Linkuri accesibilitate

România. Poate fi răsturnat guvernul Dăncilă-Dragnea? (VIDEO)


Viorica Dăncilă și Liviu Dragnea la mitingul de protest împotriva „abuzurilor”, București, 9 iunie 2018.

Războiul e în toi: cade guvernul sau cade președintele?

Șeful Partidului Social Democrat Liviu Dragnea a afirmat luni că nu exclude posibilitatea suspendării președintelui Klaus Iohannis. Motivul liderului PSD este că președintele ar fi întîrziat „neconstituțional de mult” să pună în aplicare decizia Curții Constituționale de revocare a procuroarei șefe anticorupție Codruța Kovesi.

Klaus Iohannis nu are însă un termen până la care să pună în aplicare decizia judecătorilor constituționali luată la sfârșitul lunii mai. „Nu-i dau eu răgaz”, a spus Dragnea, adăugând că Iohannis „a întârziat foarte mult”.

Fruntașul social-democrat este în pierdere de influență după ce săptămâna trecută Înalta Curte l-a condamnat în primă instanță la trei ani și șase luni de închisoare cu executare pentru instigare la abuz în serviciu în dosarul angajărilor fictive din perioada când era președintele Consiliului Județean Teleorman.

După întâlnirea reprezentanților coaliției de guvernare de luni, Liviu Dragnea a dat asigurări că nu va modifica legislația penală prin ordonanță de urgență, așa cum sugerase zilele trecute.

Liderul PSD a explicat că e nevoie de „grăbirea” procedurilor parlamentare și a anunțat o sesiune extraordinară pentru aprobarea modificărilor la Codurile Penal și de Procedură Penală.

Dragnea a recunoscut că sunt între 16 și 18 variante de modificare a definiției abuzului în serviciu și că PSD își va asuma una dintre ele. O astfel de modificare ar putea să-l salveze în apel de la o condamnare cu închisoare.

De altfel, în argumentația moțiunii de cenzură care se citește luni în plenul Parlamentului din România cele trei partide de opoziție semnatare PNL, Uniunea Salvați România și Partiul Mișcarea Populară argumentează că cer demisia prim-ministrei Viorica Dăncilă pentru că „nu are curajul și puterea de a se opune deciziilor arbitrare ale șefului de partid”.

Moțiunea de cenzură se intitulează „Demiterea Guvernului Dragnea-Dăncilă, o urgenţă naţională!” Din punct de vedere aritmetic, Opoziția nu poate dărâma guvernul, dar practic totul depinde de succesul negocierilor pe care le poartă liberalii cu Uniunea Democratică a Maghiarilor din România, care până acum a susținut guvernul și cu ceilalți 17 deputați care formează grupul minorităților și care în mod tradițional votează cu puterea, oricare ar fi ea.

Mai există și 15 parlamentari neafiliați, în special dizidenți din PSD, strânși sub umbrela fostului premier social-democrat Victor Ponta. În plus, Opoziția încearcă să-i atragă de partea sa și pe nemulțumiții din PSD, care „nu mai suportă dictatura lui Liviu Dragnea”.

Votul decisiv va avea loc peste două zile, pe fondul manifestațiilor de stradă antiguvernamentale și al nervozității lui Liviu Dragnea, care a lansat mai multe atacuri împotriva directorului Serviciului Român de Informații și care între timp îl amenință și pe Klaus Iohannis cu suspendarea.

Totul sugerează disperarea liderului PSD, mai ales că liberalii au început să strângă semnături și pentru demiterea lui Liviu Dragnea din fruntea Camerei Deputaților.

Războiul e în toi: cade guvernul sau cade președintele?

Opinia dvs.

Arată comentarii

XS
SM
MD
LG