Linkuri accesibilitate

România: Minciuni din dragoste


Andreea Moldovan și Vlad Voiculescu, 16 aprilie 2021
Andreea Moldovan și Vlad Voiculescu, 16 aprilie 2021

„Criminalo! Criminalo!” așa a fost întâmpinată la ieșirea din minister, doctorița Moldovan, abia demisionată. S-ar fi zis că nimeni de pe planetă nu s-a simțit mai în largul lui după demisiile de la Sănătate decât cârdul de contestatari din stradă. Ei reprezintă un conglomerat a ceea ce e mai lubric și sordid în lumea influencerilor. Steagul sub care protestează nu are blazonul vreunei familii de mafioți politici, este un steag cenușiu. Sau cafeniu, după preferințe! Sunt protestatari de profesie care, sub pretextul luptei pentru libertăți civile (în principiu, justificată de o guvernare incoerentă și fără legitimitate statistică, ci doar electorală), sabotează, boicotează și terorizează autoritățile sub privirile când complice, când patern-înțelegătoare ale jandarmilor și poliției.

Unii spun că această caricatură de libertăți democratice este ceea ce culegem după ani în care înjurătura a fost tolerată și cultivată de intelectuali și politicieni reprezentativi pentru că așa e în „jocurile de putere”: înjurătura este scandaloasă doar când te vizează pe tine. Tu, în schimb, o poți folosi ca bombă murdară. S-a scandat ani în șir sub lozinci de care s-ar rușina un plutonier major și pentru care ar fi amendat orice cetățean mediu și neparticipant la un protest pașnic, democratic. Dar și mai curios (sau poate mai grăitor pentru nevrozele care ne unesc) este faptul că nu cine știe ce vorbe înțelepte, citate celebre sau viziuni filosofice au coagulat scena publică ci înjurăturile (arhetipale și matriciale, ar spune antropologii) au devenit acum rutină și au intrat în cele mai serioase discursuri și în cea mai solidă sintaxă.

Desigur, doctorița Moldova nu este fără păcate (aici CV-ul ei). Unul, capital și originar: acela că este femeie într-o lume a bărbaților. Din fericire, s-a format profesional și a cunoscut primele succese în lumea liberă și neutră a nației helvete. Din nefericire, a revenit în România paternalistă pentru a pune lucrurile pe picioare. Nu e primul român căruia aceste vise îi cad pe picioare. Apoi, a făcut mai multe alegeri pornind de la principii greșite: s-a încrezut în niște politicieni care au chemat-o în guvern, a fost suficient de naivă să considere că profesionalismul îi dă dreptul să gândească cu capul ei, să creadă că părerea ei contează și, monumental, să ia decizii fără să le trimită mai departe pe linie ierarhică.

Însă Andreea Moldovan are o boală profesională tipică profesioniștilor împătimiți cărora, dacă le dai un ciocan, toate din jur li se par cuie. Ea lasă impresia că cea mai bună dintre lumile posibile este cea în pandemie. Este motivul pentru care a devenit la un moment dat epitomul, mema perfectă, simbolul absolut al spaimei virale ca doctrină de stat. Deh! doctor de profesie, înțelegea să transforme țara într-un spital unde trebuie totul trebuie sterilizat, chiar și relațiile umane. În această calitate, venea la pupitrul conferințelor de presă ca la microfonul emisiunii „Sfatul medicului” recomandând fie reintrarea în carantină generală, fie gadgeturi electronice pentru avertizarea proximității celor care au făcut sau nu vaccin, fie însemne vizibile pentru ca vaccinații să se poată feri de nevaccinați. Mai mult, se pare că a dat parola serverului care conținea informații să le spunem „speciale” unui coleg care a făcut o statistică neautorizată a bolii, stârnit furia prim-ministrului și vigilența Corpului de control. Ultima boroboață a fost publicarea în Monitorul Oficial a unei hotărâri care nu a trecut prin guvern. Tema hotărârii, schimbarea procedurilor de carantinare, este delicată și nimeni nu vrea să-și asume răspunderea pentru înăsprirea restricțiilor pentru că e calea sigură către nepopularitate și înjurături publice. Așadar, doamna Moldovan este o femeie instruită, un medic se pare bun, un manager de spital premiat, dar nu este neapărat făcută să dețină o funcție publică la nivel de stat și, cu certitudine, este incapabilă să relaționeze cu o gașcă de politruci. Desigur, ca să arate că școala de partid nu le-a distrus total și irevocabil cei șapte ani de-acasă, băieții ăia de la guvern și Cotroceni ar fi putut s-o petreacă la plecare cu o floare, cum au făcut-o niște brașoveni (poate membri PLUS, dar chiar și-așa) la spitalul pe care îl conducea înainte să devină demnitar. Înainte să-i semneze concedierea, drept prețuire pentru România educată în străinătate, președintele ar fi putut s-o invite să viziteze parcul Palatului Cotroceni, drept consolare sau, cine știe, să îi ofere alte opțiuni, mai apropiate de pregătirea ei. Însă ce poți cere de la un inspector școlar? Chiar și-așa, vulnerabilă, ușor confuză și vădit tulburată de concediere, doctorița Moldovan a folosit cu bărbăție ușa din față a instituției, preferând să iasă astfel din scenă, chiar dacă însoțită de concertul obscen al bocitoarelor și huiduitoarelor de partid. Căci nici cei care o contestă nu au trimis bărbați s-o huiduie, ci tot femei. Adică egalitate de șanse, cum altfel?

