Linkuri accesibilitate

Un Partid Social-Democrat mult slăbit (România liberă)


„România şi-a creat un profil internaţional bidimensional, puternic proamerican şi proeuropean ȋn acelaşi timp‚ (Vaelntin Naumescu/contributors.ro)

Un tablou detaliat al ședinței Parlamentului de la București, în care a fost adoptată moțiunea de cenzură introdusă de PSD împotriva guvernului dominat de PSD, afișează pe pagina electronică revista 22. Sunt reproduse unele dintre declarațiile făcute în cadrul dezbaterilor. De pildă, premierul demis azi, Sorin Grindeanu, a susținut că a refuzat să demisioneze deși social-democrații i-au retras sprijinul politic pentru ca PSD să nu ajungă din nou „la mâna președintelui Klaus Iohannis”. Ei, iată că a ajuns.

Silviu Sergiu, de la România liberă, crede că va fi dificil pentru liderul PSD, Liviu Dragnea, să propună un nou premier pe care Klaus Iohannis să-l și accepte. Dragnea o să vrea din nou un om al lui, un executant, or problema cu oamenii lui, scrie jurnalistul, este că sunt „sub-profesionalizați”. Din ei a fost format cabinetul Grindeanu, or șeful statului nu va accepta probabil decât un premier „cu care să nu se facă de râs”.

În același cotidian, Petre Bădică îl vede pe Klaus Iohannis drept „marele câștigător al votului de la moțiunea de cenzură”. Are în față un Partid Social-Democrat mult slăbit, în timp ce, dacă moțiunea era respinsă și Gindeanu rămânea la Palatul Victoria, ar fi avut în postul de premier un lider în ascensiune, în spatele căruia PSD s-ar fi putut regrupa în altă stare de spirit.

Pe site-ul republica.ro, Alex Livadaru încearcă să distingă ce va fi învățat fiecare dintre actorii implicați în această criză politică după deznodământ. PSD și Liviu Dragnea - probabil nimic. Clasa politică, în genere, o fi înțeles, poate, ce precedent grav s-a creat: un premier care refuză să plece din clădirea Guvernului, deși i s-a retras sprijinul politic. Lecția însușită de partide ar însemna să ia act că e nevoie de mai multă transparență în asemenea situații. Dar cele mai multe șanse să fi ieșit clarificat după această criză le are, în opinia lui Livadaru, președintele Klaus Iohannis, care cu siguranță a înțeles că „dușmanul numărul 1 al PSD este însuși PSD”.

În timp ce la București politicienii au dat un spectacol rar de „mizerie şi micime a partidelor şi vieţii politice”, Valentin Naumescu apreciază într-un articol apărut pe contributors.ro că „România a realizat ceva remarcabil ȋn politica externă, ȋntr-un interval de două săptămâni: şi-a creat un profil internaţional bidimensional, puternic proamerican şi proeuropean ȋn acelaşi timp, cum puţine ţări de dimensiuni semnificative din UE mai au ȋn acest moment”. Este vorba de cele două vizite întreprinse de președintele Klaus Iohannis în Statele Unite, săptămâna trecută, și, în această săptămână, la Berlin. Urmează o vizită oficială în Franța. Naumescu explică unele nuanțe din declarațiile care au însoțit prezența la Berlin a lui Iohannis. La conferința de presă comună cu cancelarul Germaniei, Angela Merkel, s-a exprimat mai degrabă rezervat pe chestiunea colaborării între Uniunea Europeană și NATO, spre deosebire de Iohannis. În același timp însă, potrivit declarațiilor acestuia din urmă, în cadrul discuțiilor private purtate cu Angela Merkel, ambii lideri au căzut de acord că buna relație cu NATO se impune de la sine. De fapt, explică Naumescu, Merkel a fost precaută în discursul public, pentru că se află în campanie electorală, cu șanse să obțină cel de-al patrulea mandat de cancelar, iar germanii sunt, în proporție destul de mare, reticenți față de colaborarea cu Statele Unite, mai ales după alegerea la Casa Albă a lui Donald Trump.

XS
SM
MD
LG