Linkuri accesibilitate

Liderii arcului de guvernământ vor să trimită propunerea la Curtea Constituțională înainte de consultarea populară, pentru a fi siguri că referendumul va fi validat.


Pe fondul schimbărilor legislative din zona justiției și a problemelor economice pe care le are guvernul pentru a-și respecta promisiunile de mărire a salariilor și pensiilor, principalul partid aflat la putere în România încearcă să mute atenția publică spre cel mai controversat subiect din ultimii ani. Modificarea Constituției pentru schimbarea definiției familiei riscă astfel să dividă și mai mult societatea românească.

Toate partidele parlamentare, cu excepția Uniunii Salvați România, unde lucrurile sunt împărțite, vor să îngrădească pentru viitor căsătoriile între persoanele de același sex. De aceea noua definiție pe care aceștia o vor introdusă în Constituție urmează să bată în cuie faptul că familia poate fi întemeiată doar de o femeie și un bărbat, deși în Codul Civil există deja prevederi extinse în acest sens (art. 258-259).

Ludovic Orban, șeful PNL, partid aflat în opoziție, a declarat astăzi că este un susţinător al familiei tradiţionale” și un om credincios”. Acesta e răspunsul dat de șeful Opoziției, liderul Partidului Social Democrat, Liviu Dragnea, care a anunțat la sfârșitul săptămânii trecute că la nivelul parlamentului și guvernului a fost luată decizia organizării referendumului pentru modificarea Constituției în această toamnă.

Este o decizie politică”, a subiliniat președintele principalului partid de guvernare, iar astăzi pentru a grăbi lucrurile, au fost adoptate la Camerea Deputaților în comisia de specialitate mai multe modificări la ultima formă a Legii referendumului, finalizată în iunile la Senat. Una dintre modificările importante este aceea ca inițiativele cetățenești trecute prin parlament să fie trimise înainte de referendum spre avizare la Curtea Constituțională.

Părinții Constiuției au avut o viziune mai modernă asupra legii fundamentale în 1991 când au scris-o decât au astăzi politicienii români.

Mai multe organizații neguvernamentale reunite sub titulatura de Coaliția pentru Familie” au strâns anul trecut peste 3 milioane de semnături pentru această propunere de revizuire a constituției prin care articolul 48 (Al.1) din Constituția României care prevede că familia se întemeiază pe căsătoria liber consimţită între soţi" să fie modificat în așa fel încât să rezulte că familia se întemeiază pe căsătoria liber consimţită între un bărbat şi o femeie”.

Liderii arcului de guvernământ vor să trimită propunerea la Curtea Constituțională înainte de consultarea populară, pentru a fi siguri că referendumul va fi validat. Oricum până la răspunsul Curții, va fi pus sub lupă acest subiect care este mult mai popular decât modificările legilor justiției și care ar putea ascunde marea contradicție a executivului care deși se află într-un an de creștere economică peste așteptări, vrea să mărească taxele pentru mediul privat pentru a aduce bani la buget, de unde ar urma să fie plătite salariile mărite ale angajaților la stat.

Nu e clar însă dacă drepturile omului, așa cum sunt definite de Uniunea Europeană în Carta Fundamentală a Drepturilor, pot fi supuse unui referendum. Chiar și la capitolul Limitele revizurii” din actuala Constituție se precizează la Art. 152 (Al.2) că nici o revizuire nu poate fi făcută dacă are ca rezultat suprimarea drepturilor şi a libertăţilor fundamentale ale cetăţenilor sau a garanţiilor acestora”.

Și tot în actuala Constituție se precizează că (Art. 16, Al.1) că cetăţenii sunt egali în faţa legii şi a autorităţilor publice, fără privilegii şi fără discriminări”. Părinții Constiuției au avut o viziune mai modernă asupra legii fundamentale în 1991 când au scris-o decât au astăzi politicienii români. Șeful Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării, Csaba Asztalos, a ajuns într-o analiză pe tema schimbării Constituției la concluzia că limitarea constituțională a dreptului la căsătorie doar pentru cupluri de sex diferit generează obligația pozitivă a statului de a reglementa prin lege organică instituția parteneriatului civil, prin care se oferă recunoaștere și protecție juridică și cuplurilor de același sex”.

XS
SM
MD
LG