Vlad Voiculescu, ministrul Sănătății, și el concediat brutal din nenumărate motive între care culpele Andreei Moldovan par infime (deși a fost complice la ele), a preferat să iasă pe ușa din spate, susținând că nu voia să dea ochii cu jurnaliștii care vreme de trei luni nu l-au lăsat să-și pună în aplicare reformele și l-au vorbit de rău. Dacă plecarea doctoriței Moldovan a stârnit doar un cor confuz și politicos de păreri de rău (în special doamne și domnișoare, și numai pe Facebook), înlăturarea lui Vlad Voiculescu de la conducerea ministerului a stârnit uragane și torente de lacrimi, inimioare și fluturări de batistă. Vlad Voiculescu, care rămâne în istorie, deocamdată, doar în postura de comis-voiajor de medicamente anticanceroase și protagonist de film oscarizabil, a plătit devizele vechi și noi ale unui sistem incapabil să se reformeze. El însuși, în cele două mandate, nu s-a reformat și nu poate rezuma pe spatele cărții sale de vizită, proiectele puse în practică sau, măcar, în stadiu de aplicare. Are sensibilități de mimoză, o inimă bună, o biografie tulbure, cu studii incerte și ascendență pierdută în ceața arhivelor Securității. Genul de om care măsoară de zece ori și apoi se răzgândește. Ciudat că nu s-a înțeles cu președintele Iohannis care l-a sacrificat azi pe cel adus și acum șase ani, să gestioneze o altă criză, catastrofa de la clubul Colectiv. Telegenicul ministru a devenit astfel simbolul internațional al luptei cu corupția care, nu-i așa, „ucide.” De astă dată, președintele nu a mai ieșit la televiziune să dea declarații, să comenteze, să încerce să salveze aparențele chiar dacă era vorba despre „guvernul meu.” Ăsta da președinte: tace și face! E clar că molcomul președinte de țară a făcut acest sacrificiu îndoielnic de dragul partidului. Ar vrea și el un Institut al Levantului când i se va termina mandatul? Pe pagina președinției, comunicatul de demitere are nici două rânduri.

Nici prim-ministrul nu a explicat cum de s-a sucit peste noapte și a decis o demisie de care singurii care se bucură sunt cei din PSD și AUR, inclusiv vuvuzelele din stradă. A rămas dator cu o explicație pe care Dacian Cioloș, șeful de partid al lui Voiculescu o așteaptă și acum cu un aer comic-amenințător (spune că acum se recuperează și nu poate ieși public, dar o va face!)

