Linkuri accesibilitate

„PSD a avansat niște promisiuni electorale cu totul și cu totul fanteziste” (Ioana Ene-Dolgiu/ziare.com)


Discursul televizat de la Soci al președintelui rus Vladimir Putin (Cristian Unteanu/Adevărul).

Discursul televizat de la Soci al președintelui rus Vladimir Putin e comentat de Cristian Unteanu în Adevărul. Jurnalistul se oprește la subiectul Catalonia și îl tratează sub eventualitatea că ar putea deveni model pentru alte mișcări secesioniste. Putin ar fi lansat de fapt „un avertisment asupra a ceea ce ar mai putea să se întâmple”. În cazul Crimeii, efectele ruperii de Ucraina au fost greu de sesizat. Populația trăia deja în sărăcie și a „decis” să se atașeze sărăciei din Rusia. Poate mai mult să fi pierdut tătarii, care, după anexare, sunt supuși și unor persecuții politice. În schimb, Brexit-ul arată deja Europei, oarecum simultan cu Catalonia, care sunt consecințele ruperii de Uniune. În Marea Britanie, „pleacă pe capete companii şi perspectivele economice sunt mereu în descreştere, ţara însăşi fiind ameninţată de o posibilă disoluţie în cazul în care Scoţia va dori să iasă din Regatul Unit, fapt probabil şi relativ uşor de anticipat”. În Catalonia, unde rețelele sociale îndeamnă la formarea unor „unităţi civile de apărători ai referendumului“ și la retragerea în cash a cât mai mulți bani din bănci (cu consecința previzibilă a prăbușirii lor), „în doar două săptămâni, peste 750 de companii au plecat (...), numărul turiştilor a scăzut cu 50%, iar pierderile economice sunt cifrate la 15 miliarde euro”.

Comentatorul de la secțiunea bloguri a cotidianului Adevărul găsește că sunt similitudini între cele spuse de Putin la Soci și o declarație recentă a unui lider local al Uniunii Democrate a Maghiarilor din România: da, e bine că, în sfârșit, în România se poate face diferența dintre autonomie și independență (catalanii au autonomie, dar vor independență, în timp ce maghiarii din România vor doar autonomie), dar a adaugat: „Niciodată nu duce la nimic bun dacă un centru (...) spune nu şi nu la orice ceri tu. (...) Aşa e şi cu copilul care cere şi nu i se dă, la un moment dat fuge de acasă“.

În Ziarul financiar, Bogdan Cojocaru prezintă mizele reuniunii Consiliului European de la Bruxelles, unde, spune el, sunt de remarcat efor­tu­rile forurilor europene de a consolida punţile către Europa de Est. Exact în ajunul reuniunii, președintele Comisiei Jean Claude-Juncker s-a întâlnit pentru prima oară separat cu liderii statelor din grupul V4.

La București, analiștii continuă să fie îngrijorați de guvernarea PSD-ALDE. Ioana Ene-Dogioiu scrie pe site-ul ziare.com: „PSD a avansat niște promisiuni electorale cu totul și cu totul fanteziste, pentru a căpăta un scor care să-i permita să faca zob Justiția, iar acum trebuie să-și pună în practică șarlatania (...) Ori admite că a mințit (...), ori o ține înainte și distruge economia cu totul”. Ministrul de finanțe tocmai a anunțat o nouă taxă de solidaritate, în sarcina angajatorului: 2% din fiecare salariu plătit. Anunțul a venit când companiile private și-au făcut deja bugetele pe anul viitor și trebuie s-o ia de la capăt, fără să știe măcar în detaliu ce li se cere. S-au mai promis: scutirea de impozit a medicilor pentru salariile sub 2000 de lei, eliminarea impozitului pe dividende și recalcularea pensiilor. Toate au fost anulate.

Aplicația pentru mobil/tabletă

XS
SM
MD
LG