Linkuri accesibilitate

România. Pensionarii și „găurile negre” din pensii


Imagine de arhivă.
Imagine de arhivă.

Guvernul nu mai are resurse pentru mărirea pensiilor nici anul acesta, nici anul viitor.

Liderii coaliției de guvernământ nu mai sunt siguri că vor crește pensiile, așa cum au promis în campania electorală de anul trecut. Deocamdată au amânat pentru anul viitor orice decizie.

„Creșterea punctului de pensie, așa cum scrie în programul de guvernare nu este în vigoare”, a declarat senin liderul PSD Liviu Dragnea, explicând că amânarea are loc fiindcă nimeni nu se aștepta la „dimensiunea grozăviei” descoprită în sistemul de pensii din România odată cu schimbarea guvernării.

Firește că lucrurile nu sunt noi - experții au anunțat încă din perioada crizei economice din 2010-2012 că falimentul fondului de pensii se va produce în 10-15 ani, din cauză că în viitor numărul pensionarilor va crește, iar cel al contributorilor va scădea.

Pensiile sunt plătite din fondul alimentat de salariații care-și plătesc taxele și impozitele.

Proporția e deocamdată acceptabilă, fiindcă la 100 de români adulți le revin 25 de personane care au depășit 65 de ani.

Numărul celor ajunși la vârsta pensionării se va dubla însă până în 2050, în vreme ce suma adulților în putere se va înjumătăți.

Problema e că încă de acum lucrurile nu merg prea bine, iar din declarațiile făcute de liderii puterii rezultă că guvernul nu mai are de fapt resurse pentru mărirea pensiilor nici anul acesta și nici anul viitor.

„Este nevoie de o perioadă lungă de recalculare a pensiilor și e vorba de cîteva milioane de dosare” a pretextat președintele PSD.

„Legea este extrem de complicată, de stufoasă şi măsurile care trebuie avute în vedere sunt de o amplitudine fără precedent”, a adăugat și Călin Popescu Tăriceanu, liderul ALDE.

Noua lege a pensiilor se va adopta anul viitor și se va aplica din 2019, a explicat șeful PSD.

Socoteala e simplă, electoratul social-democraților - bazat în mare măsură pe nevoiași, dependenți de ajutoarele sociale și pe pensionari, cărora PSD le-a promis măriri de venituri anul trecut, va primi aceste beneficii din 2019 încolo, pentru a vota în continuare cu social-democrații.

În prima parte a acestui an pensiile au crescut cu peste 15%, dar și prețurile s-au mărit cu circa 20 de procente, de unde ar rezulta că pensionarul n-a simțit mare lucru în buzunar.

Potrivit proiectului de lege, pensiile ar fi trebuit să fie anul viitor cu cel puțin 40% mai mari, dar dacă și lefurile ar continua să crească, în conformitate cu programul de guvernare, atunci pensiile ar urmat să crească și mai mult, fiindcă punctual de pensie este corelat prin lege de salariul mediu brut pe țară.

Promisiunile acestea au dus însă la o dezordine bugetară și fiscală greu de descâlcit. Pentru a face față diferitelor creșteri de venituri, executivul a fost mereu presat să ia măsuri compensatorii pentru a face față cheltuielilor bugetare.
Potrivit experților internaționali, e posibil ca deficitul fondului de pensii pe anul acesta să ajungă la 6,2 miliarde de euro față de 4,6 miliarde de euro cât a fost în 2016.

Guvernul român nu are însă soluția pentru a completa aceste veritabile găuri negre aflate în continua expansiune.

Politigraf

XS
SM
MD
LG