Șefii fraților mai mici din coaliție, USR și PLUS, avuseseră o discuție cu Florin Câțu, câteva ore înaintea demiterii, și primiseră asigurări că, în ciuda scandalului de la Spitalul Foișor unde pacienții (mulți abia operați sau încă în refacere) au fost evacuați noaptea (însoțiți de tradiționalul cor de scandalagii care cereau căderea guvernului), ministrul își păstrează fotoliul. Câteva ore mai târziu, „la apus de soare”, prim-ministrul a decis concedierea, se pare după o discuție cu președintele Iohannis. Întrebat de presă el a răspuns sibilinic „Discut foarte des cu președintele Klaus Iohannis. Discuțiile între președintele Iohannis și mine sunt discuțiile noastre” dovedind o dată în plus că trebuie să ne ferim de emisiile de carbon pentru că acestea creează un efect de seră mai ales în elucubrațiile politicienilor. Uneori te întrebi dacă prim-ministrul nu se folosește de incoerență tocmai pentru a se apăra de curiozitățile, rare, ale presei. De incoerență și de banii din buget alocați presei care transmite „știrile oficiale.” Despre opinia publică, ce să mai vorbim? Nici presei nu-i mai pasă de ea.

Vlad Voiculescu încearcă acum să controleze daunele. A transmis prin vasele lui comunicante de pe paginile de socializare și din presa prietenă că, de fapt, demiterea lui ar avea de-a face cu planurile pe termen apropiat, mediu și îndepărtat. Printre altele, cu concursurile pentru conducerea filialelor județene ale Case Naționale de Asigurări de Sănătate. Ar fi la mijloc o miză de 45 de miliarde de lei. El spune acum că a fost concediat pentru că lupta cu mafia din sistem: cei care ar urma să fie numiți în urma acestui concurs sunt cei care decid decontările de la bugetul de asigurări către spitale (de stat sau private). Într-o perioadă în care se fac atâtea cheltuieli haotice și totuși bine dirijate către clienții partidului, nu strică să ai cheile împărăției financiare. Dar apele sănătății sunt tulburi și toxice și Voiculescu, spune el, voia să le dreneze. Ar fi fost bine s-o facă. Dacă lupta mai eficient, poate că afla (și noi, alături de el) de ce nu se mișcă ancheta tragediei de la clubul Colectiv. Dacă lupta cu mafia, ar fi făcut publice rezultatele investigațiilor după tragediile de la Spitalul Județean de Urgență din Piatra Neamț, la Matei Balș sau la Victor Babeș, incidente care au replicat cu o tulburătoare exactitate alte tragedii de prin spitale și au produs zeci de victime vinovate doar că sunt bolnave, imobilizate la pat, fără să se poată apăra de flăcări. Dacă lupta cu mafia, poate că nu se vindeau zeci de milioane de măști neconforme, inutile și adesea dăunătoare. Poate că ar fi descâlcit prolixele note de plată pentru izolete, costume de protecție, substanțe dezinfectante și alte consumabile existente doar pe hârtie. Am fi aflat cu ocazia aceasta până unde se întinde corupția (sus de tot), câte firme de partid au primit contracte prin atribuire directă și câte sute de milioane de euro au fost sifonate cu morga binecunoscută „nouă ne pasă”, agitând spaimele milenariste ale pandemiei. Poate că dacă se lupta cu mafia, i-ar fi concediat pe cei care au distrus mii de doze de vaccin din incompetență sau le-au dosit pentru rude și clienți. Iar dacă toate acestea îi erau inaccesibile pentru că se ocupau de ele agenții secreți ai Comitetului pentru Situații de Urgență și cei de Grupul pentru Comunicare Strategică, atunci poate că ar fi fost bine să se ocupe de bolnavii evacuați din spitale. Poate că ar fi trebuit să se întrebe ce se întâmplă cu cei ale căror tratamente sau operații au fost amânate sau suspendate. Multe spitale au întrerupt scheme de tratament vitale pentru bolnavi, iar programele naționale de tratament (cancer, diabet, hepatită) sunt ca și inexistente. Lista de pierderi pe acest front nu a fost cuantificată. Vlad Voiculescu nu știa nici de lipsa de demnitate a ultimului drum parcurs de cei răpuși de COVID, înmormântați în saci de plastic, abandonați într-o groapă ca un deșeu lipsit de glorie și umanitate. Mii de oameni au sfârșit astfel, iar ministrul care putea mișca un deget sau măcar putea rosti un cuvânt de înțelegere se contrazicea vehement cu jurnaliștii pe acest subiect și se mira mai apoi ipocrit, când i se puneau documentele în față, dând vina pe alții, pe cei de la pompe funebre, de pildă.

