Linkuri accesibilitate

„Ceea ce s-a întâmplat în sistemul bancar din R. Moldova a fost o acţiune coordonată” (Adevărul/ Dan Dungaciu și Petrișor Peiu)


Revista presei româneşti.

Dan Dungaciu și Petrișor Peiu, experți LARICS, publică pe blogurile Adevărul prima parte a unei analize privind furtul miliardului de dolari din sistemul bancar al Republicii Moldova. Investigația vrea să umple golul de informații privind acest caz (în care paguba ar fi chiar mai mare de un miliard), după ce compania Kroll, însărcinată să identifice traseul banilor, și-a formulat cel de-al doilea raport. Inițial documentul a fost declarat nepublic, dar apoi s-a văzut bine că e cunoscut de oamenii politici, ba chiar și de experți, care știu de pildă că din el lipsesc: „Numele administratorilor (...) firmelor deţinătoare a conturilor unde au fost trimişi banii furaţi. Firmele de avocatură care reprezintă acţionarii reali ai firmelor din paradisurile fiscale la care au ajuns banii furaţi. Naţionalitatea beneficiarilor reali, care se cunoaşte pentru cel puţin 70% din transferuri. Traderii (din cele două bănci moldovene) (...) care au schimbat leii furaţi în valută străină, care să fie apoi transferată peste hotare. Persoanele (...) care au autorizat schimbul valutar al banilor furaţi. Ce sume au tranzitat conturile offshore în drum spre beneficiarii reali, fără însă a rămâne în conturile respective”. Niciun funcționar din aparatul de stat nu este deocamdată considerat vinovat pentru această devalizare. Dungaciu și Peiu avansează deja concluzia analizei-serial: „Tot ceea ce s-a întâmplat începând din anul 2013 în sistemul bancar din Republica Moldova a fost o acţiune coordonată a unor grupuri private şi a principalelor instituţii ale statului, în primul rând Ministerul de Finanţe, Guvernul Republicii Moldova, Procuratura Generală şi Banca Naţională a Moldovei, având ca scop extragerea unei sume importante de bani din sistemul bancar şi transferarea acesteia în străinătate, cu predilecţie în legislaţii offshore, de unde să fie extrem de greu, dacă nu imposibil, de recuperat.”

În România, promisiunea de majorări salariale cu 25% făcută de guvernanți pentru ianuarie 2018 se dovedește pe zi ce trece o gogoașă. Bugetarii au primit în general fluturași cu salarii mai mici decât anul trecut, sau se pot considera fericiți dacă au pierdut foarte puțin ori au rămas cu aceiași bani. Ioana Ene-Dogioiu spune în textul apărut pe ziare.com că email degrabă un semn bun. Dacă social-democrații s-ar fi apucat să majoreze salariile așa cum s-au lăudat, ar fi fost dezastru. „Din punct de vedere economic, probabil că acum începe, de fapt, corecția exceselor făcute ani de zile”, spune un economist citat de Ioana Ene. Ea ajunge la concluzia că cel mai bun lucru pe care l-ar putea face coaliția PSD-ALDE, aflată la guvernare în România, este să... „nu se țină de cuvânt”.

Un comentariu acid semnat de deputatul european Traian Ungureanu pe blogurile Adevărul semnalează o glisare considerată periculoasă a conceptelor ideologice: în Uniunea Europeană, mai precis în structurile ei de conducere, s-ar tinde spre echivalarea liberalismului cu democrația. Or, arată Ungureanu, în afară de liberalism mai există și conservatorismul. În opinia sa, avertismentele dure adresate mai ales Poloniei, dar și Ungariei pentru că ar fi conduse de regimuri iliberale ar fi exagerate. Nu de iliberalism e vorba întotdeauna, ci și de note conservatoare. Criticile nu fac decât să adâncească percepția unei falii între Vestul „liberal” (adică democratic) și Estul „infractor”. Dacă lucrurile rămân așa, este „începutul dramei strategice a Europei”.

Aplicația pentru mobil/tabletă

XS
SM
MD
LG