Linkuri accesibilitate

Primarii Moldovei și mișcarea unionistă (Adevărul)


„A doua mare rușine istorică pentru Justiția Română din decembrie `89 încoace, după judecarea Ceaușeștilor” (Cristian Tudor Popescu/republica.ro).

Vizita la Chișinău a premierului României Viorica Dăncilă echivalează cu inițiativa de a exporta acolo „sarmale”. O formulă preluată de la Andrei Pleșu de Răzvan Voncu, într-un articol publicat pe blogurile Adevărul pentru a spune că a fost o mișcare inutilă. Ba chiar ridicolă în actualul context geopolitic ce definește relațiile româno-moldovene. În esență, opinia comentatorului este că nu de promisiuni sforăitor-călduțe are nevoie acum Republica Moldova, ci de o politică prin care să se ajungă la straturile profunde ale populației unde, crede Voncu, mulți dintre cei peste 40 de ani nutresc într-o măsură sau alta nostalgia „tătucului” de tip – măcar - Vladimir Putin. Oamenii ar vrea de fapt înapoi „pacea”, „ordinea” şi „prosperitatea” din epoca sovietică. Pe fondul acestei frustrări s-ar întreține anti-românismul și anti-occidentalismul. „România ar fi trebuit să încerce, pe de-o parte, să se adreseze în primul rând acelor segmente ale populaţiei basarabene care nu au fost supuse mancurtizării în perioada sovietică, adică tinerii, iar pe de alta, să proiecteze în Republica Moldova, prin oamenii care o reprezintă, o imagine la antipodul celei a lui Vladimir Putin. Or, noi, astăzi, mergem peste Prut cu două reprezentări. Una, neoficială, declarat unionistă, al cărei purtător de drapel este acest mini-Putin ratat, pe nume Traian Băsescu. Cealaltă este un şir indistinct de păpuşi de bâlci, mânuite fără mare talent de Liviu Dragnea, şi a cărei cea mai recentă înfăţişare este dna Viorica Vasilica Dăncilă”.

Reporterii ziarului Adevărul au stat de vorbă cu câțiva dintre peste 50 de primari care au semnăturile consilierilor locali pentru unirea Republicii Moldova cu România. Argumentele celor mai mulți se referă la realizările României de când este în Uniunea Europenă și la avantajele pe care le-ar împărtăși cu basarabenii în cazul unirii: fonduri europene, călătorii libere peste hotare. Cineva spune chiar: „La urma urmei, şi în Biblie scrie că frate la frate trage”. Mulți sunt conștienți că e vorba de o decizie cu valoare simbolică, fără perspectiva unei concretizări pe termen scurt. Pare mai greu cu sătenii. La birtul din Meleșeni s-au găsit și din cei cu „dorinţa de a pune mâna pe un automat, să-i împuşte pe toţi” (unioniștii). Adevărul nu a ratat nici întâlnirea cu vărul președintelui Igor Dodon, Vladimir Dodon, în Sadova, comuna natală a șefului statului. A semnat pentru unire, pentru că, reproduce cotidianul românesc, „preşedintele ca preşedintele. Fie şi rudă, fie şi tată, mie să vină de la cimitir, direcţia mea a fost în Europa, ştiu ce înseamnă justiţia, ştiu ce înseamnă viaţa“.

Declarații recente ale lui Igor Dodon sunt reproduse de ziare.com. E vorba de un interviu acordat pentru o televiziune germană, în care președintele moldovean se declară încrezător în sprijinul Berlinului pentru rezolvarea problemei transnistrene.

Comentarii legate de propunerea ministrului de justiție român Tudorel Toader de revocare a procurorului șef anticorupție Laura Codruța Kovesi. Cristian Tudor Popescu o consideră, într-un text publicat pe republica.ro, „a doua mare rușine istorică pentru Justiția Română din decembrie `89 încoace, după judecarea Ceaușeștilor”. Fiindcă, spune jurnalistul, „Ar fi fost mai drept ca Nicolae și Elena să fie împușcați sec într-o curte dosnică, decât să li se însăileze un proces turbo, cu sentința la plic și fără drept de apel, în care apărătorul zbiera la ei mai tare decât acuzarea”.

Aplicația pentru mobil/tabletă

XS
SM
MD
LG