Desigur, în concedierea lui Vlad Voiculescu toate aceste nereușite, minciuni sau inadecvări nu au contat prea mult, cum nu a contat nici faptul că este un om bun, săritor, maestru al combinațiilor sau filantrop. Nu l-a așteptat nimeni cu flori la ușa din spate pe unde a preferat să evacueze ministerul. Optimismul celor care chiar cred că zbaterile pe funcții, contracte, vizibilitate din cadrul coaliției au de-a face cu binele colectiv se numește științific delir, manifestat, printre altele, și prin iluzia că tot ce se întâmplă pe scena politicii se referă la ei. Unii ar vrea să credem că s-a înfăptuit un act de dreptate: au fost înlăturate două personaje instrumentale în haosul pandemic quasi-general, pentru că au dovedit că sunt incapabile în mai multe situații, chiar dacă fiecare dintre situațiile de criză a avut mai mulți autori din anturajul mareșalilor molimii. Unii, ca Marcel Vela, au predat cheile de la intrare și și-au proptit urmașii (în cazul lui Vela, fiica partenerei acestuia) în funcții bine remunerate, ca să vedem ce înțelege Florin Cîțu prin competență. Alții, ca Nelu Tătaru, sunt chiar mulțumiți de concedieri („suntem într-un moment în care Ministerul Sănătăţii are nevoie de un profesionist, are nevoie de un om care să înţeleagă sistemul, are nevoie de un om care să înţeleagă corpul medical, să înţeleagă pacientul şi să înţeleagă şi situaţia prin care trece populaţia generală în aceste zile”, spunea predecesorul lui Voiculescu la televizor.) Mai sunt unii care își continuă invizibil treaba chiar dacă rezultatele sunt, de multe ori, vexante sau nemulțumitoare. Nu Vlad Voiculescu i-a evacuat pe bolnavii de la spitalul Foișor, nu el a comandat izoletele (prețul uneia: în jur de 20 de mii de euro bucata) cu care probabil au fost infectate sute de persoane și nu el a semnat pentru cumpărarea zecilor de milioane de măști de protecție care nu sunt bune decât de șters praful de pe bibelourile de la Cotroceni.

Asistăm la o montare națională a scenei asasinării lui Polonius prin perdelele de fum ale interesului național. Nici la această oră nu știm, de fapt, de ce a fost concediat Vlad Voiculescu pentru că Florin Câțu e scump la vorbe inteligibile. Oricum, concedierea lui înlătură un posibil candidat la viitoarele prezidențiale, o persoană care, la viitoare fuziune USRPLUS, ar fi candidat împotriva calculatului și tristului Dan Barna la un post de vizibilitate maximă. Chiar și în coaliția guvernamentală această concediere este un elixir al tinereții: cu toții primesc cărți de joc noi, se trage o linie, se tranzacționează sau se șterg vechile datorii. Sunt voci în USRPLUS care spun „bine, renunțăm să ne mai mirăm și nici nu ne mai retragem sprijinul, dacă adoptați măsurile promise de noi în campanie.” PNL susține că lucrurile sunt clare: prim-ministrul avea dreptul constituțional să-și concedieze fără justificări oamenii din echipă, câtă vreme președintele contrasemnează decizia. USR să dea alt om și să înceteze cu smiorcăiala. Între timp, PSD și AUR cresc în sondaje ca noile căpățâni ale zmeului. Cresc deopotrivă cifrele în statisticile negre ale pandemiei. Nu se vaccinează suficient și promisiunea lui Florin Câțu că, de la 1 iunie, vom începe marea relaxare pare tot mai mult o minciună din dragoste pentru electorat. Tot statisticile spun că au mai rămas puțini români încrezători în vaccin și dornici să-l facă. Ordinul publicat de Andreea Moldovan și considerat de Dan Barna „firesc, tehnic și necesar” a fost abrogat de Florin Câțu care a devenit ministrul interimar al Sănătății, până ce juniorii din USRPLUS vor numi succesorul lui Voiculescu. Pe scurt, concedierea peste noapte a ministrului Sănătății a lărgit fisurile din coaliție și a avut o utilitate asemănătoare evacuării intempestive a bolnavilor de la Foișor. Cuiva par să-i placă toate aceste decizii luate noaptea, când încep restricțiile, parcă din dorința de „a epata burghezii”! Spre bucuria politicienilor din opoziție, a haitelor din stradă și, evident, a pandemiei.

*Opiniile autorului nu sunt neapărat și cele ale Europei Libere.

Previous Next

XS
SM
MD
LG