-o și colegii procurori din Consiliul Superior al Magistraturii care au votat unanim împotriva revocării ei (despre doi dintre aceștia se spune chiar că ar avea dosare de cercetare penală în dulapurile DNA, alături de alte schelete abandonate pe-acolo până la momentul oportun).

Iar președintele Iohannis a aruncat și el în contestatarii marii preotese anticorupție cu pietre de pe meterezele justiției spunând cu tonul sec al unui profesor de științe exacte: „Cifrele nu mint. Cifrele sunt reci, obiective.” Cifrele statistice, susține el, dovedesc mai presus de orice că DNA este pe prima linie a luptei anticorupție. Pe de altă parte, avertizează el, „niște inculpați și niște condamnați penal, după ce au fost prinși de instituțiile statului încălcând legea, s-au unit pentru a-i discredita pe cei care i-au prins.” Cam atât despre îndoiala carteziană. Încă nu a luat vreo decizie în privința șefei de la DNA, o va face după ce va primi motivarea deciziei CSM, „dar în condițiile date e clar că suntem departe de o revocare.”

Președintele mai spusese acest lucru la numai câteva minute după ce ministrul Justiției și-a prezentat argumentele pentru concedierea Laurei Kovesi, invocând „lipsa de claritate” a raportului și faptul că evaluarea făcută de președinție diferă de cea a demnitarului guvernamental. Între timp, președinția a înțeles că nu trebuie să fie proactivă pentru a nu fi acuzată de prejudecare. Să așteptăm, să judecăm, deși știm deja ce vom decide, este mesajul președintelui.

Mulți sunt de părere, însă, că președintele ar fi obligat să țină cont de punctul de vedere ministerial, ba chiar să și-l asume pentru că rolul său în revocarea procurorilor este mai degrabă ornamental. Curtea Constituțională a publicat în mod oportun și chiar la momentul potrivit o soluție care schimbă cumva percepția articolelor referitoare la atribuțiile președintelui României în numirea și revocarea judecătorilor și procurorilor așa cum sunt prevăzute în Legea 303/2004. Din textul deciziei rezultă că nu ar fi nicio pagubă dacă s-ar renunța la atribuțiile de numire/revocare ale președintelui întrucât ar crește în felul acesta influența Consiliului Superior al Magistraturii. „Prin urmare, Curtea constată că 'refuzul' Președintelui României nu avea și nu putea avea caracter definitiv, fiind mai degrabă expresia unei consultări între autorități, astfel încât eliminarea sa nu aduce atingere atribuțiilor Președintelui,” susțin judecătorii Curții adăugând că „revine Consiliului Superior al Magistraturii competența decizională de a-și retrage eventual propunerea de numire, fără ca Președintele să poată respinge propunerea de numire astfel înaintată.” Desigur, aceste precizări nu schimbă nimic, de vreme ce CSM s-a pronunțat deja asupra revocării procuroarei șefe DNA, așadar, rolul președintelui este doar să dea un ultim retuș democratic respingerii definitive a raportului lui Tudorel Toader.

Mandatul Laurei Kövesi se încheie anul viitor și ea e decisă să răzbească până acolo. Ne promite victorii multe și se anunță un întreg spectacol de lumini și umbre. Poate și pentru că anul viitor este un an electoral în care președintele Iohannis își joacă fotoliul și coroana? Cum necum economia continuă să crească, la fel și salariile din educație și sănătate, înțepenite multă vreme în peltelele electorale. Punctul de pensie a fost și el recalibrat. PSD și-a amplasat deja capcanele în bazinul electoral. Lupta de anul viitor se dă nu în cabina de vot, ci în sala de audiere și trierea candidaților pentru europarlamentare o va face și Direcția Anticorupție.

Dar nici parlamentarii cu viziune politică nu stau cu mâinile în sân. În Parlament, proiectul care dezincriminează faptele de corupție în folosul altuia este dezbătut în comisia juridică din Senat. Pe scurt, dacă ar fi adoptat, atunci intermediarii ar scăpa basma curată, pentru că au fost sufletiști și și-au pus pielea în saramură pentru șefi, nu în interes personal. E și un fel de a-i scăpa de corvoada de a scrie nenumărate denunțuri ca să-și ușureze dosarele. Beneficiarii vor putea sta liniștiți întrucât cei care dau cu mătura după ei nu mai sunt în pericol, legea îi protejează. Este posibil ca proiectul (inițiat pare-se de deputatul PSD Cristian Rădulescu, cunoscut de protestatari pentru că le-a spus că știe să folosească mitraliera) să fie adoptat tacit și să ajungă în Cameră unde, după cum decurg lucrurile, va fi adoptat cu vot deschis și șampanie că e plin partidul de intermediari.

Astfel că anunțul făcut pe căi oculte că contractul Bechtel pentru care guvernul Năstase și-a asumat răspunderea printr-o ordonanță de urgență ar fi prejudiciat România de mai bine de o jumătate de miliard de dolari nu poate fi decât un imbold către adoptarea de urgență a proiectului care-i exonorează de culpă pe intermediari. La urma urmei, dacă nu a știu nimeni de dispariția acestor bani până acum înseamnă că nu le-a simțit lipsa așa că de ce i-ar mai căuta? Și, cu certitudine, faptele s-au prescris, așadar nu mai trebuie să se zbată nimeni să scoată banii de unde nu sunt: adică din conturile Companiei de Drumuri. Desigur, dacă DNA și-ar fi propus să facă nu investigații în legătură cu termopanele familiei Năstase și cu un Trofeu al Calității care nu s-a mai dat, ci cu rolul pe care l-au avut prim-ministrul de atunci și familia sa de dăunători politici în risipirea acestor bani prin conturi fără număr fără număr poate că alta era structura clasei politice de acum. Dacă DNA nu ar fi întocmit rechizitorii neprofesioniste, incomplete sau mult întârziate, mulți dintre cei care au băgat mâinile până la coate în borcanele cu miere ale finanțelor ar fi deja pensionari ai pușcăriilor întregind acolo celula de partid. Probabil că și prejudiciile de miliarde de euro ar fi fost recuperate în totalitate. Există informații că atât privatizările, cât și retrocedările sunt capodopere de infracționalitate, un ghem de interese oculte, șperțuri, trafic de influență și licitații trucate însă nici Parchetul General și nici DNA nu s-au sesizat în timp util astfel că de acum încolo doar istoricii vor mai afla ceva despre cum și-au risipit românii tezaurul, fără să mai fie nevoie să-l exporte. Și poate că tot istoricii vor afla și în ce ostrov al piraților a dus flota României fostul cârmaci suprem.

Însă impunitatea de care s-au bucurat tunurile mari ale guvernărilor trecute, lăsate să se consume sub privirile semiadormite (sau poate bine orientate politic) ale anticorupției face ca și azi să se repete parcă la indigo situații, scheme și stratageme financiare de dinainte, când se cheltuiau mai mulți bani pe evaluări, prognoze, organizări de licitații și studii de eficiență decât pe investirea eficientă a banilor. De aceea nu prea mai sperie pe nimeni bilanțurile festiviste ale Direcției Anticorupție: sunt doar mai grăbiți să schimbe legislația pentru ca activitatea anticorupției să nu mai aibă obiect, ci doar retorică. Și nici nu suntem departe de acel moment. Lucrurile merg „înainte, tot înainte” atât de repede că timpul s-a curbat, în plin paradox relativist. Deseori, în miezul unui ev aprins, oamenii obișnuiți sunt aruncați ca niște surcele în foc, să aibă ceilalți cu ce se încălzi.

XS
SM
MD
LG