Linkuri accesibilitate

„Nu suntem încă pregătiți, ne lipsește un Helmut Kohl, ne prisosește un Liviu Dragnea” (Victor Pițigoi/ziare.com)


Romania, Romanian newspapers

Avantajele și dezavantajele Unirii din perspectiva ambelor țări (Cristian Hrițuc/stiripesurse.ro).

Cum era de așteptat, se comentează mult pe marginea ședinței solemne de ieri a Parlamentului de la București. Victor Pițigoi, de la ziare.com, observă că politicienilor români le-a venit tocmai bine să-și tragă spuza pe turta lor, fiecare, cu tema Unirii. Președintele Senatului ar fi inventat câteva fraze zogmotoase, curat „bla-bla-bla”; doamna premier s-a menținut în generalități prudente; dar cele mai groase tușe le-a afișat discursul președintelui Camerei Deputaților, și lider al Partidului Social-Democrat, Liviu Dragnea. El a spus neted, îndreptându-și „șira spinării țeapănă”,Eu vreau sa ne unim cu Moldova". „Ei, bravos! Și daca vrea dl Dragnea, ce?”, reacționează jurnalistul, care crede că Dragnea habar nu are de istorie, altfel ar ști că Unirea de la 1918 nu s-a făcut „pentru ca a vrut cineva din capitala (României), aflată în acele zile de restriște la Iași, ci pentru că necesitatea ei a stabilit-o Sfatul Țării, un fel de Parlament din Chișinău, care hotăra soarta Basarabiei, în condițiile când cuplau și autoritățile române”. Mai mult: acest „vreau” al lui Liviu Dragnea e chiar periculos, nefiind rezultatul unei analize atente, ci, cumva, expresia unei toane ca de copil. Unirea pune multe probleme pentru ambele țări, dar nu de asta e vorba, ci pur și simplu de un minus major și de un plus apăsător. Victor Pițigoi: „Pur și simplu, nu suntem încă pregătiți. Pe de o parte, ne lipsește un Helmut Kohl, iar pe de altă parte, ne prisosește un Liviu Dragnea”.

Mircea Morariu, blogurile Adevărul, îl critică în treacăt pe președintele Klaus Iohannis că nu a fost prezent la ședința solemnă fără să se fi dat o explicație clară. Și cam leagă asta de firavul răspuns al autorităților de la București față de aspirațiile celor de peste Prut. Morariu reamintește că idealul reunificării nu e ceva postcomunist. S-au făcut „gesturi riscante” și înainte: „arborarea în 1960 la Bălți, pe coșul unei fabrici, a Tricolorului românesc, procesul din 1965 al studentului Mihai Moroșan acuzat de nationalism, cele două procese din 1971 în care au fost condamnați studenții Odobescu și Lila Neagu”. Imediat după căderea regimului Ceaușescu, România a risipit o șansă favorabilă Unirii. „O atare șansă pare să se reînnoade astăzi. E nevoie însă de o clasă politică responsabilă, de o nouă generație a Unirii autentic dedicate ideii de Românie modernă și democratică”, și care nu există încă.

Cristian Hrițuc semnează o analiză pe stiripesurse.ro asupra avantajelor și dezavantajelor Unirii din perspectiva ambelor țări. România ar câștiga ca suprafață și demografic, ceea ce ar putea eventual compensa deficitul de forță de muncă și anumiți indici economici. Ar urma să importe însă și un nivel de acceptare a fentării statului (mai pe românește, de corupție) superior celui din România. Sunt apoi, desigur, problemele regiunilor separatiste, Transnistria și Găgăuzia; problema minorităților; și ar trebui studiate soluțiile pentru depășirea ulterioară a marilor decalaje de dezvoltare. În România, pare să fie consens politic tacit pe tema Unirii. În Moldova, deloc. Crește susținerea pentru Unire, nu cresc și partidele unioniste. Și totuși, Unirea se va face la un moment dat, scrie Hrițuc, atunci când generațiile tinere, neatinse de comunism și mult mai puțin manipulabile, o vor dori cu adevărat.

Opinia dvs.

Arată comentarii

Aplicația pentru mobil/tabletă

XS
SM
MD
LG