Linkuri accesibilitate

Un ziar în fiecare seară: „Sănătate Info”


Invitata rubricii de astăzi este Silvia Rotaru.

Așteptați

Nici o sursă media

0:00 0:01:30 0:00
Link direct

„Citiți astăzi pe Sănătate INFO despre conceptul reformei spitalelor, prezentat la Ministerul Sănătății astăzi. Potrivit reformei toate spitalele vor trece în subordinea Ministerului Sănătății, iar zeci de directori își vor pierde funcțiile de conducere. În total vor rămâne 19 spitale cu 13 mii de paturi. În țară vom avea patru tipuri de spitale: centrale, regionale, speciale, de îngrijiri cronice. Spitalul Universitar intră într-o componentă separată. Ministrul Sănătății, Ruxanda Glavan, a dat de înțeles că încă se duc discuții cu Universitatea de Medicină și Farmacie „Nicolae Testemițanu”.

Tot pe Sănătate INFO citiți despre Campania lansată de Platforma E-Sănătate privind decriminalizarea consumului de droguri. Temă discutată abia acum mai intens în public. Experții susțin că decriminalizarea consumului de droguri e soluția potrivită pentru cei dependenți de droguri și că acești oameni au dreptul să aibă șanse să se reabiliteze, fără să fie închiși într-o celulă. Studiile arată că încarcerarea unui consumator de droguri nu aduce niciun fel de foloase acestuia și nici nu reduce numărul dependenților. Mai degrabă alimentează violența și răspândirea epidemiilor de HIV și Hepatita C, întrucât în penitenciare seringile sunt reutilizate cel mai des, iar din cauza supradozelor și a lipsei medicamentelor deținuții decedează. Cu prilejul Zilei internaționale de luptă împotriva abuzului şi traficului ilicit de droguri, a fost dat startul dezbaterilor publice cu genericul „Alternativa la pedeapsă salvează vieți!”, care urmează să se desfășoare în cinci orașe. O astfel de dezbatere a avut loc deja în Capitală și urmează să ajungă la Orhei, Comrat, Bălți și Cahul. La nivel mondial există 255 de milioane de persoane dependente de droguri. În Moldova numărul acestora ajunge la 11 mii.

Magistrații de la Curtea de Apel nu sunt corecți atunci când emit hotărâri judecătorești. Acesta este scenariul pe care juriștii Ministerului Sănătății l-au aplicat în mai multe dosare, toate distincte. De fiecare dată procedura este aceeași – când dosarele ajung la Curtea de Apel juriștii solicită strămutarea pricinii, la altă instituție egală în grad. În cel puțin trei dosare s-a aplicat același principiu. Astfel se întâmplă și în dosarul Ion Mereuță versus Ministerul Sănătății, prin care acesta cere anularea rezultatelor concursului pentru ocuparea funcției de director la Institutul Oncologic.

Curtea Supremă de Justiție a respins cererea ca fiind nemotivată. Magistrații Curții Supreme au menționat că este vorba despre „nemulțumiri declarative” fără „suport factologic”. Curtea mai notează că juriștii Ministerului Sănătății trebuiau să vină cu dovezi clare pentru a demonstra părtinirea unui judecător sau a întregului complet. Astfel, dosarul rămâne în examinare la Curtea de Apel Chișinău.

Medicii de familie din Moldova vor avea de ales între cel puțin patru forme de organizare a activității. Autoritățile propun să existe cabinete individuale ale medicilor de familie, grupuri de medici asociați câte trei-patru, asociațiile de medici de familie și societăți civile medicale. Conceptul noii reformei a asistenței medicale primare a fost prezentată responsabililor de la Guvern încă în luna mai, iar în curând ar putea fi publicată pentru dezbateri publice, potrivit ministrului Sănătății, Ruxanda Glavan.

Experții în Sănătate susțin că deși strategia de dezvoltare a medicinei de familie, care se încheie în acest an, a fost bună pe hârtie, în realitate ea nu a mers din cauza instabilității politice din țară și a inconsecvenței și acțiunilor sporadice ale responsabililor din sănătate.”

  • 16x9 Image

    Nicu Gușan

    Sunt editor la Europa Liberă Moldova din 2022. Până atunci am făcut jurnalism radio, multimedia, documentare TV și reportaje video. Îmi place să cred că sunt omul orchestră în domeniu și știu să fac un produs cap-coadă, de la pre-documentare până la publicare și promovare. Jurnalismul digital, storytelling-ul social media și investigațiile sunt lucruri pe care le admir mai ales la colegii pricepuți în ale meseriei. Învăț în fiecare zi.

XS
SM
MD
LG