Linkuri accesibilitate

Invitata rubricii de astăzi este Lia Ciutac.

„În ediția de vineri, 28 aprilie, jurnaliștii ziarului TIMPUL vă prezintă o analiză despre urmările calamităţilor de săptămâna trecută. Jurnaliştii au discutat cu câţiva agricultori, culturile cărora au avut de suferit în urma zăpezii din 20 şi 21 aprilie. Care sunt prognozele pomicultorilor dar şi ce nu vom mânca la vară citiţi în material.

Uniunea Europeană continuă să ofere alte sute de mii de euro pentru dezvoltarea regională. Astfel, Republica Moldova urmează să primească finanţări în perioada anilor 2018 - 2022. Pentru dezvoltarea regională urmează să ajungă în ţară aproape jumătate de milion de euro. Unde vor fi implimentați aceşti bani, aflaţi în ziarul de vineri.

În ediția curentă găsiţi şi un material despre ziua de 1 mai care este considerat Ziua Internațională a Muncii. Cu acest prilej, am identificat câteva meserii nepopulare de la noi, dar extrem de necesare. Totodată am discutat despre specificul lor cu cei pe care le practică de câțiva ani sau chiar de câteva decenii. Chiar dacă unele sunt destul de bine plătite și cu perspectivă, societatea le privește cu o anumită doză de scepticism.

Un alt material prezintă problema limbii române care încă mai provoacă dezbinări în societate. Cunoaşteţi în ediția de astăzi două eleve alogene care învață cu plăcere limba română. Tinerele au participat la olimpiadele republicane de limbă și literatură română şi au ocupat primele două locuri.

În ediția curentă avem și câteva opinii ale editorialiștilor noștri despre descinderile care au avut loc printre reprezentanții Partidului Liberal în ultimele zile. Dar și despre minoritățile etnice din Basarabia.

Cititorii TMPULUI vor putea găsi și alte subiecte sau editoriale actuale, atât din domeniul politic sau economic, cât și în cultură, social sau istorie.”

XS
SM
MD
LG